Prima pagină » Diverse » FINANȚARE: Patru mari bănci din România au majorat creditul acordat clinicilor MedLife. Care este destinația fondurilor obținute în contextul pandemiei

FINANȚARE: Patru mari bănci din România au majorat creditul acordat clinicilor MedLife. Care este destinația fondurilor obținute în contextul pandemiei

FINANȚARE: Patru mari bănci din România au majorat creditul acordat clinicilor MedLife. Care este destinația fondurilor obținute în contextul pandemiei

MedLife, unul dintre principalii jucători ai pieței de servicii medicale private din România, a obținut majorarea facilităților de creditare existente cu încă 40 milioane euro, prin semnarea unui credit sindicalizat în valoare totală de 143 milioane euro.

Banca Comercială Română (BCR), în calitate de coordonator, aranjor principal, agent de documentație, agent de facilitate și garanții și finanțator, Raiffeisen Bank, BRD Groupe Société Générale și Banca Transilvania, în calitate de aranjori principali și finanțatori, sunt cele patru bănci mari din România care s-au reunit într-un aranjament sindicalizat pentru a susține lanțul medical MedLife. La această majorare se vor adăuga, după caz, și alte lichidităţi importante ale companiei.

Dezvoltarea proiectelor ce țin de zona de prevenție, oncologie și radioterapie medicală, tehnologizare și digitalizare este obiectivul principal în context pandemic, planurile pornind de la nevoile pacientului 2021, trecut sau nu prin infecția COVID-19, care are grijă de sănătatea lui și care dorește să-și rezolve nevoile eficient, rapid și sigur.

Pe de altă parte, MedLife anunță că va continua dezvoltarea spitalelor regionale, unde pacientul să beneficieze de o abordare 360 de grade atât din punct de vedere al complexității actului medical, cât și al calității serviciilor adiacente. Extinderea infrastructurii medicale și programul de achiziții sunt prioritare în acest an, dar compania va pune accent pe demersurile de cercetare, propunându-și să le intensifice prin noi investiții.

Avem planuri mari pentru perioada următoare și chiar dacă suntem foarte atenți și conectați la felul în care evoluează criza sanitară, acest lucru nu ne oprește să deschidem drumuri – a Mihai Marcu, Președinte și CEO MedLife Group

MedLife a anunțat deja alocarea între trei și cinci milioane euro pentru amenajarea unui nou laborator de biosecuritate III unde se va lucra pentru prima dată cu viruși vii, proiectul fiind destul de avansat. Noul laborator va fi inaugurat în București și va deveni cel mai modern laborator de cercetare în zona de genetică, virusologie și biologie moleculară din România, spun reprezentanții companiei.

Decizia MedLife de a-și continua planurile de dezvoltare ne dă încredere într-un viitor mai bun pentru sectorul sănătății, dar și pentru mediul de afaceri românesc,  afirmă Oana Macoveiciuc, Head of Consumer Products and Services BCR.

Adițional planurilor de investiție și dezvoltare la nivel național, MedLife va continua să își consolideze principalele segmente de business, clinici, corporate, spitale, laboratore, pharma si stomatologie, având ca direcție principală adaptarea serviciilor la contextul actual. „Facem planuri strategice, dar vom calibra investițiile și în funcție de modul în care va evolua pandemia”, a adăugat Mihai Marcu, Președinte și CEO MedLife Group.

MedLife a încheiat anul 2020 cu o cifră de afaceri pro-formă consolidată la nivel de grup în valoare de 251 milioane euro în creștere cu 25,5% față de aceeași perioadă a anului trecut fiind unul dintre cei mai mari jucători la nivel regional. Potrivit reprezentanților companiei, cifrele bugetate pentru anul 2021 la nivel consolidat arată o creștere de 15% a cifrei de afaceri, precum și o menținere a profitabilității curente (marja EBITDA) la nivel de grup. Cifrele bugetate nu includ achizițiile anunțate la sfârșitul anului 2020, care vor fi adaugate pe măsură ce procedurile de finalizare se vor închei

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Șoc în lumea politică americană! ALIATUL lui Trump a murit „în urma unei boli scurte și subite”
Digi24
Brațul lung al lui Putin ajunge până în Țara Soarelui Răsare. Cum a devenit Japonia un cuib pentru spionii ruși care vânează tehnologie
Cancan.ro
Alexandru Nițu a fost dat dispărut pe 28 iunie 2026. IREAL unde a fost găsit după două săptămâni
Prosport.ro
Iubitul Simonei Halep a purtat un ceas care costă cât un apartament la oficializarea relației de la Wimbledon
Adevarul
Românii pun sub semnul întrebării fiecare cheltuială. Ce riscă economia dacă acest fenomen continuă
Mediafax
Aici trăiesc BOGAȚII! Care este orașul spaniol care a întrecut Londra și Paris pe piața imobiliară de lux
Click
Porția de hamsii care a surprins o turistă în Eforie Nord. Ce a găsit în farfurie: „Se pare că asta-i mâncare de lux”
Digi24
Declarații controversate ale ambasadorului german la Chișinău. Hubert Knirsch e acuzat că neagă identitatea românească a Basarabiei
Cancan.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu și-au oficializat relația la Wimbledon. După escapada din Mykonos, a venit și confirmarea!
Ce se întâmplă doctore
Iulia Albu a apelat la operații estetice! E total schimbată acum: „Procedura a reprezentat primul pas, urmat de un protocol de recuperare, perfuzii și tratamente”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Dacia DUSTER de Japonia, produsă în INDIA: Cu ce dotări vine Nissan Tekton?
Descopera.ro
Manualele de biologie s-au înșelat: Oamenii de știință au descoperit cum crește, de fapt, părul uman
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
Record mondial la concertul rapperului american Pitbull de la Londra