Prima pagină » Știri » Pensionarii militari au încheiat protestul de la Guvern după trei ore

Pensionarii militari au încheiat protestul de la Guvern după trei ore

Pensionarii militari au încheiat protestul de la Guvern după trei ore
Cei peste 200 de pensionari militari care au pichetat, luni, sediul Guvernului pentru a cere majorarea salariului minim și pentru a contesta ordonanța care a modificat baza de calcul pentru pensiile militare au încheiat protestele după trei ore, amenințând că revin în stradă în 24 ianuarie.

Protestul organizat de Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD) a adunat peste 200 de pensionari în Piața Victoriei, aceștia solicitând retragerea ordonanței de urgență prin care se modifică baza de calcul pentru pensiile militare, document care, în opinia lor, va duce la scăderea pensiilor, deși guvernanții au dat asigurări că ordonața doar va elimina unele anomalii din sistem.

Ordonanța de urgență contestată de aceștia nu ar mai permite luarea în calcul a unor sporuri și a altor drepturi bănești temporare sau susceptibile de a fi introduse cu dedicație doar pentru un eșantion restrâns de beneficiari, pensiile urmând să fie calculate în funcție de soldă sau salariul brut într-un interval de șase luni consecutive din ultimii cinci ani.

Practic, noua formulă de calcul ar pleca de la o bază de 65 la sută din salariu, la care se va adăuga unu la sută pe an, după 25 de ani de vechime, procentajul putând crește doar până la 85 la sută. În vechea formulă, calculul pensiei pornea de la 80 la sută din venit, ajungând în unele cazuri la 130 la sută din salariu.

„Guvernul și-a pierdut orice urmă de legitimare deoarece a fost legitimat prin vot cu o condiție: să nu se atingă de legile și de măsurile adoptate de vechiul Guvern, măsuri și legi pentru care am luptat cinci ani de zile și care au fost adoptate anul acesta. Ori într-o lună de zile au reușit să distrugă tot. Am ieșit în stradă pentru a cere ca Legea salarizării unitare să intre în Parlament pe 1 februarie, începând cu data de 1 ianuarie să se aplice salariul minim pe economie, de 1.200 de lei, să se acorde în ianuarie a 13-a pensie pentru pensionarii săraci și să se reintroducă coșul zilnic în recalcularea pensiilor civile. În privința penmsiilor militare, să se retragă ordonanța strecurată de urgență ca articol în altă ordonanță și care distruge legea pensiilor militare de stat pentru care am luptat șase ani de zile și să se retragă Ordonanța 95 din 2014 care își bate jos și de revoluționari și de militari”, a declarat liderul Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD), Mircea Dogaru.

Acesta a mai spus că oamenii vor să îi amintească actualului guvern că societatea civilă există.

„Suntem noi și suntem organizați, adică cei care prin Constituție nu au voie să facă politică: militari, polițiști, preoți, profesori, funcționari publici, sindicate. Am venit să explicăm acestui Guvern că roulul lui este de a asigura bunăstarea unei națiuni. Nu este în stare, să plece. Le acordăm un scurt termen de gândire, întrucât sunt oameni care habar nu au care este realitatea în România, fiind aduși de afară ca simpli funcționari, și acest termen încetează la 24 ianuarie, când dacă măsurile pe care le solicităm noi nu sunt luate, nu vom ieși în stradă cu delegații, vom ieși toți, toți cei care asigurăm masa de vot în alegeri și care ne-am săturat să fim prostiți cu promisiuni care sunt făcute numai atunci când este nevoie de votul nostru. Suntem opameni vii și avem o singură viață pe care vrem să o trăim acum”, a spus Mircea Dogaru.

Protestatarii au venit cu steaguri și bannere inscripționate cu: „Nu loviți în noi să vă îmbuibați voi”, „La Revoluție s-a strigat: armata e cu noi, acum armata e la gunoi”, „Ca să vă îmbuibați voi, tăiați de la noi”, „Generoși cu voi, în mormânt cu noi?”, „Cioloș = Boc, Iohannis = Băsescu” și au scandat: „Afară, afară cu javrele din țară”, „Jos Guvernul” și „Demisia”.

Protestul reprezentanților Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD) din fața Guvernului s-a încheiat în jurul ore 13.00, cu refuzul acestora de a se duce la discuții la Casa Națională de Pensii, unde îi aștepta o comisie.

„Doamna ministru a Muncii (Ana Costea – n.r.) ne-a invitat să negociem pe strada Latină, numărul 8, noi fiind în fața Guvernului. Mă duc oricând cu plăcere la un coniac cu dânsa (…), dar de bun simț era să fie aici, să nu-i fie frică. Nu mergem în altă parte pentru că nu putem fi cumpărați, deci ori negociază cu toți, ori nu negociază cu nimeni. În această situație, am înregistrat solicitările noastre către domnul Cioloș, către Guvern și am dat termenul limită de 24 ianuarie pentru rezolvare”, a declarat liderul SCMD.

Protestatarii au lăsat la Guvern lista solicitărilor lor.

Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate este condus de colonelul în rezervă Mircea Dogaru, iar protestul se declară a fi inspirat de cel al oierilor.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
România intră în DISPUTA dintre marile puteri. București ia poziție înainte de summitul UE - Canada
Digi24
Un armistiţiu între Rusia şi Ucraina era „aproape” înainte ca Trump să ia o decizie care a schimbat totul. „Acum va fi mult mai greu”
Cancan.ro
Insula Iubirii, scoasă din grila din 14 noiembrie. Motivul pentru care șefii Antenei 1 au luat această decizie
Prosport.ro
FOTO. 1.100 de trandafiri pentru fosta iubită a lui Adrian Cristea! Bianca Drăgușanu a surprins pe toată lumea cu reacția ei
Adevarul
Cine e liderul PSD care a garantat pentru Luca Niculescu | SURSE
Mediafax
Nicușor Dan, întrebat dacă România renunță la Starlink după scandalul dintre Musk, Trump și Ucraina. Ce spune președintele?
Click
Horoscop 23-29 octombrie 2026. Proiecte noi pentru Berbeci, în viețile Scorpionilor reapar probleme mai vechi
Digi24
Bodyguardul lui Georgescu, audiat la DIICOT. Ce ar fi făcut Marin Burcea, poreclit „Lunetistul”
Cancan.ro
Cum a fost împărțită averea de 800.000 de euro a Mădălinei Apostol. Scandalul genților dispărute după moartea ei
Ce se întâmplă doctore
Alertă pentru românii care vor să se vaccineze antigripal! Farmaciile au rămas fără stocuri. Când ajung noile doze
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Dacia Duster 4×4 din 2022, modelul economic de oraș care are și abilități de off-road. Ce trebuie verificat?
Descopera.ro
Cine a spus cuvintele: „Cine nu e revoluționar la douăzeci de ani, n-are inimă”
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Cum zăpăcești o blondă? – O pui într-o ...
Descopera.ro
Ar trebui folosită editarea genetică împotriva bolilor comune? Iată ce spun experții!
Mediafax Italia
Bagaje GRATUITE în avion din 2027: reguli noi pentru Ryanair și Wizz Air
Mediafax Spania
Se anunță UN CUTREMUR PUTERNIC?! Ce arată noua hartă a riscului seismic