Prima pagină » Actualitate » Nicolae Ciucă, despre acuzațiile de PLAGIAT: „La vremea respectivă nu exista niciun fel de lege vizavi de elaborarea unei teze de doctorat”

Nicolae Ciucă, despre acuzațiile de PLAGIAT: „La vremea respectivă nu exista niciun fel de lege vizavi de elaborarea unei teze de doctorat”

Nicolae Ciucă, actualul președinte al Partidului Național Liberal, a discutat, la Euronews, subiectul controversat al acuzațiilor de plagiat cu privire la teza sa de doctorat.

Nicolae Ciucă, liderul PNL, a explicat că teza sa de doctorat a fost realizată între anii 1998-2003, pe vremea aceea nefiind implementate legi cu privire la redactarea unei astfel de lucrări academice. Totodată, acesta a precizat că teza sa de doctorat cuprinde 142 de note de subsol.

„Spun încă o dată lucrarea mea de doctorat a fost elaborată între anii 1998-2003. La vremea respectivă nu exista niciun fel de reglementare, de lege vizavi de modul în care se elaborează o teză de doctorat, au fost regulile de la nivelul Universității Naționale de Apărare. În acea teză sunt 142 de note de subsol. Ca atare, vă pot spune cu toată certitudinea că nu am plagiat.” a declarat Nicolae Ciucă.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Furtuni violente vineri și sâmbătă. Ce județe sunt în pericol
Digi24
Rusia amenință pe față patru țări NATO sub pretextul că sunt complice ale Ucrainei
Cancan.ro
Noua iubită a lui Valentin Sanfira a făcut haos în familia lui Liviu Dragnea: 'I-a băgat mâinile în gât'
Prosport.ro
Primarul Ciprian Ciucu îi dă lovitura de grație lui Gigi Becali
Adevarul
„Fabricile de mașini devin fabrici de tancuri”. Cum se sinucide economic UE și dă aripi ascensiunii fasciste
Mediafax
Blocarea Telegram în Rusia afectează armata și finanțarea războiului
Click
Mădălin Ionescu, mărturisiri șocante despre problemele cu inima. Alimentul banal care l-a pus pe picioare: „Un miracol”
Digi24
Izvorul Tămăduirii 2026. Ce nu ai voie să faci în Vinerea Luminată
Cancan.ro
ULTIMA ORĂ! Tragedie în lumea fotbalului! Fostul internațional a murit la doar 48 de ani!
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Oana Roman în costum de baie la 50 de ani. Și-a etalat noua siluetă! A slăbit drastic
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Sunt mașinile nucleare posibile? Ford a încercat acest lucru în urmă cu 70 de ani
Descopera.ro
Un bărbat a găsit cea mai mare peșteră din lume!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ion către Măria: - – Ce ai fată de stai dezbrăcată?
Descopera.ro
Vlad Micșunescu, în episodul 98 din „Podcast cu Prioritate” by ProMotor. China văzută prin ochii unui pasionat auto