Parchet: Au fost emise mandate de citare a elevilor de la „Bolintineanu”, nu mandate de aducere

Parchet: Au fost emise mandate de citare a elevilor de la Bolintineanu, nu mandate de aducere
Publicat: 05/07/2013, 15:31
Actualizat: 05/07/2013, 15:31

În cazul candidaților care au susținut bacalaureatul la Liceul „Bolintineanu” nu au fost emise mandate de aducere, ci de citare, stabilindu-se ca din 250 de elevi care vor fi audiați, să dea vineri declarații cei care au spus că pot veni, din care 20 sunt audiați de procurori, potrivit Parchetului.

Bogdan Staicu, procuror-șef la Parchetul Tribunalului București, a declarat, vineri, că sunt aproximativ 250 de elevi care trebuie audiați ca martori în ancheta privind suspiciuni de fraudă la examenul de bacalaureat susținut la Liceul „Dimitrie Bolintineanu” și nu s-a renunțat la aceste audieri, dar pentru că sunt foarte mulți, a fost făcută o etapizare, mai ales că unii dintre ei urmau să plece în vacanță sau să înceapă examenele de admitere la facultate.

Staicu a precizat că procurorii și polițiștii au mers la liceul pentru a stabili modalitatea în care vom fi audiați cei 250 de elevi.El a mai spus că pentru audiere au fost emise citații, nu mandate de aducere. Procurorul a precizat că procedural acest lucru nu este posibil, mandatul de aducere fiind emis doar în cazul în care o persoană citată nu se prezintă.„Ar fi circulat teoria că Tribunalul București ar fi emis mandate de aducere, lucru neprocedural. Au existat procese verbale de citare”, a spus Bogdan Staicu.

Procurorul-șef Bogdan Staicu a mai spus că unii dintre cei care urmează să fie audiați au spus că pot veni vineri la Poliție să dea adeclarații.El a precizat că 20 dintre elevi sunt audiați vineri de către șapte procurori, dintre care zece dau în prezent declarații.
Staicu a adăugat că toți elevii de la Liceul „Bolintineanu” care vor să dea declarații vineri pot veni la Poliția Capitalei.
Procurorul-șef a mai spus că vor fi audieri și sâmbătă, apoi va fi o pauză duminică, iar luni vor fi reluate.
Staicu a mai arătat că părinții se puteau interesa dacă urmau să fie audiați copiii lor și puteau fi de față la audieri, întrucât a fost pus la dispoziția acestora un număr de telefon.

În legătură cu autocarele care au fost trimise în fața sediului Liceului „Dimitrie Bolintineanu”, Staicu a spus că acestea au fost doar pentru a ușura deplasarea celor care au spus că pot da declarații vineri.”Toți cei prezenți la Poliția Capitalei sunt elevi care au dorit să fie audiați, s-a renunțat la transport cu autobuze și s-a deplasat fiecare cum a putut”, a precizat Staicu.

El a mai spus că unii dintre elevii audiați vineri au venit însoțiți de avocați, alții de către părinți.Polițiștii au mers, vineri, la Liceul „Dimitrie Bolintineanu” pentru a pune în executare peste o sută de mandate de aducere emise pe numele unor elevi care au susținut examenul de bacalaureat la această școală, declara purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei, Alexandru Niculae.

Acesta a spus că polițiștii vor pune în executare aproximativ o sută de mandate de aducere emise de instanță, precizând că elevii vor fi duși cu autocare la audieri, însă nu au calitatea de învinuiți și nu sunt reținuți.„S-a discutat cu fiecare copil în parte, i-a fost prezentat mandatul. Cei care au avut probleme, au fost lăsați să plece. (…) Restul copiilor vor fi transportați cu mai multe autocare, o parte la sediul DGA din Șoseaua Olteniței și alții la sediul DGPMB din Calea Victoriei. De asemenea, am pus la dispoziția părinților un număr de telefon – 021.315.35.34, interior 22181 -, unde pot să sune pentru a discuta cu colegii mei și pentru a afla la care din cele două sedii se află copiii”, a mai spus Alexandru Niculae, precizând că părinții sunt așteptați la aceste sedii pentru a-și însoții copiii.

