Un bărbat din județul Botoșani, acuzat că a agresat sexual o fetiță de doar 11 ani, a fost reținut. Copila se întorcea de la biserică

Un bărbat din județul Botoșani, acuzat că a agresat sexual o fetiță de doar 11 ani, a fost reținut. Copila se întorcea de la biserică
Publicat: 06/05/2019, 11:30

Conform purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Botoșani, Maria Carp, agresiunea a avut loc duminică în comuna Frumușica, în timp ce fetița de 11 ani și bunica sa se întorceau de la Biserică. Incidentul a fost sesizat de tatăl fetei.

Potrivit polițiștilor, fata a fost chemată de bărbatul de 42 de ani la domiciliul acestuia, pe motiv că vrea să îi ofere produse alimentare. Cu acceptul bunicii, fata s-a dus în locuința bărbatului.

„În imobil, prin folosirea de amenințări, bărbatul a atins minora în zona organelor genitale, ulterior aceasta părăsind în fugă locul faptei”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani, Maria Carp.

Agresorul a fost prins de polițiști și a fost reținut pentru 24 de ore. Bărbatul este acuzat de agresiune sexuală, urmând ca, luni, să fie prezentat instanței de judecată pentru luarea unor măsuri preventive.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Nu există așa ceva". Reacția unui bărbat din Cehia la o terasă din România unde...
Roxana i-a șocat pe toți de 1 mai! A ajuns să fie cea mai tunată,...
FOTO. Viciul lui sunt femeile! S-a logodit cu o actriță din filmele pentru adulți, iar...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Primele rezultate în cazul fetiței de 4 ani care a murit după ce a mâncat...
Stațiunea montană din România care este unică în toată Europa. Puțini turiști de la noi...
Declarații scandaloase ale unei vedete. Cum face sex la 85 de ani: „Încă pot să-mi...
"Banii noștri s-au dus". Doi tineri s-au trezit fără 10.000 de dolari în cont. Era...
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru...
România, lovită de fenomene meteo extreme! Vijeliile care au devastat vestul și centrul Europei urmează...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Rusia a recucerit oraşul Robotyne, principala aşezare eliberată de Ucraina în 2023
Marele GENIU al muzicii, îngropat FĂRĂ INIMĂ! S-a aflat abia acum
Halep a aflat acum verdictul REAL. E o diferență de la cer la pământ
Vestea zilei despre Digi/RCS-RDS. Mai multe televiziuni, scoase din Grila de programe
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un...
Se spală rufe azi, în Joia Mare? Ce spun preoții
Sebastian, provocat de băieți să o sărute pe Roberta. Cum au reacționat concurenții din casă....
"Nu a murit nimeni, a murit artistul Alex Mica în sufletele voastre". Cântărețul care a...
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Guglielmo Marconi, inventatorul telegrafiei fără fir. Părintele radioului modern