Universitatea Bioterra – scandal cu diplome și filiale ilegale, în 2000

Universitatea Bioterra - scandal cu diplome și filiale ilegale, în 2000
Publicat: 27/09/2012, 12:35
Actualizat: 21/10/2014, 20:09

Universitatea Bioterra a fost implicată, în 2000, într-un scandal legat de emiterea de diplome și certificate imprimate de Ministerul Educației, fără ca Bioterra să aibă dreptul pentru asemenea tipizate, la acea vreme CNEEA hotărând retragerea autorizației, până la remedierea problemelor.

La sfârșitul anului 2000, Consiliul Național de Evaluare Academică și Acreditare (CNEAA) de la acea vreme a hotărât retragerea autorizației și a dreptului de funcționare pentru toate specializările Universității Bioterra București (UBB), din cauza încălcării grave a Legii acreditării și a Legii învățămîntului.

Neregulile descoperite vizau organizarea ilegală, la Constanța și Arad, a unor filiale aparținînd departamentului de psihopedagogie, prin concesionare către unele fundații, precum și emiterea de diplome și certificate imprimate de MEN, fără ca UBB să aibă dreptul pentru asemenea tipizate.
Conducerea CNEA preciza atunci că o diplomă care apărea la Universitatea Agronomică cu mențiunea „anulat” a fost regăsită la Universitatea Bioterra ca document autentic.

În plus, UBB anulase 40 de certificate emise ilegal doar printr-un anunț în presă, și nu în Monitorul Oficial, iar documentele nu au fost recuperate de la absolvenți și nu se regăseau în arhiva instituției.

O altă neregulă constatată la Bioterra era legată de existența unor filiale la Constanța, Arad, Alexandria și Drăgășani, deși atît în fața comisiei MEN – CNEAA, cît și printr-un anunț în presă, conducerea instituției a susținut că nu are nici un fel de filială.Potrivit informațiilor de la vremea respectivă, UBB avea aproape șase mii de studenți, funcționînd cu patru specializări și un colegiu.

Facultatea de inspecție și legislație fitosanitară și veterinară și colegiul cu același nume au fost autorizate provizoriu în 2000, iar Facultatea de Drept și cea de Tehnologia și valorificarea produselor agricole au fost autorizate provizoriu în urmă cu doi ani. Facultatea de inginerie și management în turism a fost acreditată de către CNEAA și urma să primească viza Parlamentului pentru dobîndirea acestei calități.
În 2011, Universitatea Bioterra din București a fost clasată ca instituție de învățământ superior centrată pe educație.

Universitatea Bioterra este o instituție de învățământ superior privat de interes public parte a Sistemului Național de Învățământ, potivit site-ului universității.

Taxele de studii pentru anul I, în anul universitar 2012 – 2013 sunt cuprinse între 450 și 850 de euro, specializările fiind: Inginerie și management în alimentație publică și turism, Ingineria produselor alimentare, Controlul și expertiza produselor alimentare, Protecția consumatorului și a mediului și Drept.

Conform Cartei Universitare din 2011, Bioterra, în calitate de instituție de învățământ superior acreditată, are dreptul legal de a emite diplome, certificate sau alte acte de studii, după caz, prin care atestă calificările dobândite de absolvenții programelor de studii.
„Universitatea are dreptul să emită acte de studii atât absolvenților propriilor programe de studii pe care le organizează, cât și absolvenților unor programe de studii autorizate să funcționeze provizoriu, pe care îi evaluează, la finalizarea studiilor, pe baza nominalizării instituției de către Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului”, potrivit Cartei.

Universitatea a fost inițial componentă a Fundației Universitare Bioterra București. Statutul si structura Fundației Universitare Bioterra au fost legalizate în urma unei decizii din 19 mai 1994 a Judecătoriei Sectorului l București. Unele dintre aceste specializări funcționează doar în București, iar altele și la Slobozia, Alexandria, Focșani și Buzău.
Ulterior, specializarile ce funcționau în cadrul Universității Bioterra au fost autorizate să funcționeze provizoriu prin HG nr. 294/1997 și celelalte hotărâri de Guvern apărute până în 2002.

