Prima pagină » Actualitate » Codul roșu de ploi, o raritate. Județul Bihor, cu precipitații într-o zi cât pentru două luni de ploi

Codul roșu de ploi, o raritate. Județul Bihor, cu precipitații într-o zi cât pentru două luni de ploi

Codul roșu de ploi, o raritate. Județul Bihor, cu precipitații într-o zi cât pentru două luni de ploi

Meteorologii emit coduri roșii de cele mai multe ori pentru fenomene severe cum ar fi furtunile, viscolele sau zilele caniculare, rareori pentru ploi. Trebuie să fie cantități foarte mari de precipitații care cad într-o perioadă scurtă de timp pentru ca o zonă să fie pusă sub avertizare.

Ceea ce se întâmplă chiar acum, în zona Bihor, pe aliniamentul Buntești, Pietroasa, Rieni, Remetea, Câmpani, Curățele, Budureasa, Căbești, zone unde au căzut, în ultimele 12 ore, peste 140 l/mp și se mai așteaptă cel puțin 30 – 35 l/mp în următoarele ore.

Asta înseamnă peste 170 l/mp, adică po cantitate de precipitații așteptată să cadă mai degrabă în 2 luni cele mai ploioase din an, explică Prognoze Meteo, pentru Gândul.

Întregul context sinoptic este favorabil unor astfel de fenomene meteo, care ar putea afecta orice regiune a țării.

Un aer foarte rece și extrem de bogat în umiditate acoperă cea mai mare parte a Europei, iar acest aer este într-o conexiune perfectă și cu o serie de depresiuni care au avansat dinspre Atlantic spre centrul Europei și acum spre noi.

Odată cu aceste depresiuni și mase de aer, se produce o succesiune de fronturi atmosferice (reci și de ocluziune) care potențează și ele precipitațiile.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Guvernul Luca Niculescu, aproape de votul decisiv! Programul și lista miniștrilor, depuse azi în Parlament
Digi24
Musk a lăsat Ucraina fără Starlink. „Misiuni importante au fost zădărnicite la cererea administrației Trump”
Cancan.ro
Asia Express e 'aranjată'? Cele 4 cuvinte șoptite de Irina Fodor la ureche, lui Maurice Munteanu, după ce a fost salvat de la eliminare
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Adevarul
Autostrada cu tuneluri din vestul României, tot mai aproape de finalizare. Cum se lucrează pe șantierul așteptat din 2017
Mediafax
PSD a decis să intre în Guvernul Luca Niculescu. Social-democrații ar urma să controleze cele mai multe ministere
Click
Cele 3 zodii care atrag norocul în noiembrie. Universul le răsplătește pentru bunătatea lor și le oferă protecție specială toată luna
Digi24
Câștiguri fabuloase din meditații: Un profesor a încasat 110.000 de euro într-un singur an. Ce arată datele ANAF
Cancan.ro
Asia Express s-a transformat în Insula Iubirii. Ce s-a întâmplat noaptea, de fapt, între soțul Valeriei Lungu și „ispita” Loredana Chivu
Ce se întâmplă doctore
Data la care pot fi depuse cererile de ajutoare pentru încălzirea locuinței. Care e categoria de persoane care poate beneficia de supliment?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
Descopera.ro
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
O misiune spațială va încerca prelevarea de mostre de pe Phobos. Când decolează?
Mediafax Italia
Lovitură pentru mașinile cu numere străine! Ce prevede Noul Cod rutier?!
Mediafax Spania
Mesajul CIUDAT al lui Trump. Ce a vrut să spună?!