Prima pagină » Actualitate » Nicușor Dan, mesaj în prima zi din noul an școlar: România are încă multe restanțe de rezolvat în Educație. O țară nu se schimbă peste noapte

Nicușor Dan, mesaj în prima zi din noul an școlar: România are încă multe restanțe de rezolvat în Educație. O țară nu se schimbă peste noapte

Flavius Niculescu
Nicușor Dan, mesaj în prima zi din noul an școlar: România are încă multe restanțe de rezolvat în Educație. O țară nu se schimbă peste noapte
Nicușor Dan îi primește pe șefii misiunilor din străinătate

Președintele Nicușor Dan a transmis luni, 7 septembrie, un mesaj cu prilejul începerii noului an școlar. Acesta este adresat, în ordine, profesorilor, elevilor și părinților. Șeful statului vorbește despre actuala misiune asumată la nivelul întregului sistem de învățământ, însă și despre „restanțele” cu care se confruntă educația din România.

Nicușor Dan și-a început ziua care marchează debutul noului an școlar cu un drum la Școala Gimnazială nr. 150 din Cotroceni, acolo unde învață fiica sa în vârstă de 10 ani, Aheea. Însoțit de partenera sa, Mirabela Grădinaru, președintele și-a condus fetița la școală, în prima ei zi de clasa a IV-a.

Ulterior, Nicușor Dan a plecat spre județul Călărași, acolo unde este așteptat la Școala Gimnazială nr. 1 din comuna Curcani. Evenimentul va începe la ora 10:30. După-amiază, de la ora 15:00, Nicușor Dan va prezida ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT).

Sondaj Gândul


Ce fel de premier vrei să desemneze președintele Nicușor Dan?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...

Mesajul integral transmis de președintele Nicușor Dan în prima zi din noul an școlar / „Educația nu înseamnă doar note, cataloage sau examene”

„Această zi, care marchează începerea noului an școlar, este, pentru copii, una a emoției și a speranței. Pentru cei mai mici, este primul pas într-o lume a descoperirilor. Pentru cei care se pregătesc pentru examene sau pentru alegerea unei profesii, este o nouă etapă a maturizării.

Educația nu înseamnă doar note, cataloage sau examene. Educația înseamnă încrederea pe care un profesor o oferă unui elev, răbdarea unui părinte și curajul unui copil de a pune întrebări, de a greși și de a încerca din nou.

Școala are astăzi o misiune mai importantă, dar și mai grea ca oricând: să formeze adulți capabili să gândească cu simț critic. Într-o lume în care informația circulă instantaneu, iar tehnologia și inteligența artificială devin parte din viața noastră de zi cu zi, nu este suficient să avem acces rapid la informație. Trebuie să știm să punem întrebările potrivite, să verificăm cât de adevărat este ceea ce găsim la o simplă căutare pe internet, să distingem între fapte și dezinformări și să ne formăm propriile opinii pornind de la surse de informații corecte”, își începe președintele mesajul oficial din prima zi a noului an școlar.

Sursa foto: Mediafax

„Stimați profesori, vă mulțumesc pentru tenacitate și dăruire” / „Educația are nevoie de măsuri gândite cu responsabilitate”

„Stimați profesori,

Vă mulțumesc pentru tenacitate și dăruire. Știu că, dincolo de programe, reguli și provocări administrative, munca dumneavoastră înseamnă responsabilitate, profesionalism și grijă pentru fiecare elev. Am toată aprecierea pentru oamenii școlii și cred că nicio reformă și nicio investiție nu pot avea succes fără profesori respectați, bine pregătiți și susținuți, inclusiv prin condiții de muncă și de salarizare care să reflecte importanța profesiei.

În ultimele decenii, societatea românească s-a schimbat profund, iar domeniul educației a fost vizat de aceste transformări, unele pozitive, altele care au generat nemulțumiri. Uneori, schimbările au venit prea repede, fără timpul necesar pentru pregătire și adaptare, alteori nu au fost implementate până la final sau deloc. Această succesiune de reforme și reguli a generat, de multe ori, lipsă de încredere și demotivare.

Educația are nevoie de măsuri gândite cu responsabilitate, construite pe date, pe evaluarea reală a rezultatelor și pe ceea ce funcționează cu adevărat în beneficiul elevilor. Orice schimbare trebuie să fie însoțită de dialog, resurse și timp pentru a produce efecte”, le transmite Nicușor Dan profesorilor români.

