Prima pagină » Actualitate » Klaus Iohannis: Fără mască pe stradă în zonele neaglomerate și fără carantină de noapte, din 15 mai | VIDEO

Klaus Iohannis: Fără mască pe stradă în zonele neaglomerate și fără carantină de noapte, din 15 mai | VIDEO

Președintele Klaus Iohannis anunță ultimele decizii din pandemie, după discuțiile cu membrii Guvernului și cu specialiști în sănătate. Sursa foto: Captură Facebook

Președintele Klaus Iohannis a susținut joi o declarație de presă cu privire la noile decizii luate referitor la măsurile pentru combaterea răspândirii COVID-19.

Declarațiile au avut loc în urma discuțiilor purtate la Palatul Cotroceni de către președinte cu prim-ministrul Florin Cîțu, viceprim-ministrul Dan Barna, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, ministrul Apărării Naționale, Nicolae Ciucă, ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, și Directorul Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, dr. Adriana Pistol.

Președintele a spus că a discutat cu oficialii despre campania de vaccinare, despre pandemie și despre măsurile de relaxare.

El a trecut în revistă momentele grele ale pandemiei, dar și despre medicii și personalul medical, cărora le-a mulțumit pentru că s-au aflat în prima linie.

„Vedem că pandemia s-a redus un  pic, parcă putem să respirăm un pic mai ușurați, dar în același timp trebuie să ne fie foarte clar că suntem deja în plină pregătire pentru România post-pandemică. Pandemie nu se va termina mâine, nici pe 1 septembrie, dar dacă ne vaccinăm cu toții, totuși, pandemia se va reduce și în final se va termina”, a declarat Iohannis.

El spune că România trebuie să fie pregătită și că nu își dorește ca România post-pandemie să fie identică cu cea dinaintea pandemiei.

Restricțiile de circulație din timpul nopții se elimină

Președintele a anunțat că prima etapă de relaxare a restricțiilor va avea loc începând cu acest weekend. Din 15 mai se elimină portul măștii în exterior, cu câteva excepții, și restricțiile de circulație noaptea, a spus Iohannis.

Cu toate acestea, Iohannis a atras atenția că masca va fi obligatorie în continuare în piețe, târguri, stațiile și mijloacele de transport în comun, dar și în interior.

Toate restricțiile care implică programul magazinelor se elimină, iar activitățile sportive în aer liber vor fi posibile cu 25% din locuri ocupate.

De la 1 iunie va fi crescută capacitatea de cazare și servire în restaurante, a mai spus președintele, care a adăugat că toate aceste măsuri vor fi aduse la cunoștința publicului.

Nunțile, botezurile și mesele festive se vor putea organiza din 1 iunie cu cel mult 70 de persoane la exterior sau cu 50 de persoane la interior. De la 1 iulie numărul va crește, dar și de la 1 august. Dacă organizatorul garantează că toate persoanele care participă la eveniment sunt vaccinate, se renunță la limitarea numărului de participanți. La fel se va intâmpla și în cazul evenimentelor sportive.

„Legat de școli, noi păstrăm în continuare normele care țin de rata de incidență. Avem în continuare scenariul verde galben roșu, ca și până acum. Este previzibil ca în următoarele săptămâni majoritatea localităților să intre în scenariul verde, iar elevii să se întoarcă fizic în școli. Deci în privința școlilor se aplică normele de până acum, însă relaxările care sunt valabile sunt, evident, valabile pentru toată lumea. Este foarte probabil ca anul școlar să se încheie cu toți elevii în școală și este foarte de dorit ca anul școlar să se încheie cu majoritatea românilor vaccinați”, a mai spus președintele Klaus Iohannis.

Klaus Iohannis: Singura metodă de a ieși cu bine din pandemie este vaccinarea

Președintele a mai adăugat că singura metodă prin care România poate ieși cu bine din pandemie este vaccinarea, motiv pentru care a decis, împreună cu oficialii, o serie de ținte privind campania de vaccinare. Astfel, autoritățile își propun ca până la 1 iunie România să aibă 5 milioane de persoane vaccinate, la 1 iulie 6 milioane și la 1 august 7 milioane de persoane vaccinate.

El spune că aceste ținte fac parte dintr-un calendar cu măsuri de relaxare și care cuprinde întreaga perioadă de vară.

Președintele a anunțat măsurile de relaxare, dar spune că relaxarea aceasta trebuie să fie una precaută.

Iohannis a atras atenția că aceste relaxări sunt condiționate de 2 factori importanți: evoluția bolii în sine prin rata de incidență, dar și gradul de vaccinare.

„Dacă vrem mai multă relaxare trebuie să respectăm măsurile care rămân în vigoare și trebuie să ne vaccinăm. Așa de simplu este”, a spus președintele Klaus Iohannis.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„E doar carne”. Ofițerul rus ale cărui informații ar fi trimis peste 300 de soldați la moarte
Digi24
Regula rutieră pe care mulți șoferi o ignoră: Ce se întâmplă cu limita de viteză de la intrarea în localitate după prima intersecție
Cancan.ro
'E peste 1 milion de dolari.' Cine a plătit tratamentul urmat de Alina Pușcău în America
Prosport.ro
FOTO. „Așa îmi imaginez că arată Femeia Fantastică”. Cea mai frumoasă jucătoare de rugby i-a cucerit pe fani
Adevarul
„So much bruiaj”. Cristela Georgescu, interviu pentru Mario Nawfal. Cere intervenția SUA și susține că soțul a fost amenințat cu „lichidarea fizică”
Mediafax
Declarație surprinzătoare a lui Donald Trump despre Crimeea: „Este, fără îndoială, cea mai valoroasă parte a Ucrainei”
Click
Cristina Șișcanu, despre lupta cu oboseala psihică: „E mai greu să odihnești mintea”
Digi24
„So much bruiaj". Cristela cere intervenția SUA pentru eliberarea lui Călin Georgescu. Interviu cu un influencer care ar fi spălat bani
Cancan.ro
Ce a scris presa locală din Brăila despre Ian, noul concurent de la Insula Iubirii, în 2014. Ce studii are Boitași Marian Gigi
Ce se întâmplă doctore
Cine este doctoriţa celebră care a făcut accident în Alexandria? Ce le-a spus polițiștilor că a consumat înainte de a se urca la volan
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Noua Tesla Roadster are suport de pahare și loc pentru bagaje. Dar poate merge cu roțile în sus și sări peste alte mașini
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
„Îmi pare rău că te-ai supărat” nu este o scuză. De ce unii oameni refuză să-și recunoască greșelile
Mediafax Italia
SE GOLESC RAFTURILE! Anunțul care stârnește panica
Mediafax Spania
Scandal pentru sondajul electoral: ”Votul ascuns a existat întotdeauna”