Prima pagină » Actualitate » Criza din sistemul bancar american provoacă un CUTREMUR pe burse

Criza din sistemul bancar american provoacă un CUTREMUR pe burse

Criza din sistemul bancar american provoacă un CUTREMUR pe burse

Acțiunile băncilor europene, dar nu numai acestea, s-au prăbușit în tranzacțiile de luni dimineață, urmare a falimentelor din Statele Unite ale Americii. Silicon Valley Bank și Signature Bank au căzut, provocând cel mai puternic șoc pe piața financiară americană în ultima decadă.

Asemenea evenimente nu puteau trece fără să lase urme, iar efectele s-au văzut pe bursele europene încă de la prima oră a zilei de luni, 13 martie.

Scădere de 2,5% pe burse

Investitorii sunt „precipitați”, remarcă Financial Times, care scrie că piața europeană tremură din cauza a ceea ce se întâmplă în State, acolo unde autoritățile de reglementare au intervenit pentru ca prăbușirea Silicon Valley Bank să nu se răspândească în toată economia.

Indicele regional Stoxx 600 a scăzut cu 2,5%, în timp ce Credit Suisse a coborât cu 10%, iar Commerzbank a pierdut 12%. Și banca olandeză ING a pierdut 7,3%. Pe de altă parte, traderii au intrat în cursă pentru datoria suverană, randamentul bancnotei de doi ani a Trezoreriei SUA (sensibil la modificările ratei dobânzii) scăzând cu 0,4 puncte procentuale, la 4,1%. Și bondurile germane de 10 ani au scăzut cu 0,2 puncte procentuale, până la 2,2%.

După ce clienții s-au grăbit să retragă din depozite 42 de miliarde de dolari, de teama pierderii sumelor, autoritățile americane au preluat SVB, totodată venind și cu un plan care să liniștească piața.

Există un sentiment în piață, cum că Rezerva Federală a intervenit agresiv pentru a opri răspândirea problemelor, iar acest lucru nu se aplică și în Europa. Încep să apară fisuri și este o reamintire a faptului că, dacă ratele cresc, ar putea cauza probleme instituțiilor bancare”, a declarat Neil Shearing, economist-șef al grupului La Capital Economics, din Londra. Ca o dovadă a celor spuse, Shearing arată spre indicele FTSE 100, din Londra, care a scăzut cu 2,5% după ce Executivul britanic a confirmat că banca HSBC va prelua subsidiara din Regatul Unit a Silicon Valley Bank. Imediat, și CAC 40, din Paris, a scăzut cu 3%.

„Situația SVB este o reamintire că majorările Rezervei Federale au un efect, chiar dacă, până acum, economia a rezistat. Îngrijorările legate de câștigurile și bilanțurile bancare se adaugă, de asemenea, sentimentului negativ existent pe piețele de acțiuni. Recomandăm investitorilor care au ponderi peste nivelul de referință în finanțele globale să își revizuiască expunerea” – Mark Haefele, șef de operațiuni financiare la UBS Global Wealth Management

Cutremurul cu epicentrul în piața financiară americană s-a resimțit și pe piața asiatică, dar nu la aceeași intensitate. Indicele Topix, din Japonia, a pierdut 1,5%, în timp ce Hang Seng, din Hong Kong, a scăzut cu 2%. La Shanghai, în China, CSI 300 a crescut cu 1,1%, punctează CNBC.

HSBC a cumpărat filiala britanică a Silicon Valley Bank

Într-adevăr, Londra a decis ca HSBC să cumpere filiala britanică a Silicon Valley Bank printr-un plan de salvare privat facilitat de Guvern şi Banca Angliei. „Vânzarea privată va fi realizată fără să fie implicaţi contribuabilii britanici”, a precizat ministrul Economiei, Jeremy Hunt.

Dimineaţa aceasta, Guvernul şi Banca Angliei au facilitat o vânzare privată a Silicon Valley Bank UK către HSBC. Depozitele vor fi protejate, fără sprijinul contribuabililor. Am spus că ne vom îngriji de sectorul nostru tehnologic şi am acţionat cu urgenţă pentru a respecta această promisiune”, a spus Hunt, într-un mesaj postat pe contul său de Twitter.

Într-un comunicat remis Bursei din Hong Kong, acolo unde este cotată, HSBC (cea mai mare bancă din Europa şi care operează în principal pe piaţa asiatică) estimează la circa 1,400 miliarde lire (1,694 miliarde dolari) capitalul tangibil al filialei britanice a SVB.

