Prima pagină » Coronavirus » COVID. Doi medici şi două infirmiere din Iaşi, infectaţi cu coronavirus de la bolnavi

COVID. Doi medici şi două infirmiere din Iaşi, infectaţi cu coronavirus de la bolnavi

COVID. Doi medici şi două infirmiere din Iaşi, infectaţi cu coronavirus de la bolnavi

Un medic din secţia de Anestezie Terapie Intensivă şi un medic nefrolog de la Spitalul „C.I. Parhon” din Iaşi au infecţia cu noul virus. Sunt infectate şi două infirmiere de la acelaşi spital. Cele 4 cadre medicale au luat virusul de la pacienţi.

Cadrele medicale au fost testate după ce mai mulţi pacienţi care au fost trataţi la spital au fost confirmaţi cu noul coronavirus.

O sută de angajaţi ai spitalului au fost testaţi.

„Există 2 doamne doctor din secţia de Anestezie Terapie şi Nefrologie care au fost confirmate COVID pozitiv şi două doamne infirmiere, probabil toate persoanele s-au contaminat cu acest virus tratând pacienţi COVID pozitivi”, a declarat presei Ionuţ Nistor, medic nefrolog, purtător de cuvânt al Spitalului C.I. Parhon Iaşi, potrivit MEDIAFAX.

Pacienţii erau suspecţi când au fost trataţi la Parhon, iar mai apoi testele au arătat că sunt infectaţi.

„Vorbim de cazuri care au fost direcţionate la spitalul nostru pentru dializă sau cu altă patologie şi care ulterior au fost confirmaţi ca şi pacienţi COVID pozitiv. Din păcate, în pofida purtării echipamentului de protecţie aceste persoane au fost confirmate pozitiv şi direcţionate pentru internare la Spitalul de Boli Infecţioase. Pacienţii sunt din pacienţi care sunt în zonă suspectă, pacienţi trataţi ca suspecţi şi care au fost, în urma testării confirmaţi pozitiv”, a explicat medicul.

Recomandarea video

Mediafax
Țara care caută 16 oameni pentru un sejur de vis, totul gratuit
Digi24
O femeie din Cluj a murit apărându-și fiica de fostul iubit, pe numele căruia era ordin de protecție
Cancan.ro
Sile Cămătaru, despre împrumuturile acordate lui Gigi Becali: "Îmi dădea dolari vechi și...' Detalii nemaiauzite
Prosport.ro
FOTO. Campioana Valentina Cambei, apariție provocatoare cu tatuajele de pe abdomen şi de pe coapsă la vedere
Adevarul
Fabrica uitată de lângă „autostrada cu tuneluri”. Cum a ajuns în ruină uzina de oțet și solvenți de la Margina
Mediafax
Țara celor o mie de insule, unde se află cheile paradisului
Click
Au revenit cu tractorul pe ogor! Dan Negru conduce un „monstru agricol” de 40.000 de euro: „Dacă statul ar ține cu țăranii români…”
Digi24
Șeful FSB lansează teorii halucinante: NATO creează arme biologice cu acțiune selectivă în spațiul CSI și pregătește revoluții prin AI
Cancan.ro
Lista pensionarilor scutiți de CASS. Cine nu plătește contribuția, deși are pensie peste 3.000 de lei
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa lui Cristian Mungiu. Regizorul premiat la Cannes locuiește într-o vilă spectaculoasă din București
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Cât costă parcarea în București, și cum faci să plătești MAI PUȚIN?
Descopera.ro
Puțini oameni știu: Ce este o secundă bisectă?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, ce face ăsta sub pat ?!
Descopera.ro
Nicolae Ceaușescu și vânătorile extravagante: 82 de mistreți împușcați într-o singură zi