Prima pagină » Actualitate » JOIA MARE, tradiții, obiceiuri, semnificație. Ce nu ai voie sub nicio formă să faci în această zi

JOIA MARE, tradiții, obiceiuri, semnificație. Ce nu ai voie sub nicio formă să faci în această zi

JOIA MARE, tradiții, obiceiuri, semnificație. Ce nu ai voie sub nicio formă să faci în această zi
Joia Mare, tradiții, obiceiuri, semnificație. Ce nu ai voie sub nicio formă să faci în această zi

Suntem în Joia Mare, una dintre cele mai importante zile din Săptămâna Patimilor, iar creștinii ortodocși respectă o serie de tradiții și obiceiuri pentru a se feri de rău.

În primul rând, în această zi, credincioșii merg să se spovedească și împărtășească. De asemenea, tot în această zi importantă are loc slujba celor 12 Evanghelii.

În Joia Mare, în mod tradițional, gospodinele încep să pregătească preparatele tradiționale pentru masa de Paște, precum ouăle roșii, cozonacul sau pasca.

Ce semnifică Joia Mare

în Joia Mare sunt prăznuite patru lucruri: spălarea picioarelor apostolilor de către Hristos, Cina Domnească la care s-a instituit Taina Împărtaşaniei (Euharistia), rugăciunea din Grădina Ghetsimani şi prinderea Domnului de către cei ce voiau să-L ucidă.

Denia pentru Joia Mare este închinată amintirii a patru evenimente deosebite in viața lui Iisus: spălarea picioarelor ucenicilor, ca pildă pentru smerenie, cina cea de taină, rugăciunea din Grădina Ghetsimani și începutul patimilor.

La slujba din Joia mare sunt citite cele 12 evanghelii al patimilor Mântuitorului. Procesiunea religioasă cuprinde Denia şi Vecernia care sunt unite cu Liturghia Sfântului Vasile cel Mare. Tradiţia spune că din acest moment nu se mai bat clopotele ci doar toaca.

Tradiții și obiceiuri în această zi

Potrivit tradiției, în această zi se înroșesc ouăle și se pregătesc cozonacul și pasca.

În această zi, credincioșii nu au voie să spele haine (indiferent că e vorba de spălat la mână sau la mașina de spălat). De altfel, Miercurea Mare este ultima din această săptămână în care se poate spăla.

De asemenea, potrivit tradiției, două alimente sunt total interzise, inclusiv pentru persoanele care nu țin post: oțetul și urzicile.

Se spune că, atunci când era răstignit pe cruce, Iisus a fost bătut cu urzici, înţepându-i rănile, şi stropit cu oţet, pentru a-i provoca şi mai multe usturimi.

În anumite zone ale ţării, în Joia Mare, se fac focuri pentru cei adormiţi, pentru ca aceştia să se „încălzească”. Lemnele folosite pentru foc nu se taie, ci se rup cu mâna şi nu se lasă deloc jos până acasă.

Citește și:

Săptămâna Patimilor. Ce reprezintă fiecare zi și ce sunt Deniile

Patriarhul Daniel, în Pastorala de Paşti: Vedem în jurul nostru multă suferință, multe boli sufleteşti şi trupeşti. Să ne rugăm pentru pacea din lume

Sursa foto: Shutterstock

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Vestea serii pentru șoferi: motorina se ieftinește de la miezul nopții
Digi24
Mesaje de „La mulți ani” pentru Sfânta Maria 2026: Urări pe care să le trimiți sărbătoriților pe 15 august
Cancan.ro
Alertă seismică în România! Un nou cutremur a fost înregistrat în Vrancea
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Care sunt șansele ca R. Moldova să renunțe la independență pentru a intra în UE. Scenariul unirii cu România, analizat de presa internațională
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Ce a vorbit Dan Alexa cu Alina Pușcău după ce boala s-a agravat. „Să ne rugăm pentru ea că e mult mai greu”
Digi24
Cum a pregătit Rusia „trupe de șoc” care să creeze haos în Rep. Moldova: Un plan pus la cale din „Silicon Valley”-ul Kremlinului
Cancan.ro
Cu ce se ocupă acum pensionarul de pe Transfăgărășan? Incidentul deosebit de GRAV care l-a retrogradat din funcție. Avem detalii 💣
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Afecțiuni medicale din cauza cărora șoferii pot ajunge la închisoare. Problema e tratamentul, nu boala
Descopera.ro
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Bei energizante în fiecare zi? Iată ce se întâmplă cu organismul tău!