Situație-limită într-un spital din România! Zeci de medici ATI au coronavirus și există 80 de cereri de concediu

Publicat: 23 10. 2020, 10:40
Medic din UPU Sibiu: Nu mai avem unde interna. Prefect: Ne facem de toată minunea / Foto caracter ilustrativ: Pexels.com

Spitalul Clinic Județean Craiova trece printr-o situație aproape de dezastru. Sunt cel puțin 30 de medici ATI cu Covid-19, iar nu mai puțin de 80 de cadre medicale au depus cereri de concediu de odihnă, în plină explozie pandemică! Peste jumătate dintre aceștia sunt asistente medicale, iar restul infirmieri și brancardieri.

Cadrele medicale susțin că au nevoie de concediu, deoarece au obosit, scrie romaniatv.net.

Nu există însă niciun medic care să fi depus vreo cerere de concediu și aceștia sunt revoltați de atitudinea personalului medical.

Șeful UPU Craiova a semnat toate cererile de concediu, dar managerul unității a refuzat să fie de acord.

„Nu sunt de acord cu toate aceste cereri!”

„Facem o evaluare cu comitetul director pentru a vedea dacă aceste concedii coincid ca perioade. Nu sunt de acord cu toate aceste cereri în acelasi timp. DSP va veni astăzi în control” a declarat managerul insituției, Laurențiu Ivanovici, pentru Antena3.

Unitatea din Craiova are și alte probleme majore: există mai multe focare de coronavirus și 30 de medici, asistenți și infirmieri au fost testați pozitiv cu Covid-19. Conducerea caută oameni pentru că spitalul nu mai are personal pentru gărzi.

Spitalele din Craiova, la capacitate maximă! Nu mai sunt locuri libere pentru bolnavii de Covid-19

Numărul cazurilor de coronavirus creşte alarmant, de la o zi la alta și autoritățile par depășite de situație. În Oltenia, nu mai este niciun loc liber la terapie intensivă, pentru bolnavii de COVID -19. În Dolj şi Olt sunt 58 de paturi de Terapie Intensivă pentru persoanele confirmate cu SARS-COV2 sau suspecte de infecţie cu acest virus, dar toate sunt ocupate.

Ultimele locuri libere, cele de la Spitalul suport Covid Caracal, au fost ocupate ieri dimineaţă, spune Alexandra Popa, directorul medical al instituţiei, potrivit Mediafax. „La momentul actual, avem 15 pacienţi pozitivi internaţi în ATI şi avem două locuri pentru suspecţi. Din cele 15 paturi, 10 sunt dotate cu ventilatoare. Practic, nouă ne-ar mai trebui încă 5 ventilatoare”, a declarat Alexandra Popa, directorul medical al Spitalului Caracal.