Prima pagină » Actualitate » Laura Codruța Kovesi, câștig de cauză la ÎCCJ. Procurorii, obligați să finalizeze dosarul deschis pe numele ei de SIIJ

Laura Codruța Kovesi, câștig de cauză la ÎCCJ. Procurorii, obligați să finalizeze dosarul deschis pe numele ei de SIIJ

Laura Codruța Kovesi, câștig de cauză la ÎCCJ. Procurorii, obligați să finalizeze dosarul deschis pe numele ei de SIIJ
Laura Codruța Kovesi, câștig de cauză la ÎCCJ. Procurorii, obligați să finalizeze dosarul deschis pe numele ei de SIIJ

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a decis ca dosarul deschis de către Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ) împotriva Laurei Codruța Kovesi, fostă șefă DNA, să fie soluționat până pe 1 iunie 2023.

Astfel, judecătorii Curții Supreme au decis să accepte solicitarea lui Kovesi, care ceruse ca dosarul să fie finalizat.

„În temeiul art. 488/6 alin. (1) din Codul de procedură penală, admite contestaţia formulată de petenta Kovesi Laura Codruţa privind durata procesului penal ce face obiectul dosarului nr. 2505/P/2022 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică. Stabileşte termen la data de 01 iunie 2023 până la care procurorul învestit urmează a finaliza dosarul, în condiţiile art. 327 din Codul de procedură penală, termen până la care nu se va putea formula o nouă contestaţie cu privire la durata procesului penal. Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea contestaţiei rămân în sarcina statului. În temeiul art. 488/6 alin. (6) din Codul de procedură penală, încheierea se comunică petentei”, se arată în minuta ședinței.

Surse judiciare afirmaă, pentru GÂNDUL, că acest dosar se află în instrumentare la unul dintre procurorii anume desemnați pentru investigarea infracțiunilor săvârșite de magistrați din cadrul PÎCCJ, dar în dosar nu s- a mai realizat niciun act și urmează să se soluționeze în curând, cel mai probabil cu clasare.

Dosarul, deschis de Adina Florea în decembrie 2018

Dosarul a fost deschis în decembrie 2018 de procuroarea Adina Florea, de la Secţia Specială, care între timp s-a pensionat. Cauza a fost preluată apoi de Parchetul General, după desfiinţarea Secţiei Speciale.

Kovesi se plânge de faptul că are trei hotărâri ale Instanţei supreme prin care procurorii sunt obligaţi să finalizeze acest dosar – fie îl clasează, fie o trimit în judecată – însă Parchetul General le ignoră.

În octombrie 2022, într-un interviu acordat publicaţiei G4Media, Kovesi spunea că dosarul nu este închis de Parchetul General din dorinţa, probabil, „de a intimida alţi magistraţi din sistem”.

„Există trei hotărâri ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în care se explică faptul că fie că tot ceea ce s-a făcut este nelegal şi trebuie închis, fie s-a stabilit un termen de finalizare a dosarului. În continuare, procurorii care au acest dosar ignoră nişte hotărâri definitive. Dosarul nu este închis (…) Este foarte ciudat. Este foarte greu să îmi explic. Îmi este greu să explic atitudinea procurorilor ierarhic superiori (…) O să continui să aplic demersurile procedurale. Sunt trei hotărâri ale ICCJ care sunt ignorate (…) Din martie 2019, nu s-a întâmplat nimic în dosar. În afară de plângeri şi demersuri instituţionale, pe care eu le-am făcut prin avocat, nu s-a întâmplat nimic (…). Este ţinut acolo, probabil în dorinţa de a intimida pe alţi magistraţi din sistem, de a-l arăta. Uitaţi ce vi se poate întâmpla (…) Cred că este doar o încercare de a ţine presiunea pe procuror, de a arăta că, atunci când îţi faci treaba, este cineva care îţi va crea probleme”, declara, atunci, Kovesi.

