Prima pagină » Știri » Noi proteste la Ministerul Muncii

Noi proteste la Ministerul Muncii

Noi proteste la Ministerul Muncii
Zeci de sindicaliști de la CNS "Cartel Alfa" au pichetat, marți, sediul Ministerului Muncii, solicitând modificarea Legii dialogului social, așa cum s-a angajat Guvernul, și anunțând că protestele vor continua timp de o lună și ar putea fi reluate la începutul anului viitor.

Confederația Națională Sindicală (CNS) „Cartel Alfa” a reluat, marți, protestele la Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, unde zeci de sindicaliști au participat la un pichet de două ore.

Protestatarii au afișat în fața ministerului un banner mare inscripționat cu „Dreptul de a negocia nu se negociază! Ponta, respectă angajamentul și modifică Legea dialogului social!”.

Președintele CNS „Cartel Alfa”, Bogdan Hossu, a declarat că astfel de acțiuni de protest vor fi organizate zilnic, timp de o lună, iar, dacă revendicările sindicaliștilor nu vor fi soluționate până la sfârșitul anului, protestele ar putea fi reluate, sub o altă formă, de la începutul anului viitor.

CNS „Cartel Alfa” acuză Guvernul de lipsă de interes față de problemele lucrătorilor, pentru că, deși s-a angajat că va modifica Legea dialogului social, nu a făcut niciun demers.

„Această lege, care a blocat negocierile colective și a făcut aproape imposibilă reprezentarea salariaților de către sindicate, a fost adoptată în 2011 prin asumarea răspunderii de catre guvernul Boc, fără nicio dezbatere publică sau consens între partenerii sociali. Guvernul actual, deși a promis și a semnat un acord prin care s-a angajat că va aduce legislația la situația inițială, corectând prevederile care prejudiciază salariații, acum pretinde consensul părților ca și condiție prealabilă modificării: toate sindicatele și toate patronatele, autohtone sau multinaționale. Este de fapt o strategie tipică de a întârzia la infinit niște modificări pe care realitatea relațiilor de muncă și situația disperată a lucrătorilor români le reclamă ca extrem de urgente”, au arătat sindicaliștii într-un comunicat transmis, luni, agenției MEDIAFAX.

Potrivit sursei citate, de la adoptarea Legii 62/2011 nu a mai fost încheiat niciun Contract Colectiv de Muncă (CCM) sectorial, iar din 524.869 angajatori numai la 14.343 sunt încheiate CCM de unitate, din care numai 2.016 de către reprezentanții sindicatului reprezentativ.

„Împreună cu eliminarea Contractului Colectiv de Muncă Unic la nivel național (CCMUNN), inexistența contractelor sectoriale a redus dramatic numărul de salariați acoperiți de un contract colectiv, și în consecință de drepturile și clauzele pe care aceste contracte le conțineau”, explică sindicaliștii.

De asemenea, condițiile impuse pentru formarea unui sindicat și pentru negocierea unui contract colectiv la nivel de unitate lasă o mare parte din structura lucrătorilor, aproximativ 40 la sută din totalul angajaților români, fără drept de asociere, în contradicție cu prevederile Constituției României, care garantează acest drept.

„În fața acestei lipse de reacție și interes a Guvernului în rezolvarea problemelor pentru lucrătorii din România, Confederația Națională Sindicală «Cartel Alfa» reia din data de 20 octombrie 2015 acțiunile de protest, prin pichetarea zilnică a Ministerului Muncii, în intervalul orar 10.00-12.00”, se arată în comunicat.

Sindicaliștii de la „Cartel Alfa” au organizat acțiuni similare și anul 2014.

Sindicaliștii solicită să se facă urgent patru schimbări în Legea dialogului social, respectiv modificarea reprezentativității și a modului de aplicare universală a contractului colectiv de muncă, introducerea contractului colectiv de muncă unic la nivel național, până la dezvoltarea contractelor colectiv de muncă sectoriale, dreptul la conflict de muncă și protejarea minimală a reprezentanților sindicali, astfel încât să fie permis dialogul social, precum și realizarea unor relații de muncă negociabile pentru salariați, „nu transformarea lor în sclavi moderni”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ce gătim de Sfânta Maria? 7 rețete rapide și ieftine
Digi24
VIDEO Ilie Năstase a înjurat jurnaliștii când a fost întrebat despre scandalul reclamat de soția lui la poliție
Cancan.ro
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Prosport.ro
FOTO. Femeia care a mers și l-a văzut pe Chivu în Inter – Napoli 3-2 a atras toate privirile
Adevarul
Rusia vorbește despre „începutul unui război real”. Expert: Moscova testează limitele Occidentului prin tactica „feliei de salam”
Mediafax
„Nimeni nu este pregătit”. Avertismentul șefului OpenAI despre ce urmează cu AI
Click
Are 60 de ani și și-a „reparat” metabolismul cu 7 schimbări simple. Prima nu are legătură cu mâncarea
Digi24
Susan Sarandon, blocată la Hollywood din cauza activismului pro-Palestina: Chiar şi recent mi s-au refuzat roluri în filme
Cancan.ro
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Ce se întâmplă doctore
O influenceriță de 33 de ani a murit în urma unei operații plastice complexe. A lăsat în urmă trei copii și un soț îndurerat: „A fost dragostea vieții mele, cea mai bună soție și o mamă incredibilă”
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Am văzut pe viu noua Dacia Spring la Paris. 10 lucruri pe care trebuie să le știi despre a doua generație
Descopera.ro
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Descopera.ro
O femeie a fost găsită în viață după 10 zile printre ruinele din Nepal
Mediafax Italia
ALERTĂ. Un CUNOSCUT MEZEL vândut într-o mare rețea de magazine este RETRAS din cauza Listeria!
Mediafax Spania
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!