Elizabeth a II-a împlinește 93 de ani. De ce are regina Marii Britanii două aniversări

Elizabeth a II-a împlinește 93 de ani. De ce are regina Marii Britanii două aniversări
Publicat: 21/04/2019, 09:43

Duminică, pentru a marca aniversarea reginei, vor fi trase 41 de salve de tun din Hyde Park, 21 de salve de tun din Windsor Great Park și 62 de salve de tun din Turnul Londrei.

De obicei, regina Elizabeth își serbează această aniversare în familie, la castelul Windsor. Regina își va face apariția și la balconul palatului Buckingham, potrivit tradiției.

Deși data de 21 aprilie marchează data sa de naștere reală, aceasta își sărbătorește oficial aniversarea în a doua sâmbătă din luna iunie. Astfel, anul acesta, aniversarea oficială a reginei va avea loc pe 8 iunie.

Atunci are loc parada Trooping the Colour, între palatul Buckingham și Horse Guards Parade, un teren destinat acestor evenimente, situat în apropiere de Whitehall, în centrul Londrei. La parada anuală participă peste 1.400 de militari, cu 200 de cai, și 400 de muzicanți.

Regina Elizabeth a II-a a participat la sărbătoarea „Trooping the Color” în fiecare an, cu o singură excepție – în 1955, parada a fost anulată, din cauza unei greve a muncitorilor de la căile ferate britanice.

Tradiția celor două aniversări a fost inaugurată de regele George al II-lea, în 1748. Născut în noiembrie, acesta a decis să își celebreze aniversarea în aceeași zi cu parada Trooping the Colour. Această ceremonie își are originea în pregătirile pentru război din trecut, când toate steagurile erau strânse și arătate soldaților britanici înainte de luptă, pentru ca aceștia să le recunoască în iureșul bătăliilor.

Regele Edward al VII-lea, născut în noiembrie, a fost cel care a făcut din aniversarea oficială un standard.

La începuturile domniei sale, Elizabeth a II-a și-a sărbătorit aniversarea oficială într-o zi de joi, după care celebrarea a fost mutată sâmbăta.

Și, deși este asociată manifestării Trooping the Colour în Marea Britanie, celelalte națiuni Commonwealth au propriile criterii, care implică de obicei recunoașterea evenimentului ca sărbătoare publică.

Australia a recunoscut aniversarea oficială în anul 1788 și toate provinciile, cu excepția uneia, marchează acest eveniment în prima zi de luni din iunie. În vestul Australiei, evenimentul este marcat în ultima zi de luni din septembrie sau prima luni din octombrie.

În Canada, aniversarea oficială a fost stabilită pentru ziua în care s-a născut regina Victoria (24 mai 1819), din 1845. Canadienii sărbătoresc Victoria Day pe 24 mai sau în ziua de luni care precede data.

Iar în Noua Zeelandă aniversarea oficială este marcată în prima zi de luni din iunie, în timp ce în Insulele Falkland este sărbătorită chiar pe 21 aprilie.

Anul acesta, ziua de naștere a reginei Elizabeth coincide cu prima zi de Paști.

Aprilie va fi o lună aglomerată pentru familia regală britanică: în afară de aniversarea reginei, se așteaptă nașterea unui nou strănepot al acesteia, primul copil al prințului Harry și al ducesei Meghan de Sussex.

În septembrie 2015, regina Elizabeth a II-a, care a urcat pe tron la vârsta de 25 de ani, într-o perioadă în care Marea Britanie nu își revenise încă de pe urma distrugerilor produse de Al Doilea Război Mondial, a intrat în istorie, devenind monarhul cu cea mai lungă domnie din istoria regatului britanic.

Atunci când era o tânără prințesă, Elizabeth nu se aștepta să devină regină, deoarece tatăl ei, George al VI-lea, a primit coroana doar pentru faptul că fratele său mai mare, Edward al VIII-lea, a abdicat, în 1936, pentru a se căsători cu Wallis Simpson, o americancă divorțată.

Elizabeth a II-a a urcat pe tron pe 6 februarie 1952, după moartea tatălui ei.

În acel moment, Elizabeth a II-a a devenit cel de-al 40-lea monarh dintr-o linie succesorală ce își are originea în regele normand William Cuceritorul, care a câștigat tronul britanic în anul 1066, după o victorie asupra anglo-saxonului Harold al II-lea, la finalul Bătăliei de la Hastings.

În anul în care a devenit regină, Războiul din Coreea se afla la apogeu, Iosif Stalin era conducătorul Uniunii Sovietice, iar Marea Britanie tocmai anunțase că deține bomba atomică.

Regina Elizabeth a II-a este căsătorită cu prințul Philip, în vârstă de 97 de ani, cu care are patru copii. Suverana britanică are opt nepoți și șapte strănepoți.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O tânără care a crezut că este mahmură a ajuns până la urmă la spital...
Imagini demențiale cu prezentatorul PRO TV: s-a cherchelit, a făcut show, iar finalul e fabulos!
FOTO. Antonia, ce apariție! Nimeni nu se gândea că o va vedea așa
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
După ce a câștigat 1 milion $ la loterie, o femeie s-a gândit să mai...
Tradiții și obiceiuri de Vinerea Mare. Ce nu trebuie să faci în data de 3...
A crezut că a BĂUT peste măsură și a ajuns la spital. Medicii, ȘOCAȚI de...
Vremea 6 mai - 3 iunie 2024. La începutul săptămânii viitoare, temperaturile vor depăși 26...
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru...
Bărbat de 33 de ani, răpit din parcarea unui bloc din Capitală! Acesta a fost...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Avertismentul sumbru şi profetic al lui Macron pentru Europa, o regiune în pericol de moarte...
Erupție GIGANTICĂ pe Soare! Radiațiile AU AJUNS deja pe Pământ
S-a stins marele artist al României. A fost cunoscut în întreaga lume
Netflix, serialul surpriză înainte de Paște. I-a captivat pe români
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un...
Se spală rufe azi, în Joia Mare? Ce spun preoții
Sebastian, provocat de băieți să o sărute pe Roberta. Cum au reacționat concurenții din casă....
Oana Roman, dezvăluiri dureroase despre cea mai neagră noapte din viața ei. A fost la...
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
André-Marie Ampère, unul dintre fondatorii științei electromagnetismului clasic