Laura Codruța Kovesi, acuzată de abuz în serviciu și luare de mită

În decembrie 2018, Adina Florea a pus-o sub acuzare pe Laura Codruţa Kovesi, la acea vreme procuror-şef al DNA, pentru abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă, într-un dosar care are legătură cu aducerea în ţară a fostului director al FNI, Nicolae Popa.

Dosarul a fost deschis în urma unei sesizări depuse de fostul deputat Sebastian Ghiţă, fugit în Serbia. Acesta susţinea că, în anul 2011, Kovesi i-ar fi cerut să achite 200.000 de euro pentru aducerea în ţară, cu un avion, din Indonezia, a lui Nicolae Popa, pe numele căruia exista un mandat internaţional de arestare.

Conform actului de acuzare, în anul 2011, pe vremea când era procuror general, Laura Codruţa Kovesi ar fi pretins şi primit suma de 268.689 lei de la Sebastian Ghiţă în legătură cu extrădarea fostului director al FNI Nicolae Popa. Acesta fugise din ţară, pentru a scăpa de o condamnare de 15 ani închisoare primită în dosarul prăbuşirii FNI, fiind localizat în Jakarta (Indonezia). Concret, banii primiţi de la Sebastian Ghiţă ar fi fost folosiţi pentru plata cheltuielilor de transport cu avionul trimis în Indonezia, Nicolae Popa fiind adus în ţară de poliţişti şi un ofiţer SRI.

De asemenea, Adina Florea o acuza pe Kovesi de mărturie mincinoasă, deoarece aceasta ar fi declarat, în aprilie 2017, când a fost audiată la Parchetul General, că nu s-a întâlnit niciodată într-un cadru privat cu Sebastian Ghiţă, deşi în presă au apărut imagini cu cei doi la o cramă deţinută de omul de afaceri.

Ulterior, în martie 2019, Florea a plasat-o pe Kovesi sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, cu interdicţia de a părăsi România. Kovesi a contestat controlul judiciar în instanţă, iar în aprilie 2019 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a revocat măsura dispusă de Adina Florea.

Judecătorul care a luat această decizie a explicat în motivare că măsura controlului judiciar luat faţă de Kovesi este nelegal, iar acuzaţiile aduse acesteia erau lipsite de „precizie, claritate şi de suport probator”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Primarul A MURIT înr-un accident de tractor. Era la al șaptelea mandat
Digi24
Răspunsul furios al lui Putin după ce Zelenski a amenințat că blochează cu drone spațiul aerian al Rusiei
Cancan.ro
Lovitură pentru Teodora Becali! Decizia luată de Tribunalul Constanţa în dosarul care o vizează pe fiica patronului FCSB
Prosport.ro
Diletta Leotta a încins atmosfera pe plajă! Cum s-a fotografiat vedeta TV
Adevarul
O interceptare la limită. Un MiG-29 ucrainean a doborât o rachetă rusească cu un proiectil vechi de peste 50 de ani
Mediafax
INCREDIBIL! Trump vrea redenumirea Strâmtorii Ormuz în Strâmtoarea Trump
Click
Urmează o perioadă de aur pentru trei zodii. Acești nativi vor avea parte de schimbări uriașe în viață
Digi24
Locul de parcare din fața casei sau a blocului: Cine îl poate folosi și ce faci dacă alt șofer îl ocupă
Cancan.ro
Luca și Valentina și-au ucis propria fiică de 5 ani, apoi și-au luat viața. Ce au scris în biletul de adio
Ce se întâmplă doctore
Daniela Crudu, aproape de nerecunoscut după ultimele intervenții estetice. Nici nu mai zici că e Cruduța!
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
EXCLUSIV | De la ce distanță te înregistrează noile radare fixe montate pe DN 1, cu rol de calmare a traficului
Descopera.ro
Cine a inventat gurile de canal?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Se poate face dragoste într-o zi de doliu național?
Descopera.ro
Românul care a devenit primul om care a construit şi zburat cu un avion mai greu decât aerul