Numărul 30 l-a dus la Jocurile Olimpice de la Paris 2024! „Îmi venea să sar de fericire”

Publicat: 28/11/2023, 16:28

Toată viața și cariera gimnastului Andrei Muntean au fost legate de acest număr. S-a născut într-o zi de 30, are 30 de ani, s-a calificat la Jocurile Olimpice terminând pe locul 30 la Mondiale după ce a concurat într-o altă zi de 30.

Andrei Muntean, care-și va serba ziua de nume pe 30 noiembrie, poate spune cu ușurință că e guvernat de această cifră.

Sportivul nostru, singurul reprezentant al gimnasticii masculine care va fi prezent la Paris, recunoaște că abia acum și-a dat seama că pentru el 30 este cu adevărat numărul norocos.

Numărul 30 l-a dus la Jocurile Olimpice

„Am jucat o dată sau de două ori la loto. De obicei pun zilele de naștere a mea, a părinților, a familiei. Nu mai știu dacă a ieșit vreodată numărul 30, dar se pare că e un număr norocos pentru mine”, a spus Andrei Muntean, gimnast calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.

Născut la 30 ianuarie 1993, la Sibiu, Andrei nu poate uita copilăria, petrecută cu prietenii la joacă în fața blocului: „Lucrurile mi le aduc aminte de la grădiniță, jocurile din parcare, din fața blocului cu prietenii, lucrurile astea m-au și marcat și cu astea am și crescut. Sibiul e locul meu de suflet. Acolo am copilărit, am crescut, am foarte mulți prieteni acolo, familia mea este acolo și de fiecare dată mă duc cu mult drag acasă”.

Îi plac petrecerile, dar nu știe să danseze

Născut în zodia Vărsător, Andrei recunoaște că, spre deosebire de alți sportivi, niciodată nu l-a pasionat acest aspect, al dansului: „Nu prea am treabă cu lucrurile astea. Sunt vărsător, dar nu mă interesează atât de mult partea asta și nu am pus accent pe lucrurile astea”.

Având în vedere că atât ziua sa de naștere, cât și cea de nume cad în perioada în care nu sunt concursuri în gimnastică, Andrei își poate serba liniștit ziua alături de prieteni. Recunoaște, însă, că și-ar fi dorit ca măcar una din aniversări să fie într-o perioadă mai caldă.

„De obicei, pe la începutul lui noiembrie terminăm cu competițiile și se poate sărbători, dar în același timp mi-aș fi dorit să fie ceva mai cald. Nu sunt un dansator desăvârșit, așa că mai mult stau. Încerc să dansez, încerc să mă simt bine și cred că asta e cel mai important”, a mai spus acesta.

S-a plimbat toată ziua în Antwerp de emoții în așteptarea rezultatului calificărilor

A concurat la Mondiale pe 30 septembrie, în prima zi de calificări, și a obținut biletul pentru Jocurile Olimpice după ce a terminat pe 30 în concursul care s-a încheiat a doua zi. Andrei mărturisește că așteptarea rezultatului final a fost cea mai dificilă.

„Știam că am făcut tot ce a depins de mine, că am făcut un concurs bun, dar trebuia să aștept finalul calificărilor, de a doua zi. Cum nu puteam controla ce se va întâmpla acolo, așa că doar am așteptat. Pentru a scăpa de stres, am încercat să mă plimb, să nu rămân focusat pe asta, chiar dacă colegii îmi trimiteau în timp real la început rezultate din a doua zi. Le spuneam: nu-mi mai trimiteți, pentru că nu vreau să știu până la final.

Am primit vestea calificării după-amiaza. Mă plimbam prin oraș și acolo mi-a scris unul dintre colegi că m-am calificat. Eu nici nu știam că s-a terminat concursul. Îmi venea să sar de fericire. Eram foarte fericit, dar în același timp în gândul meu aveam sentimentul că mă voi califica. După aflarea rezultatului, am vorbit prima dată cu antrenorii, apoi mi-am sunat familia, iubita și pe toți dragi. Mi se îndeplinise un vis!”, a completat Andrei Muntean.

A cucerit primul titlu la individual compus la 30 august 2014

Ca și cum toate aceste dovezi ale „implicării” numărului 30 în viața și cariera lui nu ar fi fost de ajuns, Andrei și-a amintit că a cucerit primul titlu național la individual compus într-un concurs disputat la Polivalenta din București la 30 august 2014. „Țin minte că eram foarte mulți sportivi buni la acel concurs și a fost unul din obiectivele mele. De fapt, mereu a fost obiectivul meu să câștig la individual compus, mereu am făcut 6 aparate. A fost o concurență foarte mare atunci și acel rezultat mi-a dat aripi pentru tot ce a urmat în cariera mea”, a mai spus  gimnastul.

Așa cum recunoaște, Andrei spune că de atunci și până acum multe s-au schimbat în ceea ce-l privește: „Multe lucruri s-au schimbat. În primul rând în mentalitate și în abordarea antrenamentelor, dacă vorbim pe partea de gimnastică. Văd gimnastica cu alți ochi, încerc să mă bucur de fiecare moment inclusiv în antrenamente, dar mai mult în competiții, pentru că până la urmă cu asta rămâi. La concurs trebuie să te bucuri de faptul că ai ajuns acolo și că concurezi cu cei mai buni sportivi. Cu siguranță, dacă ai o liniște interioară, performezi mai bine”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
Declarații cutremurătoare făcute de mama lui Sebastian Olariu, tânărul ucis în accidentul de la 2...
FOTO. Transformarea incredibilă a lui Valentin Ceaușescu, la 76 de ani! Viața grea de după...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Cei trei bărbați care transformă India într-o superputere economică. Țara va devansa Germania și Japonia...
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer:...
Florin Piersic, în stare GRAVĂ când a ajuns la spital! Declarațiile șocante ale medicilor
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu...
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Mesajul Iuliei Albu după ce Mihai Albu a fost operat de cancer: „Sperăm ca această...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Medicii de la Spitalul „Foişor” despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Starea generală...
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Putin a dat ORDIN. Militarii ruşi se RETRAG. Decizia zilei de 9 mai
Netflix a dat lovitura cu acest serial. Abonații devin dependenți
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și...
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt...
Cum a reacționat soția lui Vali Vijelie, după ce a ascultat melodia „Să iubești două...
”Am chemat salvarea. Șocul a fost groaznic” Dinu Maxer a trecut prin momente de panică...
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se...
Când ar putea fi construită prima cale ferată pe Lună?