Prima pagină » Coronavirus » Reuters: Migranții „invizibili”, în pericol să rămână ultimii care primesc vaccinul împotriva COVID-19

Reuters: Migranții „invizibili”, în pericol să rămână ultimii care primesc vaccinul împotriva COVID-19

Reuters: Migranții „invizibili”, în pericol să rămână ultimii care primesc vaccinul împotriva COVID-19
Reuters: Migranții „invizibili”, în pericol să rămână ultimii care primesc vaccinul împotriva COVID-19. Sursa foto: Profimedia

Asigurarea vaccinării refugiaților și migranților este esențială pentru controlarea pandemiei de COVID-19 prin atingerea imunității de turmă.

Imunitatea de turmă se atinge atunci când o mare parte dintr-o comunitate dezvoltă un grad de imunitate la virus, fie prin infectare naturală, fie prin vaccinare, informează site-ul agenției Agerpres, care citează agenția de presă Reuters.

În condițiile în care statele din America Latină au demarat deja campaniile de vaccinare împotriva COVID-19, mai multe organizații care militează pentru drepturile omului se tem că cei cinci milioane de migranți și refugiați venezueleni care trăiesc în țările din regiuni vor fi ultimii care vor fi vaccinați, aceasta în cazul fericit în care aceștia vor fi imunizați.

Președintele Columbiei, Ivan Duque, a declarat că cei un milion de venezueleni aflați fără documente în țara sa nu vor fi eligibili pentru imunizarea care începe în februarie.

În Republica Dominicană, care găzduieşte sute de mii de migranţi fără documente din Venezuela şi Haiti, preşedintele Luis Abinader a spus că vaccinul nu va administrat niciunei persoane fără permis de rezidenţă.

Organizațiile pentru drepturile omului cer vaccinarea refugiaților

Directorul pentru Americi al Amnesty International, Erika Guevara-Rosas, a declarat că afirmațiile președintelui dominican sunt „alarmante și iresponsabile” și a avertizat că migranții din întreaga lume ar putea fi excluși de „naționalismul vaccinării”.

Opinia este împărtășită și de Dominika Arseniuk, directorul pentru Columbia al Norwegian Refugee Council.

„Acesta nu este momentul ca migranţii şi refugiaţii cei mai vulnerabili să fie lăsaţi în urmă. Venezuelenii trebuie incluşi în programele naţionale de vaccinare”, subliniază aceasta.

În contextul în care multe ţări cu venituri reduse se luptă să cumpere suficiente doze şi să înceapă rapid programele de vaccinare, unele dau prioritate propriilor cetăţeni, atrage atenţia Rachel Schmidtke, avocat pentru America Latină al grupului Refugees International.

Organizaţii de asistenţă sunt îngrijorate că şi alţi muncitori migranţi fără forme legale, din zone precum Orientul Mijlociu, Africa şi Asia de Sud-Est, sunt la fel de greu de găsit şi riscă să fie lăsaţi în urmă.

În Orientul Mijlociu, cercetători din organizaţia pentru drepturile omului Equidem Research and Consulting se tem că mulţi muncitori fără documente legale n-ar dori să primească vaccinul chiar dacă dacă le-ar fi oferit de ţările-gazdă.

OMS: Naționalismul în domeniul vaccinurilor dăunează

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a făcut apel la o mai mare solidaritate în ceea ce privește achiziționarea de vaccinuri împotriva COVID-19.

Totodată, organizația, prin intermediul directorului său, le cere statelor dezvoltate să înceteze să mai încheie acorduri bilaterale cu companiile care produc aceste vaccinuri.

„Cer insistent producătorilor să acorde prioritate distribuirii vaccinurilor prin intermediul mecanismului Covax pus în aplicare de OMS şi partenerii săi. Şi cer insistent ţărilor şi producătorilor să înceteze să încheie acorduri bilaterale în detrimentul Covax”, a declarat șeful OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, într-o conferinţă de presă.

Între timp, Uniunea Europeană a încheiat un nou contract cu Pfizer-BioNTech pentru achiziționarea a încă 300 de milioane de doze de vaccin împotriva COVID-19.

Astfel, acestea ar urma să dubleze cantitatea de doze disponibile pentru statele europene, în contextul în care Uniunea Europeană a achiziționat deja 300 de milioane de doze de la acești producători, a anunțat recent președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Recomandarea video

Mediafax
Mecanismul EastInvest, de sprijin pentru România și alte 8 țări din UE, lansat joi la Bruxelles
Digi24
Un primar avertizează că reforma lui Bolojan poate fi fentată. Care este trucul legal găsit de edili pentru a nu tăia posturi
Cancan.ro
Cine este Lăcrămioara, iubita lui Florin Prunea? Deși nu a divorțat, Hanțu se afișează cu femeia în vârstă de 50 de ani
Prosport.ro
FOTO. Renegatul lui Gigi Becali și-a părăsit soția și s-a cuplat cu ispita de la Insula Iubirii
Adevarul
Cât costă o garsonieră de 11 metri pătrați din Cluj-Napoca: are baia pe casa scării
Mediafax
UNJR îi cere președintelui Nicușor Dan să retrimită în Parlament legea privind pensiile magistraților. Acuzații pentru premierul Ilie Bolojan
Click
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Digi24
Stephen Hawking, în dosarele Epstein. Fotografie cu fizicianul zâmbind pe un șezlong, alături de două femei în bikini
Cancan.ro
Ruxandra Luca a fost PĂRĂSITĂ de iubitul chirurg! Încă o lovitură, după ce Antena 1 S-A DEZIS de ea
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum fosta iubită a lui Ioan Neculaie, fostul patron de la FC Brașov! A dispărut din lumina reflectoarelor, dar nu a renunțat la pozele incendiare: „Am luat așa o pauză”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
VIDEO - Titi Aur explică de ce o mașină ieftină poate însemna risc mai mare
Descopera.ro
Forțe cosmice bizare, detectate pe o planetă din apropiere!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Iubito, ce aș putea face să mă ierți că te-am înșelat?
Descopera.ro
Ar putea exista de două ori mai multe specii de vertebrate pe Pământ. Cum este posibil?