FOTO VIDEO | Fabrică clandestină și un tir plin cu ȚIGĂRI de contrabandă, descoperite de polițiști în Fălticeni

Publicat: 20/02/2023, 16:05

O fabrică de ţigări clandestină, cu linie completă de producere şi ambalare, a fost descoperită de poliţişti în municipiul Fălticeni, județul Suceava. De semenea, în curtea fabricii a fost găsit și un TIR care figura ca încărcat cu grinzi metalice, însă în interiorul acestora, în compartimente speciale, au fost găsite peste două milioane de ţigări de contrabandă. Valoarea fabricii clandestine şi a ţigărilor depăşeşte o jumătate de milion de euro.

Potrivit IGPR, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au desfăşurat, în week-end, în municipiul Fălticeni, o acţiune pentru verificarea respectării legislaţiei specifice de către entităţile economice care depozitează şi comercializează bunuri de consum şi care furnizează servicii publicului.

La una dintre locaţiile verificate, într-o hală, a fost identificată o instalaţie formată din mai multe ansamble şi subansamble prevăzute cu sisteme de acţionare electro-mecanice şi cu benzi transportoare, având centru comun de comandă, la care erau ataşate diferite role de consumabile, specifice ambalajelor de ţigarete.

Astfel, poliţiştii au descoperit şi indisponibilizat role cu folie de staniol, pentru ambalarea ţigaretelor în interiorul pachetelor, folie transparentă pentru ambalarea individuală a pachetelor de ţigarete, folie transparentă pentru ambalarea cartuşelor de ţigarete şi fir de siguranţă pentru îndepărtarea foliei transparente la desfacerea pachetelor.

”Având în vedere elementele tehnice care relevau indicii temeinice cu privire la faptul că poliţiştii au descoperit o fabrică clandestină de ţigarete, deţinută şi utilizată în afara antrepozitului fiscal, poliţiştii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de producere de produse accizabile care intră sub incidenţa regimului de antrepozitare, în afara unui antrepozit fiscal autorizat de către autoritatea competentă, şi a infracţiunii de deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limita prevăzută de lege. În urma cercetării la faţa locului, a reieşit faptul că poliţiştii de investigare a criminalităţii economice descoperiseră o linie completă de producere, ambalare şi împachetare a ţigaretelor”, informează Poliţia Română.

Anchetatorii spun că, după inscripţiile identificate, instalaţia ar fi fost produsă de un furnizor extern, în scopul contrafacerii de ţigarete.

Linia de ţigarete a fost indisponibilizată, urmând să fie expertizată cu privire la starea tehnică, capacitatea de producţie, precum şi pentru a se stabili când şi pentru cât timp ar fi fost folosită.

De asemenea, în curtea imobilului în care a fost descoperită fabrica de ţigarete a fost găsit un autotren cu semiremorcă acoperită cu prelată,  parcat în apropierea halei. Poliţiştii au făcut verificări, stabilind că semiremorca figura ca fiind încărcată cu grinzi şi profile metalice.

”Din cercetări a rezultat că încărcătura din semiremorcă, respectiv cele două blocuri a câte 27 de grinzi metalice fiecare, raportat la grosimea exterioară a profilelor tip H (IPE) şi a lungimii acestora (12m), în mod normal ar fi depăşit cu mult greutatea maximă care putea fi transportată în acea semiremorcă şi ar fi avut efecte vizibile exterioare asupra roţilor şi a şasiului semiremorcii.

Astfel, poliţiştii au efectuat o percheziţie a autotrenului, constatând că unele dintre capetele grinzilor erau prevăzute cu şuruburi atipice şi erau proaspăt vopsite, iar grinzile din interior produceau la atingere un sunet specific unui capac fără susţinere mecanică din interior.

În urma îndepărtării mecanice a şuruburilor şi a capetelor grinzilor interioare, poliţiştii au descoperit faptul că cele două blocuri de grinzi aveau în interior compartimente special create pentru disimularea ţigaretelor de contrabandă, care se întindeau pe întreaga lor lungime”, afirmă poliţiştii.

În compartimente erau baxuri de ţigarete de provenienţă extracomunitară – peste 2.200.000 de ţigarete, fără banderole fiscale aplicate.

Valoarea totală a liniei de fabricaţie confiscată, a autotrenului utilizat la transportul ţigaretelor şi a celor peste 110.000 de pachete de ţigări identificate este de peste 500.000 de euro.

”Astfel, în cauză urmează a fi extinsă urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, în formă agravată, ţigaretele de provenienţă extracomunitară şi autotrenul fiind indisponibilizate. Cercetările sunt continuate, pentru documentarea întregii eventuale activităţi infracţionale a persoanelor bănuite”, se mai arată în comunicatul emis de IGPR.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Criminalul de 16 ani din Crângași avea porecla "Beleaua" și era în atenția poliției. Ce...
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o...
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Imaginile în care Simona Mărgăian bruschează un jurnalist italian! Femeia este acuzată că a înșelat...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Volkswagen renunţă la planul de a trece la maşini complet electrice. Gigantul german este surprins...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
A venit vestea cea mare pentru cei cu MAȘINI DIESEL. S-a întâmplat chiar astăzi, 17...
Cum vor fi monitorizate telefoanele. Informația face înconjurul lumii
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"Cumva bănuiam ceva". Anca Dumitra, declarații despre sarcină. Emoțiile prin care trece în această perioadă
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Experiment de modificare a climei, oprit din motive de sănătate
×