Începând din 2002, Universitatea Bioterra a fost acreditată prin Legea 480/2002. Conform articolului l al acestei legi, Universitatea Bioterra din București este „instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ”, cu sediul în București, strada Gârlei nr. 81, Sectorul I.

În structura Universității Bioterra sunt cuprinse, conform prevederilor din legea de înființare și HG 635/2008, următoarele facultăți acreditate: Facultatea de Management Agroturistic, acreditată în 2002, cu specializarea Inginerie și Management în Alimentație Publică și Agroturism, în domeniul de licență Inginerie și management, având durata de studii de patru ani la cursuri de zi și fără frecvență, respectiv 240 de credite; Facultatea de Ingineria Produselor Alimentare, acreditata în 2005 de CNEAA, cu specializarea Ingineria Produselor Alimentare, în domeniul de licență Ingineria produselor alimentare, având durata de studii de patru ani la cursuri de zi, respectiv 240 de credite; Facultatea de Controlul și Expertiza Produselor Alimentare, acreditată în 2005 de CNEAA, cu specializarea Controlul și Expertiza Produselor Alimentare, în domeniul de licență Ingineria produselor alimentare, având durata de studii de patru ani la cursuri de zi și fără frecvență, respectiv 240 de credite; Facultatea de Drept, acreditată în 2005 de CNEAA, cu specializarea de Drept, în domeniul de licență drept, având durata de studii de patru ani la cursuri de zi și fără frecvență, respectiv 240 de credite.

Universitatea Bioterra are în componență și alte facultăți și specializări autorizate: Facultatea de Management Agroturistic din Focșani, județul Vrancea, cu specializarea Inginerie și Management în Alimentație Publică și Agroturism; Facultatea de Management Agroturistic din Alexandria, județul Teleorman, cu specializarea Inginerie și Management în Alimentație Publică și Agroturism; Facultatea de Management Agroturistic din Slobozia, județul Ialomița, cu specializarea Inginerie și Management în Alimentație Publică și Agroturism; Facultatea de Controlul și Expertiza Produselor Alimentare din Alexandria, județul Teleorman, cu specializarea Controlul și Expertiza Produselor Alimentare; Facultatea de Controlul și Expertiza Produselor Alimentare din Slobozia, județul Ialomița, cu specializarea Controlul și Expertiza Produselor Alimentare.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cine este principalul suspect în cazul fetiței găsite moartă într-o râpă. A fost ridicat de...
Cum arată Prințesa Kate Middleton acum, la 2 luni după ce a început chimioterapia. Unde...
FOTO. Are 75 de ani, dar arată ca la 30, are o avere impresionantă și...
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
„Să fie conștienți cu ce se joacă.” Putin amenință că va lovi țările din Europa...
Sebastian Dobrincu a dat-o uitării pe Ioana Ignat și s-a lăsat anturat la prima strigare...
'Avea inima de PIATRĂ'! Afecțiunea medicală RARĂ de care suferea bărbatul
Ultimele imagini cu micuţa Raisa în viaţă. Copila ar fi fost ucisă de verişorul ei...
El e criminalul Raisei! Polițiștii l-au săltat și l-au dus la audieri
Cine este principalul suspect în cazul morții Raisei. Polițiștii l-au reținut și dus la audieri....
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Rovinieta își păstrează valabilitatea dacă schimbi numărul de înmatriculare?
Planul de pace al lui Putin
ERUPȚIE MONSTRU pe Soare! Radiații și PLASMĂ în drum spre Pământ
Devine interzis în România. Klaus Iohannis a luat decizia astăzi, 29 mai
Cine este principalul suspect în cazul morții Raisei din Dolj. Este vorba despre cineva din...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu, acuzați că mimează fericirea în mediul online! Cum se înțeleg,...
Cum s-a ferit Smiley de scandaluri: ”Nu prea mă cert cu lumea în general”
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am certat urât cu soacră-mea aseară. Am vrut să-i fac un...
O substanță din rodii ar putea ajuta la prevenirea bolii Alzheimer
×