Prima pagină » Actualitate » Statele Unite vor interzice aeronavelor rusești să zboare prin spațiul aerian american

Statele Unite vor interzice aeronavelor rusești să zboare prin spațiul aerian american

Gilda Popa
Statele Unite vor interzice aeronavelor rusești să zboare prin spațiul aerian american
Fotografie cu caracter ilustrativ. Sursa: Profimedia

Statele Unite vor interzice aeronavelor rusești să zboare prin spațiul aerian american, în urma măsurilor Uniunii Europene și Canadei de a închide spațiul aerian avioanelor folosite de oligarhii ruși, au declarat marți doi oficiali ai administrației de la Casa Albă.

Interdicția, care ar putea veni în ziua următoare, ar interzice avioanelor care sunt deținute sau înmatriculate de ruși să survoleze Statele Unite, împiedicându-le capacitatea de a călători, potrivit New York Times. Ar fi cel mai recent efort coordonat al administrației președintelui Biden și al aliaților NATO de a înăspri sancțiunile împotriva președintelui Vladimir Putin și susținătorilor săi cei mai apropiați.

Nu era clar cât de repede va fi pusă în aplicare interdicția, care a fost raportată pentru prima dată de The Wall Street Journal. Vladimir Putin a ripostat deja împotriva interdicției europene prin anularea zborurilor de la companiile aeriene europene peste teritoriul Rusiei.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ULTIMA ORĂ! DNA schimbă încadrarea lui Fănel Bogos! Mai mulți lideri PNL, vizați în anchetă
Digi24
Răspunsul furios al lui Putin după ce Zelenski a amenințat că blochează cu drone spațiul aerian al Rusiei
Cancan.ro
Lovitură pentru Teodora Becali! Decizia luată de Tribunalul Constanţa în dosarul care o vizează pe fiica patronului FCSB
Prosport.ro
Majorat de 5 stele pentru Bebeto! Anamaria Prodan, în lacrimi la petrecerea fiului ei! Reghe a lipsit
Adevarul
Marile viaducte de pe Autostrada Transilvania, tot mai aproape de final. Alți 30 de kilometri între Cluj și Zalău așteptați în 2026
Mediafax
ȘOCANT! DNA, în alertă la Spitalul Militar din Constanța! Mita pentru operații, în bani și alimente
Click
Nu mai bagi recipientele unul câte unul. Noul aparat de reciclare în care introduci tot sacul: „Este simplu”
Digi24
Locul de parcare din fața casei sau a blocului: Cine îl poate folosi și ce faci dacă alt șofer îl ocupă
Cancan.ro
Luca și Valentina și-au ucis propria fiică de 5 ani, apoi și-au luat viața. Ce au scris în biletul de adio
Ce se întâmplă doctore
Daniela Crudu, aproape de nerecunoscut după ultimele intervenții estetice. Nici nu mai zici că e Cruduța!
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Un nou buton a apărut în aplicația Waze. Când trebuie folosit
Descopera.ro
Cât e normal să cântărească creierul uman?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Se poate face dragoste într-o zi de doliu național?
Descopera.ro
O structură masivă găsită sub suprafața planetei Marte confirmă o teorie mai veche