GÂNDUL NEWS. Explozie de cazuri de COVID-19

Publicat: 04/01/2022, 20:30

În fiecare zi, de luni până vineri, de la orele 19.00 și 20:30, vezi cele mai importante știri ale zilei, la GÂNDUL NEWS, o emisiune digitală menită să îți aducă în față cele mai importante cinci subiecte ale momentului.

Explozie de cazuri de COVID-19

Numărul de infectări din ultimele 24 de ore s-a dublat și a ajuns la aproape 4.000 de cazuri. Totodată, au fost raportate 52 de decese, dintre care 5 anterioare. Aceasta este a doua zi consecutivă în care numărul de oameni testați pozitiv crește alarmant. În urmă cu o zi, au fost înregistrate aproximativ 1.800 de infectări. În acest moment, în spitale sunt internați 2.593 de pacienți COVID, dintre care 390 la ATI. (Mai multe detalii aici…)

Înșelătorie, pe WhatsApp

Escrocii au adaptat celebra metodă “Accidentul” prin intermediul căreia abordează victimele de pe un număr de telefon necunoscut, în numele unor membri ai familiei. Față de metoda clasică, agresorii nu se mai întâlnesc cu victimele. Aceștia dau mesaje în numele altor persoane, sub pretextul că și-au pierdut telefoanele și au nevoie urgent de o sumă de bani, cum ar fi: ”Mami, mi-am pierdut telefonul şi nu mai am acces la contul cu bani. Îţi dau mesaj de pe telefonul unui prieten. Am nevoie de 5.000 de lei urgent pentru că trebuie să fac o plată azi” După aceea, urmează indicațiile de plată. Polițiștii recomandă ca cei care primesc astfel de mesaje să sune la numărul de telefon și să nu facă niciun transfer până când nu sunt siguri de identitatea persoanei căreia îi va trimite banii. Cel mai bine, să anunțe la 112 sau să meargă la cea mai apropiată secție de poliție. (Mai multe detalii aici…)

Record de tranzacții cu apartamente

Aproximativ 18.000 de apartamente au fost vândute și cumpărate în august 2021. În România s-a atins maximul lunar al contractelor de vânzare- cumpărare de apartamente din ultimii ani la nivel național, chiar dacă din luna octombrie 2020, numărul acestora nu a mai scăzut sub 10.000. Asta se întâmplă după ce în primele luni ale anului 2020 s-au înregistrat până la mai puțin de 5.300 de contracte pe lună, din cauza pandemiei. (Mai multe detalii aici…)

România are una dintre cele mai generoase scheme de sprijin pentru achiziția mașinilor nepoluante din Uniunea Europeană

17 din 27 de țări comunitare au luat măsuri pentru susținerea acestui tip de mașini, în scădere cu 3 față de 2020, pentru că unele țări au renunțat la subvenționarea modurilor de achiziție a mașinilor electrice sau hibrid. În România, prin intermediul programelor Rabla și Rabla Plus, s-au oferit 10.000 de euro pentru cumpărarea unei mașini electrice noi, peste 4.000 euro pentru un hibrid nou cu emisii de mai puțin de 50 g CO2/km și s-au mai adăugat 1.250 de euro pentru casarea unui autoturism vechi la Remat. (Mai multe detalii aici…)

Klaus Iohannis a înființat un grup de lucru care se va ocupa de combaterea schimbărilor climatice

Inițiativa face parte din angajamentul președintelui de a se implica în efortul național de consolidare a politicilor aplicabile în acest domeniu, iar grupul de lucru va reuni experți naționali, dar și internaționali, reprezentanți ai instituțiilor publice și reprezentanți ai mediului non-guvernamental, financiar și economic. Primul obiectiv al grupului de lucru înființat de Iohannis este identificarea unei serii de priorități pentru România în combaterea schimbărilor climatice, pe termen mediu și lung. (Mai multe detalii aici…)

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Kim Jong Un ar fi fost dispus să renunțe la armele nucleare: „Am o fiică...
Crimă de Sfinții Constantin și Elena! Și-a găsit părinții morți în casă 😲
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Iranul a cerut și ajutorul SUA după prăbușirea elicopterului care a dus la moartea președintelui...
Facerea de bine este... știți voi ce! O bucureșteancă i-a donat canapeaua unei femei. Ce...
DIETA-MINUNE a Nicoletei Luciu | Așa a slăbit rapid 35 de kilograme. Arată de milioane...
20 de judeţe intră de la 10.00 sub avertizare de ploi, grindină şi vijelii. Vreme...
Breaking news despre Florin Piersic!
Cod galben de ploi torențiale, vijelii și grindină până joi dimineață. Sunt vizate 20 de județe
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Trebuie să scoți mașina din viteză de câte ori oprești la semafor?
O persoană a murit după ce avionul Londra-Singapore s-a confruntat cu turbulenţe
Împăratul CRUD care a ordonat ca SOȚIA să-i fie FIARTĂ de vie!
NOUL ORDIN de la Uniunea Europeană. Va fi OBLIGATORIU și în România
Au așteptat degeaba! Românii care nu vor beneficia de mărirea pensiei
„Suflete pereche, zic eu”. Jador, fermecat de frumusețea unei tinere din Corbu. „Viitoarea mea soție”....
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Tavi Colen, mărturisiri despre trădarea din trupa Talisman. Artistul nu îl poate uita Alin Oprea....
Răstunare de situației în cazul lui Vlad Pascu! Dosarul 2 Mai se reia de la...
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
Ceva ciudat se întâmplă cu „magnetocoada” Pământului
×