Este bizat când sunt încă mulți oameni care mor de foame pe planeta aceasta, dar bătaia cu mâncarea e la rang de sărbătoare anuală în unele locuri. Se organizează festivaluri pline de adrenalină, haos cromatic, în care muniția aleasă poate fi o portocală, o pungă cu făină, struguri și chiar bezele. Însă, doar ân câteva țări se desfășoară astfel de tradiții. De exemplu, în Franța, risipa alimentară este extrem de sever reglementată prin lege, iar societatea franceză condamnă bătăile cu alimente în scopuri recreative.
Unul dintre cele mai faimoase (și mai murdare) festivaluri din Spania a revenit pe străzile din orașul Buñol, unde mii de oameni s-au adunat pentru a-și arunca cu roșii unii în alții. Mii de petrecăreți au participat la cea de-a 79-a ediție a a sărbătoarei „La Tomatina”, unde 165 de tone de roșii prea coapte au fost aruncate timp de o oră.
Având loc în ultima zi de miercuri din luna august, tradiția datează din 1945, după ce a izbucnit o încăierare între două grupuri de adolescenți pe durata unei parade în micul oraș.
De atunci a devenit o tradiție anuală înainte de a fi interzisă de dictatorul fascist Francisco Franco în anii 1950. În ciuda interdicției, localnicii din Buñol au organizat o înmormântare simulată pe străzi, îmbrăcându-se în negru și plasând o roșie gigantică într-un sicriu în timp ce se auzea muzică funerară.
Mesajul a fost primit de dictatorul spaniol și, în 1959, festivalul a revenit, dar de aceată dată, cu reguli oficiale, inclusiv cu o limită de timp strictă și o cerință ca participanții să strângă după ei. De asemenea, n-au voie să arunce cu roșii în clădiri, să nu-și rupă hainele și să nu arunce cu alte obiecte.
De atunci, a devenit unul dintre cele mai cunoscute și mai așteptate festivaluri din Spania.Anul acesta se așteptau la participarea a peste 20.000 de persoane, aproximativ 40% dintre participanți venind din afara Spaniei.
Evenimentul a devenit deosebit de popular printre vizitatorii indieni în ultimii ani datorită filmului de la Bollywood din 2011, „Zindagi Na Milegi Dobara”, care a recreat în mod celebru festivalul, potrivit Euronews .
În orașul Ivrea din nordul Italiei, în cadrul unui carnaval, mai multe grupuri organizate se bat cu portocale.
Tradiția datează din secolele 12-13. Se spune că un membru al familiei Ranieri aî ncercată să violeze fiica unui morar, Violetta, o tânără frumoasă, chiar în noaptea nunții sale. Tânăra l-a decapitat, iar populația a luat cu asalt palatul aruncând și cu portocale, iar ulterior, l-au incendiat.
Anual, cetățenii comemorează evenimentul prin bătaie cu portocale. Tradiția a mai fost întreruptă în perioada celor două războaie mondiale, precum și în timpul pandemiei de COVID din 2021.
În Germania s-a desfășurat anual din 1998 festivalul bătăii cu legume la Berlin, mai exact, pe Podul Oberbaum, între districtele Friedrichshain și Kreuzberg.
De obicei, participanții aruncau nu doar cu legume și cu apă, dar și cu ouă, făină, fructe putrezite, zațul de cafea, hering înmuiat și chiar cu hârtie folosită.
La cea de-a zecea ediție, în 2008, Die Welt a raportat că au participat 800 de persoane. Autoritățile germane au pus capăt festivalului din 2022.
Războiul Făinii din Galaxidi presupune o luptă stradală anuală, haotică, în care sute de localnici și turiști își aruncă unii în alții cu saci de făină colorată.
Bătaia are loc în portul istoric vechi al orașului portuar Galaxidi, la aproximativ 200 de kilometri vest de Atena.
Festivalul are loc în fiecare an, de Lunea Curată sau Spolocania (Kathari Deftera), care marchează începutul oficial al postului creștin ortodox de 40 de zile.
Sursa Foto: Shutterstock/ Wikipedia Commons