Clienţii persoane fizice şi companiile care au depozite la Silicon Valley Banck UK vor putea avea acces la acestea în mod normal, insistă Executivul de la Londra.

„Banii tuturor celor care au depozite la SVBUK sunt în siguranţă şi protejaţi care urmare a acestei tranzacţii. Operaţiunile SVBUK vor continua în mod normal şi clienţii nu vor observa nicio modificare” – Banca Angliei

În altă ordine de idei, Comisia Europeană transmite că monitorizează situaţia după colapsul Silicon Valley Bank, care are o prezenţă extrem de limitată în Uniunea Europeană. „Am luat notă de reacţia decisivă şi rapidă a autorităţilor SUA. La nivelul UE, există o prezenţă extrem de limitată a Silicon Valley Bank şi suntem în legătură cu autorităţile competente relevante”, a precizat purtătorul de cuvânt al C.E.

Ce au făcut americanii

Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare din SUA (FDIC) a anunţat că a transferat toate depozitele Silicon Valley Bank într-o bancă-punte nou creată, iar toţi cei care au depozite vor avea acces la banii lor începând de luni, 13 martie. Toţi clienţii SVB devin automat clienţii băncii-punte, care va desfăşura „activităţi bancare normale, inclusiv online”, a informat FDIC.

Fondul de garantare a depozitelor bancare a preluat vineri, 10 martie, controlul la Silicon Valley Bank, după ce deponenţii, îngrijoraţi cu privire la situaţia financiară a băncii, s-au grăbit la ghişee pentru a-şi retrage economiile. Această fugă la ghişeele Silicon Valley Bank a luat prin surprindere pieţele financiare şi a şters peste 100 de miliarde de dolari din valoarea de piaţă a băncilor americane.

În România, banca-punte reprezintă o instituţie de credit nouă, înfiinţată pe baza deciziei BNR şi deţinută de Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar.

Altfel, președintele Joe Biden promite că responsabilii pentru falimentul Silicon Valley Bank şi Signature Bank „vor fi traşi la răspundere”.

„Sunt ferm hotărât ferm să îi trag la răspundere pe cei responsabili pentru această mizerie. Poporul american şi companiile americane pot avea încredere că depozitele lor bancare vor fi acolo când vor avea nevoie” – Joe Biden

Luni, liderul de la Casa Albă va ţine un discurs pentru a-i asigura pe americani cu privire la sistemul bancar. „Voi comenta cum vom menţine un sistem bancar rezilient pentru a ne proteja redresarea economică istorică”, a insistat Biden.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Saci cu cadavre nedescompuse din perioada COVID”, găsiți în cimitirul din Slatina, susține primarul
Digi24
Răzvan Leu, prima declarație despre plângerea împotriva lui Călin Georgescu: „Am avut încredere deplină”
Cancan.ro
Amanta și soția generalului sinucigaș, la cuțite. Partenera oficială a lui Dorin Ioniță își amenință rivala cu tribunalul
Prosport.ro
Simona Halep, la ziua de naștere a fiului fondatorului celei mai mari bănci din România! Puzderie de vedete pentru Patrick Ciorcilă: Andreea Esca și Adrian Mutu, printre invitați
Adevarul
Reînarmarea Germaniei sperie Europa: „Știm unde poate duce asta pe mâna extremei drepte”
Mediafax
„Am avut încredere în Călin Georgescu". Victima din dosarul lui Georgescu rupe tăcerea
Click
Atenție la gafe! Reacția stiliștilor după ce Nicușor Dan și-a așezat șosetele la summitul din Ucraina: „E inacceptabil!”
Digi24
Procurorii au găsit acasă la Călin Georgescu un document fals care atestă că ar fi senator de Malta. Precizări oficiale
Cancan.ro
DRAMA neștiută a lui Presley Gerber. Afecțiunea de care suferea fiul lui Cindy Crawford, mort la 27 de ani
Ce se întâmplă doctore
Oana Radu a slăbit 16 kilograme în 46 de zile. Transformarea artistei este incredibilă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Două accesorii auto din oferta Lidl care nu pot lipsi din mașină. Prețuri de la sub 30 de lei
Descopera.ro
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Descopera.ro
Tot ce trebuie să știi despre echinocțiul din 23 septembrie 2026. Vor fi ziua și noaptea egale?
Mediafax Italia
Scumpire-șoc de aproape 60%! A EXPLODAT PREȚUL unui produs banal pe care îl cumpără toți românii
Mediafax Spania
Nu te-ai fi așteptat! Un pilot DEZVĂLUIE care sunt CELE MAI MARI PROBLEME într-un avion!