Biden anunță eforturi intense pentru un ARMISTIȚIU între Israel și grupul Hamas / Situația este ”foarte periculoasă”

Publicat: 05/03/2024, 22:09

Președintele SUA, Joe Biden, a insistat, marți, asupra necesității ajungerii cât mai rapid la un armistițiu între Israel și grupul islamist Hamas, avertizând că eventuala continuare a confruntărilor militare pe durata postului musulman al Ramadanului ar genera o situație ”foarte periculoasă”.

”Totul este în mâinile Hamas în acest moment. Israelienii au cooperat, există o ofertă rezonabilă. Deocamdată, nu știm, vom ști peste câteva zile ce se va întâmpla. Avem nevoie de un armistițiu. Acordul privind ostaticii este în mâinile Hamas în acest moment, este o ofertă rezonabilă, israelienii au acceptat-o, trebuie să așteptăm să vedem ce face Hamas”, a afirmat Biden.

”Trebuie să avem un armistițiu, pentru că Ramadanul, dacă ajungem la o situație în care acest lucru continuă pe durata Ramadanului în Israel și în Ierusalim, acest lucru ar putea fi foarte, foarte periculos. Prin urmare, depunem eforturi intense pentru un armistițiu”, a subliniat Biden.

Postul musulman al Ramadanului va începe duminică.

Hamas acuză Israelul că nu vrea niciun armistițiu

Reprezentanții mișcării islamiste Hamas continuă negocierile în Egipt, pe baza unui proiect de acord cu Israelul propus de Statele Unite și Qatar. ”Delegația Hamas rămâne marți în Cairo, pentru discuții suplimentare”, a declarat, sub protecția anonimatului, un reprezentant al grupului islamist, citat de agenția Reuters și de cotidianul The Times of Israel.

Bassem Naim, un oficial din cadrul Biroului politic al organizației Hamas, a acuzat Guvernul Benjamin Netanyahu că nu vrea ajungerea la un armistițiu.

”Premierul Netanyahu nu vrea ajungerea la un acord, iar mingea este acum în mâinile americanilor”, a afirmat Bassem Naim.

La rândul său, secretarul de Stat american, Antony Blinken, a îndemnat grupul Hamas să accepte un armistițiu cu Israelul.

”Avem oportunitatea de obținere a unui armistițiu prin care ostaticii să fie aduși acasă și prin care asistența umanitară de care civilii palestinieni au nevoie disperată să fie intensificată substanțial”, a afirmat Blinken.

Negocierile vizează un armistițiu de 40 de zile, care ar putea fi prelungit, eliberarea unora dintre cei peste 100 de ostatici israelieni din Fâșia Gaza în schimbul unor militanți palestinieni deținuți în Israel și suplimentarea asistenței umanitare în Fâșia Gaza.

Între timp, armata israeliană continuă operațiunile în Fâșia Gaza și a anunțat distrugerea unui tunel al grupului Hamas, în apropierea punctului de trecere Erez. Au avut loc confruntări militare în centrul Fâșiei Gaza, iar armata israeliană a raportat eliminarea a 20 de combatanți Hamas. De asemenea, avioane militare israeliene au atacat o celulă teroristă, în zona Beit Hanoun, în nordul Fâșiei Gaza.

Ministerul Sănătății din Fâșia Gaza, subordonat grupului islamist Hamas, a anunțat moartea a 97 de persoane în confruntările produse în ultimele 24 de ore. Bilanțul este de cel puțin 30.631 de morți și 72.043 de răniți în Fâșia Gaza.

Armata israeliană a declanșat ofensiva ca ripostă la atacurile teroriste din 7 octombrie 2023, soldate cu aproximativ 1.200 de morți în sudul Israelului.

Hezbollah continuă atacurile asupra Israelului

În același timp, militanți Hezbollah au lansat marți aproximativ 30 de rachete spre orașul israelian Kiryat Shmona, zece proiectile fiind interceptate de sistemul antiaerian Domul de Fier. În replică, armata israeliană a atacat poziții islamiste din sudul Libanului.

Foto: Profimedia

Citește și:

Incidente deasupra MĂRII NEGRE: Rusia anunță escortarea unor avioane militare NATO

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Șoc în România! O mireasă s-a îndrăgostit de artistul care i-a cântat la nuntă și...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Halep a primit noul verdict. Începe iar calvarul: Decizia TAS a fost...
Cel mai mare pericol pentru șoferi. Nimeni nu s-a gândit la asta
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Oamenii de știință au descoperit, în premieră, o moleculă care absoarbe gazele cu efect de...
×