Prima pagină » Economic » Macroeconomie » Energie » Consumul de energie în acest Paște, înregistrat la un minim istoric de la orele prânzului: 2500 MW. Hidroelectrica și-a redus injecția în sistem

Consumul de energie în acest Paște, înregistrat la un minim istoric de la orele prânzului: 2500 MW. Hidroelectrica și-a redus injecția în sistem

Consumul de energie în acest Paște, înregistrat la un minim istoric de la orele prânzului: 2500 MW. Hidroelectrica și-a redus injecția în sistem

În România, în ziua de Paștele ortodox și de Paștele catolic, s-a raportat un consum de energie scăzut la cel mai mic nivel din istorie: 2500 MW. 

Pentru Sistemul Energetic Național, 20 aprilie a fost o zi provocatoare. S-ar fi luat în calcul și posibilitatea de a reduce cu până la 40% puterea reactoarelor nucleare de la  Cernavodă, potrivit HotNews.

De la orele prânzului, consumul a scăzut sub pragul de 2.600 MW. Potrivit datelor Transelectrica, și parcurile fotovoltaie și-au redus puterea debitată în SEN, iar centralele hjidro și-au redus drastic producția.  La ora 12:40, consumul instantaneu din rețele a fost de 2.582 MW.

La ora 14:30, hidrocentralele și-au redus masiv injecția. Hidroelectrica a anunțat că a redus injecția în sistem la 256 MW, fiind la cel mai mic nivel de la înființarea companiei. Minimul istoric a bătut recordul de anul trecut, când pe 5 mai 2024, consumul înregistrat a fost de 2.896 MW,  potrivit Economica.net.

Asociația Prosumatorilor și a Comunităților de Energie din România a îndemnat prosumatorii să oprească invertoarele dacă pleacă de acasă, de Paște, pentru a se asigura un echilibru în sistemul energetic național.

Printr-o postare de pe Facebook, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a afirmat că într-adevăr, consumul energetic de pe 20 aprilie 2025 a fost la un minim istoric, dar că România „a dovedit că are un mix energetic echilibrat și flexibil care poate face față situațioilor extrem de dificile.

Până la această oră, nu s-a raportat nicio pană de curent sau vreun incident major.

„Am avut la ora 14 (un interval orar prognozat a fi dificil) o producție redusă la 2836MW, cu un export mic de 276MW. De ce e atât de mic? Pentru că nu doar în România e Paștele — consumul mic din întreaga regiune înseamnă că cererea de energie electrică pentru export este foarte redusă. România are un mix energetic echilibrat și flexibil, așa cum dovedesc datele de mai jos. Am produs la ora 14:00 doar 272MW în hidrocentrale, 222MW din cărbune, 179MW în centrale pe gaz și 15MW în centralele eoliene. Toate acestea sunt niveluri foarte mici, conform măsurilor pe care le-am luat în comandamentul energetic. Vestea bună este că nu a fost deloc nevoie să reducem producția în unitățile 1 și 2 de la Cernavodă, pe tot parcursul zilei de astăzi acestea livrând peste 1300MW energie în bandă. Ponderea energiei nucleare în total producție a ajuns până aproape de 50%, o altă premieră a acestei zile. Pentru că e o zi senină, producția parcurilor solare a fost și de peste 700MW”.


Sursa Foto: Profimedia

Citește și:  Sebastian Burduja: Paște cu lumină. România trece hopul consumului energetic mic de Paște

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Trump de carton”, conspirația care a EXPLODAT după pozele cu liderii din Balcani! Analiza imaginilor arată ce s-a întâmplat de fapt
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Adevarul
Anticipatele, pregătite prin lege. Ce spune Tudorel Toader despre limita pe care Parlamentul nu o poate depăși
Mediafax
IREAL! Ce a PĂȚIT un canadian care s-a MUTAT cu familia în Rusia pentru a scăpa de ideologia decadentă a Occidentului
Click
Moment stânjenitor la petrecerea Antena 1! Mesaj vulgar la adresa Pro TV, proiectat în fața a sute de invitați. Ce spune PR-ul
Digi24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Ce se întâmplă doctore
Ultimele cuvinte ale angajatei Selgros care a murit la locul de muncă. Aurelia se confrunta cu probleme cardiace: „Îmi e foarte rău”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Când părintele devine agresor. Semnele abuzului emoțional și efectele care pot continua la maturitate
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!