Prima pagină » Știri » Judecător CSM: „Există un spectacol al cătușelor astăzi, o plăcere morbidă în a exhiba situații care nu sunt conforme cu morala creștină”

Judecător CSM: „Există un spectacol al cătușelor astăzi, o plăcere morbidă în a exhiba situații care nu sunt conforme cu morala creștină”

Aleșii nu mai vor să vadă oameni încătușați, fie deloc, fie doar în spațiul public, motiv pentru care au formulat propuneri de modificare a Codului penal și a Codului de procedură penală tocmai pentru eliminarea cătușelor. Motivul, subliniat și de reprezentanții CSM, justiția televizată și spectacolul cătușelor de la televizor.

Senatorii juriști au discutat, în ședința de marți, despre problema cătușelor, în contextul unor amendamente depuse la Codul Penal și Codul de Procedură penală. După ce Guvernul a inițiat un proiect de lege pentru modificarea celor două legi, trei senatori au adus și ei amendamente proprii.

Cel mai important dintre acestea se referă la interzicerea încătușării în spațiul public a persoanelor care nu au comis acte de violență și nu au încercat să se sustragă urmăririi penale sau măsurii preventive dispuse. Amendamentul îi aparține senatorului UDMR Pataki Csaba.

„Pe perioada deplasării în spațiul public a inculpatului față de care s-a dispus una din măsurile preventive menționate la art.202 alin (4) lit. A), d) și e) ori a suspectului față de care s-a dispus măsura reținerii se interzice folosirea cătușelor, cu excepția cazurilor în care aceștia sunt cercetați pentru infracțiuni comise prin acte de violență, s-au opus măsurii dispuse, s-au sustras urmăririi penale ori au încercat să evadeze. 

Recurgerea la folosirea cătușelor sau, după caz, a altor mijloace de imobilizare se face cu respectarea drepturilor consacrate de Constituția României, revizuită, precum și de alte convenții internaționale la care țara noastră este parte, aplicabile în astfel de situații, și trebuie să fie proporțională cu starea de pericol pentru ordinea publică care poate fi generată de aceste persoane, sau, în cazul în care există indicii temeinice cu existența riscului de a se produce autovătămare, vătămarea altor persoane sau producerea de pagube materiale„, se arată în propunerea udemeristului.

  

O propunere similară a fost deja adoptată de senatorii juriști, cea a lui Șerban Nicolae, și care interzice încătușarea „în orice împrejurare”, cu excepția celor care comit acte de violență sau s-au sustras urmăririi penale ori au încercat să evadeze.

Invitați la dezbateri, reprezentanții CSM au admis existența unui „spectacol al cătușelor” care ar trebui eliminat. Judecătorul CSM Mircea Aron a spus că, în prezent, „există o plăcere morbidă” pentru a vedea persoane încătușate la televizor.

„Există un spectacol al cătușelor astăzi, ceea ce nu vezi în afară. Există o plăcere morbidă în a exhiba situații de genul acesta care nu sunt conforme cu morala creștină, deși nu pot să spun că toată ziua bat templele. E scandalos ce se întâmplă în spațiul public românesc față de alte zone. Un arestat preventiv trebuie să se bucure de prezumția de nevinovăție.  Am mai spus, feriți arestații preventiv de lumina reflectoarelor.  Eu am fost vocea care a spus să încetăm spectacolul cătușelor”, a precizat judecătorul Mircea Aron, în cadrul comisiei juridice.

Mai mult, el a sugerat că o astfel de propunere ar trebui inclusă în legea audiovizualului.

Cum vor senatorii să se dispună măsurile preventive

Un alt amendament depus la Codul de procedură penală se referă la modalitatea prin care se dispun măsurile preventive și a fost inițiat de senatorii Cristiana Anghel (PC) și Ovidiu Donțu (PSD).

Concret, cei doi propun modificarea articolului 202, referitor la scopul și condițiile generale de aplicare a măsurilor preventive, urmând ca acestea să fie dispuse doar dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă că a fost săvâeșită o faptă prevăzută de Codul Penal. Spre deosebire de forma actuală a legii, măsura preventivă se dispune doar dacă din probe sau indicii rezultă suspiciunea rezonabilă că a fost săvârșită o infracțiune.

Forma actuală

(1) Măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune și dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni.

Forma propusă

„Măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă că o persoană a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală și dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecata ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni”.

„Credem că față de o formă mai elastică, este mult mai potrivită o formă mai specifică și foarte clară și care are și o practică judiciară de foarte mulți ani”, a precizat unul dintre inițiatori, senatorul jurist Ovidiu Donțu.

Referitor la acest amendament, președintele CSM, Marius Tudose, a afirmat faptul că este o formă mai clară, însă este una „ușor restrictivă”.

„Aș vrea să precizați indicii temeinice să nu se ajungă la o practică neunitară. Dacă vă îndreptați către acest lucru, vă rog să definiți indicii temeinice. Indiciile temeinice nu sunt probe, ele trebuie legate de o suspiciune rezonabilă. Coerent și logic este textul de astăzi”, a spus Tudose, în cadrul dezbaterilor.

La final, senatorii juriști au decis amânarea proiectului de lege, urmând să continue dezbaterile marțea viitoare, 5 mai.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Report de peste 1,7 milioane de euro la Loto 6/49. Trageri speciale de Anul Nou
Digi24
Reacția Chinei după acuzațiile Kremlinului că ucrainenii au atacat reședința lui Putin
Cancan.ro
Substanțe afrodisiace, descoperite în casa Rodicăi Stănoiu. Ancheta ia o turnură neașteptată
Prosport.ro
Ioan Andone i-a primit pe Cătălin Măruță şi pe Andra în Spania, în casa lui de milioane de euro: „Sunt un om bogat”
Adevarul
Cristi Borcea, ținta ironiilor pe internet. „Oameni care n-au ce face cu banii și se transformă în monștri”
Mediafax
Vânt de până la 120 km/h! Avertizările meteorologilor, prelungite până în noaptea de Revelion
Click
Orașul-minune al României! Nu se mai oprește din dezvoltare și a atras miliarde de euro
Digi24
Situație critică în tunelul de sub Canalul Mânecii. Circulația tuturor trenurilor Eurostar a fost anulată
Cancan.ro
Ninge 5 zile consecutiv, în România, de pe 1 ianuarie 2026! Meteorologii Weather.com au revizuit prognoza meteo
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Cristina Spătar! Imagini incendiare cu regina muzicii R&B! Așa se menține în formă artista
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Un radar fix cu inteligență artificială a înregistrat peste 1.000 de abateri, în doar 4 zile
Descopera.ro
Galerie foto de excepție cu Brigitte Bardot
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Ai văzut, dragă, azi-noapte am făcut dragoste 63 de minute!
Descopera.ro
Ce înseamnă „Brain rot”? Fenomenul nu este limitat doar la copii și adolescenți!