Șapte persoane au fost reținute după INCIDENTELE violente din complexul rezidențial din Sectorul 4
Șapte persoane au fost reținute pentru 24 de ore după incidentele violente care au avut loc într-un complex rezidențial din Sectorul 4 al Capitalei.
Persoanele implicate au fost identificate, depistate și conduse la sediul subunității pentru audieri. Ulterior, șapte persoane au fost reținute pentru 24 de ore, urmând să fie prezentate magistraților cu propunere legală.
Alte 15 persoane depistate în apropierea locului faptei, care aveau asupra lor obiecte contondente, au fost sancționate contravențional cu amendă în valoare de 3.000 de lei.
Incidente violente în Sectorul 4
Polițiștii Secției 26 au fost sesizați, prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că un alt bărbat ar fi încercat să tragă asupra sa cu un pistol.
„La data de 18 august 2025, în jurul orei 16:15, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 26 Poliţie au fost sesizaţi, prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că, în parcarea unui complex rezidenţial din Sectorul 4, un alt bărbat ar fi încercat să tragă asupra sa cu un pistol, fără a-l răni”, a transmis, luni seară, Poliţia Capitalei.
La scurt timp, un bărbat, în vârstă de 35 de ani, bănuit de comiterea faptei a fost identificat. În urma controlului corporal, asupra acestuia a fost găsit un cuțit. Ulterior, polițiștii au fost sesizați cu privire la un al doilea incident petrecut în respectivul complex rezidențial, unde un alt bărbat ar fi fost victima unei agresiuni fizice.
RECOMANDAREA AUTORULUI: