Prima pagină » Actualitate » Daniel David vrea DISTRUGEREA „mecanismelor proaste” din educație. Ce spune despre bursele de anul viitor și marea reorganizare

Daniel David vrea DISTRUGEREA „mecanismelor proaste” din educație. Ce spune despre bursele de anul viitor și marea reorganizare

Mara Răducanu
Daniel David vrea DISTRUGEREA

Daniel David, ministrul Educației, a pus gând rău „mecanismelor proaste” din educație. Oficialul a anunțat că, la finalul anului, va demara concursurile pentru pentru directorii de unităţi şcolare, dar va reorganiza și inspectoratele. Totodată, oficialul de la Educație mărturisește că se impune o discuţie despre profesionalizarea funcţiilor de conducere sau stabilirea cu exactitate a modelului pe care România îl doreşte. Daniel David a vorbit și despre ponderea burselor de anul viitor, acordate elevilor și studenților.

„Modelele europene presupun profesionalizarea funcţiilor de conducere”

Daniel David, ministrul Educaţiei, s-a referit, într-un comunicat de presă, și la degrevarea funcţiilor de conducere. Reamintim că, în prezent, aproximativ 70% dintre cei aflaţi în funcţii de conducere, cu degrevări în medie de 64% (dar cu păstrarea salariului), îşi iau oricum plata cu ora, mai spune ministrul.

„Aceasta va trebui să meargă, depinzând de mărimea unităţii şi a funcţiei de conducere, până la 50%. Cred că oricine din această categorie poate avea măcar 2 ore de activităţi didactice pe zi, pentru a nu pierde legătura cu copiii şi actul didactic. (…) Aici, da, modelele europene presupun profesionalizarea funcţiilor de conducere. Va trebui să discutăm ce model dorim în ţară, iar din anul şcolar 2026 – 2027 să-l şi implementăm”, a mai transmis ministrul.

Daniel David anunţă că se vor organiza concursuri pentru directorii de unităţi de învăţământ

„La sfârşitul anului 2025, voi demara concursurile pentru directorii de unităţi şcolare şi vom reorganiza „inspectoratele”, astfel încât, din 2026 – 2027, să începem cu un nou model. E parte din viziune şi, cu ajutorul profesioniştilor din educaţie, o vom implementa”, a afirmat ministrul Educaţiei.

„Bursele de merit vor viza maximum 15% dintr-o clasă, nota minimă 9”

Ministrul a vorbit și despre fondul de burse din anul şcolar şi universitar 2025-2026 care va fi mai mare decât cel din anul 2022-2023, însă despre care Daniel David susține că nu se poate compara cu creşterile din perioada 2023-2024 şi din acest an.

„În anul şcolar şi anul universitar 2025-2026, fondul de burse va fi mai mare decât în 2022-2023, dar nu ne putem compara – este drept – cu creşterile din perioada 2023-2024 şi 2024-2025. În zona studenţilor, modificarea este una temporară, până ne mai stabilizăm financiar. Modificarea prin raportare la salariul minim net şi nu la salariul minim brut este o modificare corectă, fiindcă bursele sunt neimpozitate, dar împreună cu studenţii voi încerca să caut soluţii pentru a compensa această scădere în aceşti trei ani şi a gândi un alt mecanism de finanţare, atunci când situaţia financiară a ţării se stabilizează”, a scris Daniel David marți, într-un mesaj pe Facebook.

Oficialul de la Educație a reiterat că au fost regândite şi bursele din învăţământul preuniversitar.

„Trebuie să mergi cu plăcere la şcoală şi trebuie să vezi şcoala ca o cale bună pentru succesul social iar bursele reprezintă mecanismul de excepţie pe care şi le permite un stat la un anumit nivel. (…) În acest moment, propunerile pe care le-am făcut sunt legate de faptul că meritul trebuie să fie merit. Altfel spus, bursele de merit vor viza maximum 15% dintr-o clasă, nota minimă 9, astfel încât meritul să fie merit”, a susţinut ministrul Daniel David.

„Nu se distruge educaţia, se distruge ideea de bursiadă”

Potrivit acestuia, unele mecanisme pe care România le are sau le-a avut în sistemul educaţional nu sunt sănătoase. Daniel David consideră că prin măsurile care se vor lua nu se distruge educaţia din România, ci „se distrug mecanismele proaste.”

„Chiar dacă nu era această situaţie de criză, unele mecanisme pe care le avem sau pe care le-am avut nu sunt mecanisme sănătoase. Şi cu ocazia asta putem să şi însănătoşim sistemul. Am văzut că unii colegi vorbeau despre faptul că se distruge educaţia – nu se distruge educaţia, se distrug mecanismele proaste din educaţie, se distruge ideea de bursiadă, se flexibilizează ideea că norma este un scop. Norma nu este un scop, este un mijloc, scopul este o bună educaţie pentru copii. Sigur că trebuie protejată în acest proces, dar când normele devin blocaje pentru bună educaţie, acest lucru nu este normal şi sănătos”, a mai explicat ministrul Daniel David.


Sursă foto: Gândul

RECOMANDAREA AUTORULUI:

PLANURILE – CADRU, punct și de la capăt. Care sunt cele opt competenţe cheie. Ministrul Daniel David: „Acest demers nu mai poate fi amânat”

EXCLUSIV | Școala românească, o „ciorbă” cu multe ingrediente. Expert în educație: „Acest sistem creează fuga după note, trebuie găsit un echilibru”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invenția unui student pentru răcirea fațadelor blocurilor vechi. Se răcesc singure, fără ventilatoare
Digi24
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Cancan.ro
Avem înregistrarea cu mesajul de adio al Mădălinei Apostol. Ultimele cuvinte înainte de tragedie
Prosport.ro
L-a învins pe Chivu și a anunțat că divorțează de Alina după 7 ani: „Am luat decizia împreună”
Adevarul
România, prinsă în capcana taxelor și a birocrației. Economist de top: „Suntem ca Nigeria”. Prăpastia dintre București și restul țării
Mediafax
Declarație surprinzătoare a lui Donald Trump despre Crimeea: „Este, fără îndoială, cea mai valoroasă parte a Ucrainei”
Click
„Gătesc din nevoie, pentru că mi-e foame!” Violeta Bănică, dezvăluiri savuroase. Ce a moștenit de la Andreea Marin și cum se înțelege cu fratele ei
Digi24
„De ce avem mai mulți gay decât femei în Guvern”. Diana Stoica (USR) a distribuit un mesaj controversat
Cancan.ro
Mircea N. Stoian o face praf pe Gina Pistol și o acuză ca și-a bătut joc de Florin Piersic la Masterchef
Ce se întâmplă doctore
Cine este doctoriţa celebră care a făcut accident în Alexandria? Ce le-a spus polițiștilor că a consumat înainte de a se urca la volan
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Tesla prezintă noua generație Roadster, cu tehnologii dezvoltate împreună cu SpaceX
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
De ce câinii de talie mare îmbătrânesc mai repede? Răspunsul se ascunde în gene
Mediafax Italia
SE GOLESC RAFTURILE! Anunțul care stârnește panica
Mediafax Spania
Scandal pentru sondajul electoral: ”Votul ascuns a existat întotdeauna”