Prima pagină » Știri politice » Președintele Parlamentului European critică audierea lui Cristian Preda, acuzat de defăimarea țării: „Încercările de a-l intimida, dar și de a-i păta reputația sunt inacceptabile”

Președintele Parlamentului European critică audierea lui Cristian Preda, acuzat de defăimarea țării: „Încercările de a-l intimida, dar și de a-i păta reputația sunt inacceptabile”

Președintele Parlamentului European critică audierea lui Cristian Preda, acuzat de defăimarea țării: „Încercările de a-l intimida, dar și de a-i păta reputația sunt inacceptabile
Detalii pe Gândul.

„Parlamentul European este alături de Cristian Preda, un coleg extrem de respectat, un european dedicat și un român patriot. Domnia legii trebuie susținută în România, încercările de a-l intimida, dar și de a-i păta reputația sunt inacceptabile”, a scris Tajani pe Twitter. 

Europarlamentarul Cristian Preda a fost chemat în fața Consiliului de Onoare al ordinului Steaua României, ca urmare a criticilor aduse în Parlamentul European Guvernelor Grindeanu și Tudose, el precizând atunci că trebuie să răspundă unui denunț „care reia acuzațiile PSD-ALDE de defăimare a țării”.

„Prigoana a început. Întrucât am criticat în PE guvernele Grindeanu și Tudose, sunt chemat în fața Consiliului de Onoare al ordinului Steaua României, pentru a răspunde unui denunț care reia acuzațiile PSD-ALDE de defăimare a țării. Mă vor judeca: Gabriela Firea, Ecaterina Andronescu, doctorul Șerban Brădișteanu (da, acela condamnat!), Mircea Geoană, fostul director SRI Costin Georgescu și generalul Degeratu. Consiliul e prezidat de fostul președinte al Academiei, Ionel Haiduc”, a scris Cristian Preda pe Facebook.

„Mă voi apăra. Nu mă intimidează coaliția corupților. Dincolo de cazul meu, e în joc un principiu: România liberă și europeană trebuie protejată. Sunt convins că am de partea mea nu o formațiune politică, ci cetățenii onești ai acestei țări. Pentru ei lupt. Vom învinge!”, a adăugat atunci Preda.

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat anterior că este nevoie de o lege împotriva celor care defăimează România, „gen Monica Macovei și alți europarlamentari care mint despre propria țară”, astfel încât „statul român să corecteze aceste lucruri”.

„Am vorbit cu mai mulți colegi și am convenit să lucrăm la o lege, nu știu dacă e nevoie de o legislație, la o lege care să reglementeze sau să dea posibilitatea statului român să sancționeze aceste lucruri, pentru că acești oameni – gen Monica Macovei și alți europarlamentari care mint despre propria țară, care defăimează propria țară, aduc foarte multe deservicii și noi din cauza asta pierdem suveranitate, pierdem demnitate, pierdem respect și nu câștigăm absolut nimic”, a declarat Liviu Dragnea la România TV.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
SINTEZĂ. Parlamentul începe sesiunea de toamnă cu aceeași întrebare: cine poate forma următorul Guvern. PSD, PNL, USR și UDMR vin cu variante diferite pentru premier
Digi24
Ce document trebuie să prezentăm la medic de la 1 septembrie. Precizările CNAS
Cancan.ro
Cum s-a răzbunat Ramona Crăciunescu pe Antena 1, după ce a fost refuzată la Insula Iubirii
Prosport.ro
Majorat de 5 stele pentru Bebeto! Anamaria Prodan, în lacrimi la petrecerea fiului ei! Reghe a lipsit
Adevarul
VIDEO Ce prețuri au bulgarii după trecerea la euro: „Cum își permit oamenii ăștia?”
Mediafax
Nicușor Dan o primește la Cotroceni pe Angela Merkel! Ce se află în spatele vizitei fostului cancelar german
Click
Anca Pandrea, ultimele mărturisiri înainte de moarte: „Nu sunt singură, simt că Iura este cu mine”
Digi24
O muscă din Arctica a ajuns în Antarctica. Oamenii de ştiinţă avertizează: poate provoca „o destabilizare ecosistemică a mediului”
Cancan.ro
Keffe D, găsit vinovat pentru uciderea lui Tupac Shakur! Decizia care pune capăt unui mister de aproape 30 de ani
Ce se întâmplă doctore
Oana Roman a slăbit enorm în patru luni. Obiceiul simplu cu care își începe fiecare dimineață! Cum arată acum
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
OMODA 4 debutează în Europa. Noul SUV chinezesc ar putea deveni un „Dacia Duster killer”
Descopera.ro
O galaxie fără stele i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Prietenul tău Vasile îmi face avansuri!
Descopera.ro
Avertismentul lansat de cercetători: interacțiunea cu Inteligența Artificială ne robotizează