Prima pagină » Actualitate » Ministerul Sănătății vrea introducerea concursului național centralizat pentru toate posturile vacante din spitale

Ministerul Sănătății vrea introducerea concursului național centralizat pentru toate posturile vacante din spitale

Ministerul Sănătății vrea introducerea concursului național centralizat pentru toate posturile vacante din spitale

Ministerul Sănătății vrea ca locurilor vacante din spitale să fie ocupate prin concurs, intenționând ca managerii de spitale să nu mai poată decide blocarea posturilor respective. Astfel, practica, des întâlnită în România, ar putea fi eliminată. 

Prevederea apare într-un proiect de Ordonanță de Urgență de modificare a Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, publicat în transparență decizional.

Principala noutate pe care o aduce această propunere de modificare a Legii nr. 95/2006 este introducerea concursului național centralizat pentru toate posturile vacante din spitale. Concursurile se organizau până acum pentru fiecare spital în parte, la inițiativa conducerii unității sanitare.

În unele spitale din România există locuri vacante, însă acestea pur și simplu nu sunt scoase la concurs, fiind vorba despre o decizie a conducerii spitalului. Vorbim de așa-numitele posturi „blocate” – sunt vacante, dar nimeni nu le scoate la concurs.

Proiectul de Ordonanță de Urgență de modificare și completare a Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății prevede că:

„La articolul 16, după alineatul (1) se introduc doua noi alineate, alineatul (11) și alineatul (12) cu următorul cuprins:

Art. 16 – (11) Ministerul Sănătăţii poate organiza anual, prin excepție de la art. 30 din Codul muncii, aprobat prin Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, concurs național pentru ocuparea posturilor vacante de medici aparținând unităților sanitare publice din rețeaua Ministerului Sănătății, precum și aparținând ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie.

(12) Condițiile și modul de organizare al concursului național prevăzut la alin. (11) se stabilesc prin ordin al ministrului sănătății, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe.”

Cauzele deficitului de personal medical

Printre principalele cauze care generează deficitul major de medici se numără exodul personalului medical în diaspora, pensionarea medicilor, blocarea posturilor din spitale etc.

România are aproximativ 63.000 de medici în total, arată cele mai recente date ale Institutului Național de Statistică, publicate în anul 2020.

În jur de 25.000 de medici au părăsit România în ultimii 10 ani, afirmă fostul ministru al Sănătății, Victor Costache, în anul 2020.

2.173 de medici români, medici stomatologi și farmaciști au solicitat, în anul 2020, primul an al pandemiei, eliberarea de certificate de conformitate (documente care le permit să profeseze în afară țării), arată datele obținute de HotNews.ro de la Ministerul Sănătății. 2.173 de medici într-un an înseamnă o medie de 5,95 de medici pe zi – aproape un medic la fiecare 4 ore.

Practic, în 2019 și în 2020, exodul medicilor români a continuat, în ciuda creșterilor salariale substanțiale din anul 2018.

Datele de atunci arătau că România a pierdut, în medie, 6 medici în fiecare zi din 2018.

În total, 2.312 medici au cerut eliberarea certificatelor de conformitate în anul 2018, în timp ce în 2017, numărul total a fost de 2.794 de medici, arătau datele transmise de Ministerul Sănătății la solicitarea HotNews.ro în urmă cu 2 ani.

2.312 medici înseamnă o medie de 6 medici pe zi care au cerut documentele pentru a părăsi țara și a putea profesa în străinătate în anul 2018.

Cu un an mai devreme, în 2017, înainte de creșterea salariilor din sistemul sanitar, totalul de 2.794 însemna o medie de 7,6 medici plecați zilnic din țară.

Salariile angajaților din sistemul sanitar, în special medici și asistente, au crescut substanțial începând din martie 2018.
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
The Guardian: Capcana din București: apartamente ÎNCHIRIATE în clădiri interzise
Digi24
Imagini de necrezut la Cupa Mondială: Jude Bellingham l-a pălmuit pe Valentin Barco, după Anglia - Argentina 1-2
Cancan.ro
Anunț de ULTIMĂ ORĂ pentru românii care merg în Grecia! S-a declarat stare de urgență pe 7 insule 😲
Prosport.ro
Americanii au văzut imaginile cu Simona Halep și Dorin Mateiu și au descris-o în doar două cuvinte
Adevarul
Șeful Uniunii Barourilor explică decizia CJUE în cazul prescripției penale: „Instanțele vor continua să aplice soluția stabilită de ÎCCJ”
Mediafax
Ciucu: Apartamentul meu cu 3 camere nu se compară cu «viloiul» lui Grindeanu
Click
Romanița Iovan, mândră de fiul ei! Ce facultate urmează Albert în Anglia: „Multe dintre ele nu le înțeleg”
Digi24
Situație hilară la Cupa Mondială: Argentinienii au găsit notițele făcute de Pickford pentru loviturile de departajare
Cancan.ro
DOLIU în politică! A murit Sergiu Chifu, fost consilier și om de afaceri
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține într-o formă de zile mari Valentina Pelinel! Cum s-a pozat femeia care l-a cucerit definitiv pe celebrul milionar
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
KIA România atacă unul dintre cele mai mari avantaje ale Dacia
Descopera.ro
Care este diferența dintre praf de copt și bicarbonat de sodiu?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă își duce BMW-ul în service: - Face un zgomot ciudat!
Descopera.ro
Care mai sunt obiceiurile de vacanță ale românilor?