Scandal sexual în showbizul din Australia

Scandal sexual în showbizul din Australia
Publicat: 18/05/2014, 09:52
Actualizat: 21/03/2019, 06:01

Robert Hughes, fostul star al show-ului australian Hey Dad! (în traducere liberă, Hey, tată!), a fost condamnat la zece ani și nouă luni de închisoare, după ce a fost găsit vinovat de abuzarea sexuală a unor tinere faptele având loc când acestea erau minore, scrie The Sydney Morning Herald.

Judecătorul l-a descris pe Hughes drept un „vânător sexual care a abuzat de încrederea de care se bucura”.

Actorul a fost găsit vinovat de 10 capete de acuzare de abuz sexual, în urma unui proces care a durat cinci săptămâni.

Bărbatul în vârstă de 65 de ani nu a schițat nicio emoție în momentul în care judecătorul Peter Zahra a pronunțat sentința, scrie presa internațională. Practic, Hughes va fi închis până cel devreme în aprilie 2020. Dacă ar fi să-și ispășească integral sentința, actorul va ieși din închisoare peste 10 ani și nouă luni.

Victimele aflate la tribunal au respirat ușurate în momentul în care s-a dat sentința. „Mulțumesc Doamne”, a exclamat o femeie, potrivit martorilor.

Greg Walsh, avocatul care l-a reprezentat, a precizat că actorul este „devastat” de sentință. „Este foarte supărat – închisoarea nu este un loc plăcut”, a comentat el în fața camerelor de filmat.

În timpul procesului, procurorii au prezentat probe care atestau că Hughes a molestat patru fete cu vârste cuprinse între șase și 15 ani, în perioada 1983-1991.

Una dintre victime își amintește cum actorul i-a spus „fetiță cuminte, iată ursulețul tău de pluș”, după ce a molestat-o.

O altă fată le-a spus anchetatorilor că bărbatul a lins-o pe față înainte de a pleca din camera sa.

O a treia victimă a povestit despre o excursie, când avea opt ani, în Manly. Hughes a obligat-o să înoate printre picioarele sale în timp ce el stătea dezbrăcat în apă. Mai mult, el ar fi imobilizat-o, strângând picioarele și împiedicând-o să iasă la suprafață.

Hughes a mai obligat-o, cu altă ocazie, să își pună capul pe penisul său erect, sub pretextul de a-i da un medicament pentru o infecție la ureche.

Ultima victimă a lucrat cu Hughes la show-ul Hey Dad!. Ea a povestit că actorul s-a dezbrăcat în fața sa, dar și că obișnuia să se joace cu penisul în timp ce se uita insistent la ea.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
6 sfaturi pentru o viață cât mai lungă de la un bărbat de 110 ani....
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu...
FOTO. Cât de bine arată cea mai frumoasă hocheistă din lume!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de...
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un...
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de...
Sâmbătă a început distribuirea pensiilor pentru luna mai. Anunțul a fost dat de directorul Poștei...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
S-a realizat al doilea transplant de rinichi de porc către un pacient uman
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
INTERDICȚIA este clară în România. Gestul pentru care poți lua o AMENDĂ uriașă
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor...
Vestea tristă a momentului pentru Prințul Paul de România. Momente grele pentru descendentul familiei regale
Momente pline de emoție în familia Sterp. Getuța a făcut mărturisiri înduioșătoare despre regretata ei...
Secretul Laurei Cosoi în timpul sarcinii! Cum reușește să se mențină într-o formă de zile...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Un drog „neobișnuit de puternic” a omorât un om și a băgat alți opt în...