Prima pagină » Social » Doctoriță din Mangalia, moartă la 40 de ani, din cauza unui infarct. Aceasta lucra la două spitale și la o clinică

Doctoriță din Mangalia, moartă la 40 de ani, din cauza unui infarct. Aceasta lucra la două spitale și la o clinică

Ruxandra Radulescu

Durere sfâșietoare după moartea doctoriței de la Spitalul din Mangalia, care a făcut infarct la doar 40 de ani. Apropiații susțin că aceasta ar fi decedat din cauza epuizării.

Cei care o cunoșteau spun că doctoriță era epuizată din cauza serviciului, nu lucra doar la Mangalia, unde era director medical, ci și la Spitalul Județean din Călărași, și la o clinică privată din Constanța, ca medic anestezist.

Moartea fulgerătoare a doctoriței din Mangalia a șocat o comunitate întreagă. Felicia Mărginea era cunoscută ca un medic dedicat meseriei sale, în care punea mult suflet.

Doctorița nu era bolnavă, spun apropiați ei. În ziua fatidică, familia și-a făcut grijă pentru că nu mai răspundea la telefon. Se odihnea după ce venise de la muncă. În momentul în care au venit acasă au găsit-o inconștientă și au sunat imediat la 112. Medicii veniți să o salveze au reușit să-i repornească inima. A fost internată de urgență, însă, din păcate, în final nu a supraviețuit.

Muncea prea mult, spun apropiații, care cred că doctorița de 40 de ani s-a stins din cauza epuizării. Lucra la trei spitale, iar colegii săi aveau doar cuvinte de laudă la adresa ei.

„Doamna doctor Felicia Mărgineanu a fost colega noastră de 5 ani de zile domenii. Făcea gărzi în cadrul spitalului nostru. A fost un coleg desăvârșit și o să-i simțim lipsa indiferent de oră. Doamna doctor ne-a ajutat întotdeauna ne-a susținut, am lucrat excepțional în toți acești ani cu dânsa.”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Călărași.

FOTO: captura RTV

Citește și:

DEPRESIA în perioada sărbătorilor de iarnă. Dr. Dorina Maria Onița: „Realitate trăită de mulți oameni, există încă mitul că depresia trece de la sine”

Anchetă la un spital din Cluj-Napoca, după ce o mamă, internată cu bebelușul de 2 luni, a rămas îngrozită de condiții

Medic de gardă la UPU Slatina, amendat cu 10.000 de lei după ce o femeie a plecat din spital cu diagnostic greșit și a murit

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Oamenii nu merg la închisoare și nu plătesc taxe dacă beau apă din fântâna proprie
Digi24
Tinerii dispăruți în timpul unei excursii pe Transalpina au fost găsiți după aproape două zile de căutări
Cancan.ro
ULTIMA ORĂ! A murit într-un accident teribil pe Autostrada Soarelui!
Prosport.ro
FOTO. „Ești prea grasă”. Anisimova s-a enervat și a postat o poză cu ea mai mult goală, la piscină
Adevarul
Asul din mâneca dascălilor după ce CCR a respins creșterea cuantumului plății cu ora: „Corectarea măsurilor de austeritate nu mai poate fi amânată”
Mediafax
Haos la Cadastru: sistemul este blocat de trei zile. Un hacker pretinde că vinde datele ANCPI
Click
Denise Rifai, înșelată de fostul iubit! Prezentatoarea a făcut dezvăluirea în direct: „De-aia n-a mai fost nimic după”
Digi24
Prima eclipsă totală de Soare din Europa după 27 de ani. Din ce zone ale României va putea fi observată
Cancan.ro
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Alina Laufer după ce și-a făcut lifting facial! Nimeni nu o mai recunoaște: „Am apelat la această soluție. Sunt obsedată de perfecțiune”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Topul celor mai ieftine Dacia disponibile prin Rabla 2026
Descopera.ro
Revoluția care a schimbat istoria pentru totdeauna!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O blondă: – Acum citesc o carte managerială, economic financiară…
Descopera.ro
După doi ani de criză, prețul uleiului de măsline începe să-și revină