Preotul profesor acuzat că s-ar fi masturbat în fața elevilor a demisionat

Publicat: 19 01. 2018, 11:37
Actualizat: 19 01. 2018, 14:15

Inspectorul școlar general al județului Sibiu, Claudia Mery Simtion, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că în urmă cu puțin timp a primit, pe fax, demisia profesorului de religie de la Liceul Tehnologic „Nicolae Teclu” din Copșa Mică.

„Am de puțin timp demisia domnului profesor pe fax. La nivelul liceului continuă o cercetare pentru a vedea ce s-a întâmplat. De asemenea, conducerea școlii verifică și dacă au fost implicate alte persoane, dacă dirigintele știa de aceste imagini și nu a spus”, a spus Simtion.

Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Sibiu și cei ai Mitropoliei Ardealului fac anchetă comună în cazul unui preot din Copșa Mică, după ce acesta a fost filmat în timp ce s-ar fi masturbat în fața elevilor cărora le presă religie la Liceul Tehnologic din oraș. Imaginile cu preotul care se masturbează în clasa, la ora de religie, au fost filmate de o elevă din clasa a XII-a a Liceului Tehnologi „Nicolae Teclu” din Copșa Mică, iar aceasta le-a distribuit colegilor săi. Mama unei eleve le-a găsit în telefonul fiicei sale și așa au fost făcute publice.

Reprezentanții Mitropoliei Ardealului se află la Copșa Mică, împreună cu cei de la Inspectoratul Școlar Județean.

La rândul lor, reprezentanții Poliției Sibiu și ai Parchetului Mediaș au declanșat o anchetă.

„În urma apariției imaginilor în media ne-am sesizat din oficiu. Între timp, mama uneia dintre eleve a depus și plângere la Poliția orașului Copșa Mică, fiind declanșate cercetări împreună cu Parchetul de pe lângă Judecătoria Mediaș în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor acestui incident. Urmează, de asemenea, să fie realizată și încadrarea juridică a faptei”, a spus Elena Welter, purtătorul de cuvânt al Poliției Sibiu.

Preotul care apare în imagini predă de aproape 15 ani și s-a hirotonit, devenind preot în urmă cu peste 10 ani.

Ministrul Educației declară că imaginile sunt șocante.

„Și pentru mine sunt șocante imaginile. Am vorbit cu inspectorul general din Sibiu, s-a deschis o anchetă, deja inspectorii sunt acolo. A adevărat, e profesor acolo, profesor titlular de aproape 15 ani. Am discutat și cu Mitropolia, am văzut și reacția doamnei diriginte care nu a informat nici conducerea școlii, nici a inspectoratului. Preotului îi cer public demisia din învățământ”, a declarat ministrul Educației la Antena 3.

Întrebat dacă poate fi suspendat pe perioada cercetării Inspectoratului Școlar, Liviu Pop a răspuns „Îi cer public demisia, iar conducerea va asigura la ora de religie un alt cadru didactic cu avizul cultului respectiv”.

Potrivit Patriarhiei Române, dacă i se va stabili vinovăția, ar putea fi exclus din preoție.

„Profesorul de religie din Copșa Mică este și preot. Din ce am aflat noi, el este grav bolnav, într-un stadiu destul de avansat, dar, desigur această chestiune nu are legătură cu ce s-a întâmplat. Pe lângă comisia de la Inspectoratul Școlar, s-a format încă o comisie a Mitrolopiei Ardealului, care vor stabili exact dacă profesorul este vinovat. Dacă se va stabili că a făcut acel gest, ar putea fi exclus din preoție”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Valise Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.