Ciclonul care a lovit Europa ajunge și în România. ANM anunță un nou episod de vreme severă. Care sunt zonele vizate

Ciclonul care a lovit Europa ajunge și în România. ANM anunță un nou episod de vreme severă. Care sunt zonele vizate
Fotografie cu caracter ilustrativ
Publicat: 29/02/2024, 11:37

Ciclonul care a lovit Europa în ultimele zile se va apropia și de România, atrag atenția specialiștii de la Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

Astfel, de joi noapte, sunt așteptate precipitații în Banat, Muntenia, sudul Crișaniei și al Transilvaniei, precum și precipitații mixte în zonele montane, informează realitatea.net.

Din fericire, însă, fenomenele nu vor fi atât de intense ca cele din zonele cele mai afectate din Europa.

„Ne aflăm la periferia acestui ciclon, care afectează o bună parte din Europa, însă fenomenele nu vor avea intensitatea celor în care el are centrat nucleul. Vor fi precipitații în special începând din noaptea de joi spre vineri în Banat, în Muntenia, sudul Crișanei și al Transilvaniei, iar în zona înaltă a Carpaților Meridionali, posibil precipitații mixte, acolo unde și vântul va putea avea intensificări, cu viteze la rafală mai mari peste 40-50km/h, dar și în zonele în care vor fi ploi la cote mai reduse. Până atunci însă, vorbim de un regim de temperaturi mult mai ridicat comparativ pentru această perioadă din calendar, vor fi 8-21 grade Celsius”, a explicat Elena Mateescu, directorul Administrației Naționale de Meteorologie.

Care sunt zonele în care va ninge

Un ciclon mediteranean activ în Europa va ajunge și în România, aducând cu el furtuni și vremea rea în mai multe zone ale țării, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM). Alina Șerban, meteorolog în cadrul ANM, a explicat la ce să ne așteptăm în zilele următoare, din punct de vedere al vremii.

„Un ciclon activ în Europa se va deplasa în zona țării noastre, dar ne va afecta doar cu o periferie, nu cu partea centrală, adică cu intensitate maximă a fenomenelor, fenomene ce constau în mod deosebit în averse torențiale și descărcări electrice, fenomene specifice anotimpului cald. Vor veni ploi, precipitații, începând de joi seara, joi noaptea și vineri, în regiunile sud-vestice, pe arii mai extinse, poate și prin partea centrală a teritoriului țării noastre. În zona montană înaltă, la altitudini mari, se vor transforma în lapoviță și ninsoare, pentru că acolo vom avea parte de un proces de răcire, cel mai probabil, de la mijlocul săptămânii următoare în toate regiunile, dar se pare că totuși temperaturile tot vor fi mai ridicate decât a avea la această dată”, a spus meteorologul, la Antena 3.

Sursa foto: Shutterstock

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie a găsit o poșetă în care erau acte, bani și telefoane lângă gara...
BREAKING NEWS | A murit milionarul care a rivalizat cu Borcea, Copos și Gigi Becali!
FOTO. Cum a ajuns să arate Ileana Lazariuc, fosta noră a lui Țiriac, la 42...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Ceasiv Iar, ultima redută. Rușii, la 25 de kilometri de comandamentul ucrainean din Donețk. „Doar...
Vestea momentului! Simona Halep și-a anunțat retragerea sâmbătă, 20 aprilie 2024
Noi detalii cutremurătoare despre moartea lui Naomi. Ce au scos la iveală prietenii apropiați
Ninge de ore bune la munte. La Rânca s-a aşternut deja un strat consistent de...
EL a ucis-o pe Ana-Maria?! Gravida, găsită îngropată în pădure! Dezvăluiri de ultimă oră
A fost găsit trupul neînsuflețit al tinerei însărcinate din Moldova! Ana-Maria dispăruse acum o săptămână,...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Cum se face încadrarea pe benzi după virajul la stânga? Cum ieși din sensul giratoriu?
Blinken va merge în China cu o ameninţare în privinţa ajutorului militar acordat Rusiei
Ce s-a ÎNTÂMPLAT când LUNA „s-a ÎNTORS pe DOS”?
Vouchere pentru cei cu pensii de până în 1.450 DE LEI. Vin direct acasă, PRIN...
Se întoarce iarna în România. Zonele în care va ninge
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Ana-Maria, găsită moartă! Șocant unde era și ce mesaj a lăsat
Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu aniversează 13 ani de căsnicie! Cei doi soți au făcut...
La 85 de ani, Irina Loghin își întreține tenul cu unul dintre cele mai ieftine...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Un polonez a intrat în Cartea Recordurilor după ce a stat scufundat în gheață peste...