Europa, în Doctrina Trump

Textul Doctrinei Trump are 55 pagini și, la o primă lectură, sunt greu de indentificat niște linii directoare, iar referirile la Rusia – în calitate de „competitor” – sunt de-a dreptul contradictorii.

Am citit cu atenție, deocamdată, subcapitolele „Europa” și „Orientul Mijlociu”. Astăzi, despre Europa.

Trec peste formulările emfatice și încerc să decupez câteva idei:

„Rusia folosește măsuri subversive pentru a slăbi credibilitatea angajamentului American în Europa, a submina unitatea transatlantică și a slăbi instituțiile și guvernele europene. Cu invaziile sale în Georgia și Ucraina, Rusia și-a demonstrat disponibilitatea de a încălca suveranitatea statelor din regiune. Rusia continuă să-și intimideze vecinii cu o conduită amenințătoare, cum ar fi postura sa nucleară și dezvoltarea în continuare a capabilităților ofensive”. Nimic despre războiul hibrid, care se desfășoară fără focoase nucleare și fără tancuri.

A doua amenințare la adresa Europei (nu militară, ci economică), așa cum apare în Doctrina Trump, e China, care „câștigă un punct strategic de sprijin în Europa, prin extinderea practicilor sale comerciale neloiale și investind în industrii-cheie, tehnologii de mare precizie și infrastructură”. Teama, care se citește printre rânduri, e că Republica Populară Chineză va ocupa piața europeană în detrimentul Statelor Unite. (Într-un fel, doctrina națională de strategie a SUA polemizează, în plan economic, cu cele cinci deziderate din discursul presedintelui Xi la Congresul Partidului Comunist din octombrie).

Amenințările imediate vin din partea „islamismului extremist violent” și a migranților mânați spre Europa de instabilitatea din Orientul Mijlociu și Africa.

Odată amenințările identificate, „Statele Unite rămân cu fermitate loiali aliaților și partenerilor europeni. Alianța NATO, a statelor libere și suverane, este unul dintre avantajele noastre importante față de competitorii noștri, iar Statele Unite rămând fidele Articolului V al Tratatului de la Washington”. Des invocatul Articol V al Tratatului Nord-Atlantic, semnat în 1949: „Părțile convin că un atac armat împotriva uneia sau mai multora dintre ele, în Europa sau în America de Nord, va fi considerat un atac împotriva tuturor și, în consecință, sunt de acord ca, dacă are loc asemenea atac armat, fiecare dintre ele, în exercitarea dreptului la auto-apărare individuală sau colectivă recunoscut prin Articolul 51 din Carta Națiunilor Unite, va sprijini Partea sau Părțile atacate prin efectuarea imediată, individual sau de comun acord cu celelalte Părți, a oricărei acțiuni pe care o consideră necesară, inclusiv folosirea forței armate, pentru restabilirea și menținerea securității zonei nord-atlantice (…)”. Faptul că respectarea Articolului V a fost introdusă de Donald J. Trump în strategia națională de securitate e o veste bună. Firește, există și o condiție… morală: „NATO va deveni mai puternică atunci când toți membrii își vor asuma o responsabilitate mai mare și vor plăti echitabil partea lor. (…) Statele Unite își îndeplinesc responsabilitățile și așteaptă ca și alții să facă la fel. Așteptăm ca aliații noștri europeni să crească cheltuielile de apărare la 2 la sută din PIB până în 2024, cu 20 de procente din aceste cheltuieli destinate creșterii capabilităților militare”.

Cât privește angajamentele legate de flacul estic al NATO, Doctrina Trump consemnează că Statele Unite vor conlucra pentru îmbunătățuirea capacităților de apărare, „pentru a contracara amenințările cu rachete balistice și de croazieră, existente sau în fază de proiect, în special din”… Iran.

Până astăzi, când am deschis noua strategie națională de securitate a Americii, aș fi jurat că Rusia e principalul inamic pe flancul estic al NATO.