Prima pagină » Diverse » Radu Cosma, director în cadrul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni: „Milioane de copii din Diaspora au nevoie de educație în limba română”

Radu Cosma, director în cadrul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni: „Milioane de copii din Diaspora au nevoie de educație în limba română”

Radu Cosma, director în cadrul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni: „Milioane de copii din Diaspora au nevoie de educație în limba română”

Radu Cosma, director Direcţia proiecte pentru diaspora şi comunităţi istorice din cadrul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni a vorbit, într-un interviu recent, despre programele educaționale, cursurile de limbă, cultură și civilizație românească organizate pentru conaționalii din afara granițelor.

„Românii care au ales să trăiască peste hotare, poate că nu au conștientizat importanța învățării limbii române, dar dorul de țară i-a făcut să caute unele metode de coagulare socială. Biserica a fost acolo unde românii s-au stabilit. La nivelul Patriarhiei Române au fost înființate peste 1.300 de parohii. La fel, există o dinamică spectaculoasă la nivelul cultelor: penticostal sau adventist. Educația în limba română este prioritară, indiferent dacă vorbim despre biserica ortodoxă română, greco-catolică sau protestantă.

În felul acesta, educația ajunge la mult mai mulți copii decât decât ar ajunge programele guvernamentale, care se desfășoară prin intermediul cursurilor de limbă și civilizație românească. Atât de multă populație românească trăiește în afara granițelor, că oricât de mult am face noi ca stat, tot nu am ajunge la marea masa a populatei românești. Vorbim de milioane de copii care trăiesc în diaspora și care au nevoie de educație în limba română. Educația creează un sistem diferențial, pe care poți să socializezi și să-ți dezvolți personalitatea”, a spus Radu Cosma, în exclusivitate pentru DCNews.ro.

„Abordăm cât mai dinamic și flexibil acordurile pe care le avem cu mediul asociativ, cu bisericile”

„În ceea ce privește Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, abordăm cât mai dinamic și flexibil acordurile pe care le avem cu mediul asociativ, cu bisericile, astfel încât să răspundem unor nevoi concrete. Nu puteam face acest lucru decât în cadrul unui dialog concret care să ducă la dezvoltarea de proiecte. Vă dau un exemplu: în acest an, mai multe școli din Spania (școli de duminică, școli de pe lângă biserici) vor fi dotate, în baza unui proiect finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni. Orice proiect care a răspuns nevoilor reale ale comunității românești a fost finanțat, în acești doi ani, de când dinamica Departamentul pentru Românii de Pretutindeni a cunoscut o dezvoltare spectaculoasă. Nu putem să vorbim despre un dialog cu comunitățile românești, dacă nu vom aloca și buget. Avem în vedere și dezvoltarea unor programe integrate, are să aibă parte de colaborarea cu celelalte instituții românești, astfel ca impactul să fie sporit. Biserica are un rol multidimensional. Limba română se vorbește și în afara slujbelor. Nu există biserică din Diaspora care să nu aibă și cursuri de duminică. Partea culturală și socială au importanță, deoarece românii merg mereu la biserică”, a mai subliniat Radu Cosma.

Printre proiectele Departamentului pentru Românii de Pretutindeni se numără: programul de tabere de vară, dar și cei de burse pentru elevii români din Ucraina, notează sursa citată.

„În acest an, 5.000 de copii din Diaspora au venit în șase tabere din țară. Ne dorim să dezvoltăm acest program și la anul. Programul a fost posibil grație parteneriatului cu Ministerul Familiei. Nu în ultimul rând, am acordat burse pentru toți elevii români care studiază în limba română în Ucraina, atât ciclul preuniversitar, cât și universitar. La acestea se adaugă și renovarea unor școli din Ucraina. E o dinamică spectaculoasă pe care ne dorim să o menținem”, a mai adăugat Radu Cosma, director Direcţia proiecte pentru diaspora şi comunităţi istorice, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.

FOTO – Captură video: DC News

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Pierdere URIAȘĂ pentru România din PNRR. 100 de milioane de euro din jalonul de decarbonizare
Digi24
Imagini virale: lider spiritual indian, în cabină de sticlă cu aer condiționat și picioarele afară pentru a fi sărutate
Cancan.ro
Ea este Elena, tânăra care a murit înecată în Marea Neagră. Și iubitul ei s-a stins în același mod
Prosport.ro
Imaginile care au făcut furori pe internet! Fosta soție a starului, în bikini
Adevarul
Cât mai îndurăm criza? Un economist de la UBB Cluj spune cât mai avem de îndurat
Mediafax
Așa arată MADURO după capturarea de către SUA!
Click
Un român de 24 de ani și-a cumpărat un apartament cu credit și l-a renovat singur de la zero: „De şapte luni lucrez la casa mea”
Digi24
O muscă din Arctica a ajuns în Antarctica. Oamenii de ştiinţă avertizează: poate provoca „o destabilizare ecosistemică a mediului”
Cancan.ro
Calcul complet. Ce pensie primești în România, dacă ai lucrat part-time (4 ore pe zi)?
Ce se întâmplă doctore
Apariție rară a Cristinei Rus, după retragerea din showbiz! Cum arată acum fosta jumătate Blondy, la 43 de ani?
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Cum s-a circulat în prima zi pe noua secțiune din A7 de pe AUTOSTRADA MOLDOVEI? VIDEO
Descopera.ro
O galaxie fără stele i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Prietenul tău Vasile îmi face avansuri!
Descopera.ro
Ce nu este deontologic să se întâmple atunci când mergi la psiholog? Unde se termină terapia și începe abuzul