România a semnalat cele mai multe fraude cu fonduri UE în intervalul 2014-2018 / Raport

România a semnalat cele mai multe fraude cu fonduri UE în intervalul 2014-2018 / Raport
Publicat: 12/10/2019, 14:52

Conform unui document de lucru al Comisiei Europene utilizat în elaborarea raportului OLAF privind „Protejarea intereselor financiare ale Uniunii Europene 2018”, România a semnalat 477 de cazuri de fraudă cu fonduri europene în intervalul 2014-2018, clasându-se pe primul loc la nivelul UE.

După criteriul cuantumului fondurilor fraudate, Polonia ocupă primul loc, raportând fraude în valoare de 109,8 milioane de euro, fiind urmată de România, care a raportat fraude de 62,2 milioane de euro, de Franța (28,9 milioane euro) și de Bulgaria (25 milioane euro).

România și Italia au raportat, în anul 2018, cele mai multe cazuri de fraude în domeniul asistenței financiare pentru agricultură și dezvoltare rurală, reprezentând 61% din numărul total de nereguli raportate la nivelul Uniunii Europene, arată documentul. „Modificări semnificative ale numărului neregulilor semnalate s-au înregistrat în Polonia (în scădere) și în România (în creștere), precizează raportul.

Cele mai multe modalități de fraudare se referă la validitatea documentației, România fiind pe primul loc la capitolul documentelor „false ori falsificate”. Italia ocupă primul loc în privința „solicitărilor false” de finanțare, fiind urmată de România.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Kamala Harris a primit unul dintre cele mai bune sondaje ale sale din acest an....
Anunțul matrimonial devenit viral al unui pensionar rămas văduv: 'Caut parteneră, maxim 50 de ani....
FOTO. Bernadette Szocs, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate
Polițist local filmat când lovea un tânăr încătușat. Victima, cu lanterna pusă în ochi, a...
Părinții gemenilor dispăruți din Târgu Jiu, în șoc. Ce au găsit în telefonul fraților, înainte...
Explozia pagerelor din Liban | Cum a fost planificat atacul împotriva Hezbollah. „A fost un...
Larisa Uţă a redeschis scandalul, iar acum… Alin Oprea o desfiinţează: „O femeie mutilată de...
Andreea Bănică, imagini interzise în costum de baie, la 46 de ani: „Arăți ca o...
Ce este un pager. Mii de dispozitive au explodat simultan în Liban: cel puţin 9...
Sicriul Anei Maria Vasiliu a ajuns acasă! Familia, răpusă de durere
“Mica recalculare” aduce bani în plus la pensii. Ce presupune și când va avea loc
Doliu la TVR! A murit o emblemă a știrilor din România
Nemții au planuri mari cu Duster 3. Aripi evazate și jante uriașe – GALERIE FOTO
Atacul unei drone ucrainene a declanşat o explozie de mărimea unui cutremur în regiunea Tver,...
SPIONII de la Hollywood! Marii ACTORI care au fost informatori
Asociația de proprietari e obligată să notifice. Fiecare proprietar de apartament trebuie să plătească
Traian Băsescu, în spatele jocurilor de culise care ar putea arunca alegerile prezidențiale în aer!
Povestea lui Piki, câinele erou care și-a salvat stăpânul din inundațiile de la Galați. L-a...
Ana Maria Vasiliu, înmormântată în rochia de mireasă! Detalii cutremurătoare
Larisa Uță, despre cum a început povestea de iubire între ea și Alin Oprea. “De...
Ce pensie primește Adriana Trandafir după o viață dedicată teatrului și filmului: ”Ce să facem?...
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Microplasticele au fost găsite în țesutul nazal uman, la baza creierului