În fața intrării în curtea Liceului „Bolintineanu” au venit zeci de părinți care și-au așteptat copiii la terminarea ultimei probe scrise din cadrul examenul de bacalaureat.Unii dintre părinți, nemulțumiți că polițiștii au venit la liceu pentru a-i lua pe elevi cu atocarul și a-i duce la audieri, i-au huiduit și au reclamat că aceștia fac un abuz. Totodată, la intrarea autocarului în curtea liceului au existat și câteva altercații între părinți și polițiști.

Ulterior, Alexandru Niculae a spus că audierile elevilor de la Liceul „Bolintineanu” au fost amânate pentru săptămâna viitoare, după ce procurorul de caz a decis ca mandatele de aducere emise pe numele a peste o sută de elevi să nu mai fie puse în aplicare, urmând să emită citații pentru aceștia.Decizia a venit după ce premierul Victor Ponta a afirmat că a verificat ce se întâmplă în cazul cercetărilor procurorilor legate de bacalaureat și că nu există un mandat de aducere a elevilor, astfel că îi va solicita ministrului Justiției să discute cu procurorul general, „pe cale ierarhică”, despre această situație.

„Am întrebat și am înțeles că nu este un mandat de aducere, deci, dacă nu e, să facă bine să facă citație procurorul care are dosarul”, a spus Ponta.El a arătat că nu știe cum s-a ajuns în această situație, dar că îi va solicita ministrului Justiției să discute cu procurorul general, pe cale ierarhică, despre această situație.

„Nu mai trăim în vremurile lui Daniel Morar și ale comuniștilor, să luăm oameni de pe stradă, cu atât mai puțin copii”, a adăugat Ponta.
Anterior, premierul a declarat că persoanele vinovate de fraudarea examenului de bacalaureat trebuie pedepsite penal, dar în același timp este important să fie evitate abuzurile, de genul celor comise de procurori în vara anului trecut, la referendum.Procurorii de la Parchetul Tribunalului București și polițiștii au ridicat de la Liceul „Dimitrie Bolintineanu” înscrisuri și obiecte în ancheta privind frauda la bacalaureat, nefiind făcute percheziții asupra elevilor sau profesorilor.

„La momentul actual, Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Direcția Generală de Poliție a Municipiului București efectuează anumite verificări la Liceul Teoretic Dimitrie Bolintineanu din București, în legătură cu examenul de bacalaureat în curs. Verificările vizează ridicarea unor înscrisuri și obiecte relevante, fără perturbarea probei desfășurate în ziua curentă. În principiu, nu sunt vizate sălile de examen și nu vor fi efectuate percheziții asupra elevilor sau profesorilor”, au anunțat procurorii, într-un comunicat de presă.
Examenele scrise de la bacalaureat au început luni cu proba la Limba și literatura română.

La câteva ore după susținerea probei la Limba română, Inspectoratul Școlar al Municipiului București a anunțat că a fost schimbată Comisia de bacalaureat de la Liceul „Dimitrie Bolintineanu”, din Sectorul 5 al Capitalei, iar directorul și directorul adjunct ai școlii au fost demiși, pentru presupuse fapte de corupție.

Potrivit ISMB, au fost schimbați cei cinci membri ai comisiei de bacalaureat, 32 de profesori supraveghetori de la Liceul „Dimitrie Bolintineanu”, directorul și directorul adjunct ai Liceului „Dimitrie Bolintineanu, precum și directorul Școlii Gimnaziale nr. 178, care îndeplinea și rolul de vicepreședinte al comisiei din centrul de examen.

Parchetul Tribunalului București anunța luni că a fost începută urmărirea penală „in rem” pentru fapte de corupție privind proba scrisă la Limba română de la bacalaureat care a fost susținută la Liceul „Dimitrie Bolintineanu”, fiind făcute percheziții la unitatea de învățământ cu sprijinul SRI, Direcției Generale Anticorupție și Poliției Capitalei.Ulterior, procurorii au dispun începerea urmăririi penale în cazul directoarei de la Liceul „Dimitrie Bolintineanu”, Costica Vărzaru, pentru trafic de influență, aceasta fiind arestată marți, în urma unei decizii a Tribunalului București.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Afacerea cu care s-au îmbogățit doi români întorși după 7 ani din Italia. Sebastian și...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Un bărbat a atacat cu un cuțit mai mulți oameni, în plină stradă! Unde s-a...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Rămâi pe loc fără PERMIS. Legea nouă care intră în vigoare în România
Simona Halep a vorbit despre relația cu Patrick Mouratoglou: Am avut încredere
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
Cum au apărut baobabii, numiți și „copacii vieții”, pe Pământ?
×