Kokoro: cuvântul japonez care e greu de tradus în alte limbi, dar care ar putea fi o adevărată revelație științifică

Oamenii de știință încep, astfel, să dărâme barierele conceputale și să exploreze ceea ce artiștii, scriitorii, filosofii și visătorii multora dintre marile culturi au recunoscut deja de mult: misterioasa conexiune dintre inimă și minte, adică ‘kokoro’. De exemplu, cercetătorii din Japonia iau în considerare acest concept atunci când lucrează la simulatoare de roboți, în primatologie și le-a permis să exploreze și să discute materia spirituală într-un fel care, în caz contrar, ar fi fost imposibil de implementat în mediul academic. 

 

„Sunt conceptele de minte, inimă, spirit, voință, conștiință, suflet, consacrate în Vest, cel mai bun mod de a descrie și de a diviza experiența umană? Sau există un element mult mai incluziv care ar permite înțelegerea modului în care oamenii gândesc și simt?”, se întreabă Paul Swanson, profesor de științe umaniste la Universitatea Nanzan din Japonia. 

 

Swanson a început, însă din 1993, să adune laolaltă experți în religie, filosofie și științe, iar împreună urmăresc depășirea barierelor și conectarea zonelor de cunoaștere pe care unii academicieni le consideră complet diferite de minte, încercând, în ultimă instanță să înțeleagă inefabilul, misterul umanității. „Gânduri, sentimente și dorințe sau voință, toate sunt aspecte interrelaționate a ceea ce înseamnă să fii om, și ar fi înțelept să le luăm în considerare împreună, alături de relațiile dintre ele, pentru a reuși să interpretăm experiența umană”, lămurește acesta, care a dat și câteva exemple a reușitelor oamenilor de știință atunci când nu au încercat cu orice preț să separe trupul de minte. 

 

 

Testuya Sato, directorul Simulatorului Terestru de la Agenția Japoneză pentru Știință și Tehnologie Terestro-Marină, folosește supercomputerele pentru a face predicții referitoare la evenimente naturale precum cutremurele sau taifunurile ori încălzirea globală. Acesta s-a gândit mult la înțelesul termenului ‘kokoro’ și la felul în care acesta diferențiază mintea umană de cea a mașinăriilor, atunci când vine vorba de prevestirea acestor dezastre. 

 

De pildă, oamenii folosesc amintirile înmagazinate și mai multe criterii subiective pe baza cărora anticipează ceea ce s-ar putea întâmpla, comparativ cu aparatura extrem de metodică. Oricum, anticipările oamenilor sunt și îmbibate de dorințe și întunecate de așteptări – o problemă pe care computerele nu o au. Dar mașinăriile nu au nici ceea ce au oamenii, adică un element de haos și neprevăzut care ne permite să depășim tipare și limite de toate felurile. Acesta a explicat la o conferință NIIRC faptul că „inima umană este bogată în intuiție, posedă atribute precum ilogicul, dorința de noutate, creativitate, infinit și deschidere. Simularea computerizată este determinată, adică închisă, îi lipsește diversitatea și este o întrupare a uscăciunii. Aceasta cred că este diferența decisivă dintre mașinării și ființele umane”. 

 

 

Hashimoto Suji, directorul Institutului de Robotică Umanoidă de la Universitatea Waseda, visează la crearea de roboți care să aibă dorința de a trăi. El vrea să-i vadă evoluând peste generații, reproducându-se independent și îi vrea capabili să se preocupe de aspecte filosofice, cum ar fi întrebări referitoare la ce înseamnă să exiști, să gândești și să simți, adică toate elementele înglobate de ‘kokoro’. „Un robot care va fi capabil să discute cu noi aspecte legate de ce înseamnă să fii o ființă vie sau ce este kokoro, asta îmi doresc. Dacă în timpul procesului un robot se revoltă și mă lovește, chiar cu nasul sângerând probabil că aș jubila în sinea mea gândindu-mă ‘În sfârșit am făcut asta. Aproape am reușit!”. Și asta pentru că o perioadă de rebeliune precede, în mod natural, independența”. 

 

 

Tetsuro Matsuzawa este un cercetător care studiază primatele și a cărui muncă a demonstrat faptul că oamenii și cimpanzeii sunt extrem de apropiați din punct de vedere genetic, cu o diferență de doar 1,3%. Acesta i-a învățat pe cimpanzei să picteze și a dovedit că ei dezvoltă ulterior un stil artistic personal, lucru despre care crede că indică faptul că au un spirit similar cu cel al oamenilor. Matsuzawa a comparat lucrări ale copiilor și ale cimpanzeilor pentru a afla mai multe despre originile desenatului la oameni și crede că e posibil să studieze evoluția dubletului minte-inimă prin cunoașterea înțelesului de lui kokoro la cimpanzei. 

 

 

Oamenii de știință americani au explorat, de asemenea, conexiunea dintre trup, minte și spirit. Un articol din 2015, apărut în The Atlantic, numit „Creierele budiștilor” („The Brains of the Buddhists”), subliniază munca celebrului neurolog Richard Davidson, care a studiat activitatea cerebrală a călugărilor budiști. Davidson a ajuns la concluzia că sentimentul de compasiune activează un circuit emoțional pozitiv în creier și a constatat că toți călugării budiști incluși în studiu erau extrem de sănătoși din punct de vedere mental datorită spiritului lor al generozității extrem de cultivat. „Sistemele din creier care susțin bunăstarea noastră sunt conectate la nivel intim cu diferite organe din corpul nostru, iar compasiunea este o stare care implică organismul nostru într-un fel decisiv”, spune acesta. 

 

Dar nu trebuie să fii specialist ca să înțelegi implicațiile lui ‘kokoro’. De fapt, probabil că ai deja un simț al acestui concept, chiar dacă până acum nu ai avut un cuvânt pentru a-l descrie.