Prima pagină » Emisiuni » Valentin Stan: Nu este nicio contradicție între Carta ONU, Carta Consiliului Păcii sau legislația Uniunii Europene

Valentin Stan: Nu este nicio contradicție între Carta ONU, Carta Consiliului Păcii sau legislația Uniunii Europene

Valentin Stan: Nu este nicio contradicție între Carta ONU, Carta Consiliului Păcii sau legislația Uniunii Europene

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul, prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric, jurnalist și analist român, a continuat analiza privind Consiliul Păcii propus de administrația americană. El a susținut că rezervele exprimate la nivel european nu țin de legalitate, ci de o miză politică legată direct de Donald Trump. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

Rezervele europene și poziția Consiliului European

Profesorul afirmă că nu există nicio incompatibilitate juridică între Carta ONU, Carta Consiliului Păcii și legislația Uniunii Europene. În opinia sa, opoziția europeană are o motivație strict politică. Aderarea la această structură ar însemna o subordonare față de inițiativa lui Donald Trump. Valentin Stan a făcut referire la o declarație a președintelui Consiliului European din 23 ianuarie, în care erau exprimate îndoieli privind compatibilitatea Cartei Consiliului Păcii cu Carta ONU. Stan a susținut că poziția exprimată public ar fi identică cu cea invocată ulterior de Nicușor Dan.

Dragii mei, inițiativa Statelor Unite ale Americii, cu care noi avem o relație foarte proastă. (…) Deci ai aflat despre ce e vorba, nu? Păi hai să vedem dacă e așa. Pentru că, dragii mei, noi vom avea mai multe straturi astăzi, că avem timp să vă explicăm în adâncime de unde pleacă povestea, de ce nu ne-am dus, de ce e important sau nu e important demersul american, unde se poziționează Europa, care este, de fapt, substratul acestor poziționări diverse care decelează o schemă de lucru în subsidiar extrem de abrazivă cu asperități ce se cer netezite. Deci, a venit de aici. A nu se înțelege că micuțul ăsta e vreo lumină sau vreun zeu. El execută. Lumina asta a venit de la Merz, Macron, și Leyen. De acolo au venit toate lucrurile astea. El este și el un biet pensionar care are un job și execută. Nu este o contradicție nici cu acea cartă ONU, nici cu legislația Uniunii Europene. Problema, dragul meu, iubitul meu, este de cu totul altă natură. De natură politică. Consiliul Păcii este o structură aproape pe persoană fizică a lui Donald Trump. Băieții ăștia, dacă ar semna pentru ea, s-ar subordona în acest proces de o importanță covârșitoare pentru gestionarea conflictelor din lume unui personaj cu numele lui The Donald.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Sorin Grindeanu i-a dat dreptate lui Nicușor Dan: „Nu prea a fost nevoie de majorarea TVA”
Digi24
Moscova cere direct anularea deciziei NATO de la summitul din București. Ce înseamnă acest lucru
Cancan.ro
Cum își scuză gestul Emil Mortu, românul care a încercat să răpească o fetiță în Italia. Ce i-a putut spune judecătoarei care se ocupă de cazul lui
Prosport.ro
FOTO. Transformarea Larisei Iordache. Cum arată după ce a născut
Adevarul
Rușii din prima linie se plâng de o alternativă internă la Starlink: „Sunt de tot rahatul”
Mediafax
Grindeanu s-a dezlănțuit: „Toată vara am văzut cât de hoți sunt primarii, cum își angajează amantele și neamurile la primărie”
Click
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Digi24
Reacție din AUR după ce Curtea Constituțională a aprobat tăierea pensiilor magistraților
Cancan.ro
Călăul lui Gheorghe Chindriș, dezvăluiri uluitoare. Motivul pentru care tânărul de 26 de ani l-a ucis pe fostul director de la Cupru Min
Ce se întâmplă doctore
Destinul a 'lucrat' pentru cele două handbaliste de la CSM București care și-au oficializat relația! Detalii neștiute despre Elizabeth Omoregie și Gabriela Moreschi
Ciao.ro
Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
Promotor.ro
2026: Cine trebuie să curețe locurile de parcare? Ce spune legea și cine riscă amendă
Descopera.ro
Mormântul pierdut al Cleopatrei, posibil găsit?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA merge la psiholog: – Săptămâna viitoare vom lucra cu inconștientul
Descopera.ro
Ce se întâmplă cu bărbații pe măsură ce-și pierd cromozomul Y odată cu vârsta?