Sursa foto: Mediafax

„Dragi elevi, nu neglijați interacțiunile cu ceilalți” / „Școala nu este doar locul în care acumulați cunoștințe”

„Dragi elevi,

Începeți acest nou an școlar cu încrederea că va fi o captivantă descoperire de noi cunoștințe, idei, informații. Cea mai sigură investiție în viitorul vostru este educația. Școala nu este doar locul în care acumulați cunoștințe, ci și locul în care începeți să vă descoperiți, să vă dezvoltați și vă pregătiți pentru viață. Curiozitatea, disciplina, răbdarea și dorința de a învăța nu sunt importante doar pentru școala. Sunt deprinderi care vă vor ajuta mereu, mult timp după ce veți termina studiile și veți deveni adulți.

Școala este și spațiul în care vă faceți noi cunoștințe, creșteți și vă maturizați. Nu neglijați interacțiunile cu ceilalți. Mediul online vă poate oferi opțiuni care să vă capteze interesul, dar nimic nu poate înlocui experiența unică a timpului petrecut alături de colegi și prieteni”, este mesajul președintelui pentru toți elevii din România.

Nicușor-Dan

Sursa foto: Mediafax

„Dragi părinți, ceea ce se învață la școală trebuie să continue firesc și acasă” / „Copiii au nevoie de exemple”

„Dragi părinți,

În școală nu doar se dobândește cunoaștere, ci se formează și oameni, iar acest lucru nu se poate realiza fără contribuția și implicarea familiei. Copiii au nevoie de sprijin, de încredere și de exemple. Ceea ce se învață la școală trebuie să continue firesc și acasă. La rândul lor, profesorii au nevoie de susținerea și respectul părinților. Atunci când școala și familia devin parteneri, șansele de reușită ale fiecărui copil cresc exponențial”, le spune Nicușor Dan părinților.

Sursa foto: Mediafax

„Este important să vedem potențialul extraordinar al tinerei generații” / „A face din educație o prioritate este o alegere pe care o facem acum pentru mâine”

„România are încă multe restanțe de rezolvat în educație. Sunt copii care învață în condiții dificile, comunități care așteaptă soluții la problemele stringente cu care se confruntă. Nu trebuie să ignorăm aceste realități. Dar este la fel de important să vedem și lucrurile care merg bine și, mai ales, potențialul extraordinar al tinerei generații.

Obiectivul nostru trebuie să fie simplu și clar: fiecare copil din România să aibă acces la educație, indiferent unde s-a născut, în ce comunitate trăiește sau care sunt posibilitățile materiale ale familiei sale. Educația rămâne una dintre cele mai importante responsabilități pe care le avem față de viitorul României.

O țară nu se schimbă peste noapte. Dar, fără acces la o educație de calitate, capabilă să răspundă transformărilor profunde care au loc în lume și mai ales cerințelor unei societăți aflate într-o metamorfoză accelerată, nu putem spera că vom reuși să așezăm România pe un parcurs de dezvoltare durabilă.

De aceea, a face din educație o prioritate este nu doar o responsabilitate pentru prezent, ci mai ales o alegere pe care o facem acum pentru generațiile de mâine.

La începutul acestui an școlar, vă doresc tuturor să aveți încredere în acest drum și în puterea de a-l face, împreună, mai bun.

Mult succes elevilor, profesorilor și părinților!”, conchide Nicușor Dan mesajul transmis în prima zi din nou an școlar.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cine va fi următorul James Bond? Iată cine l-ar putea înlocui pe Daniel Craig
Digi24
Scumpire la Hidroelectrica: cât va plăti în plus fiecare familie pentru curent și cine este vizat de noile tarife
Cancan.ro
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Prosport.ro
FOTO. Femeia care a mers și l-a văzut pe Chivu în Inter – Napoli 3-2 a atras toate privirile
Adevarul
Harta autostrăzilor din România, după două decenii de șantiere: „Lumea se obișnuiește repede cu binele”
Mediafax
Unde investim în imobiliare în 2026? Avantajele urbanismului integrat
Click
ANAF vinde o vilă cu etaj la doar 25.800 de euro. De ce nu se înghesuie nimeni să o cumpere
Digi24
Susan Sarandon, blocată la Hollywood din cauza activismului pro-Palestina: Chiar şi recent mi s-au refuzat roluri în filme
Cancan.ro
Tatăl lui Șerban Huidu, părăsit de soție pentru un fost pușcăriaș: 'Am fost un prost!'
Ce se întâmplă doctore
Corina Bud a pozat nud și a pus fotografia pe internet. Cum arată artista la 46 de ani
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Descopera.ro
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Vezi că Maria ta e cu Gheorghe în porumb!
Descopera.ro
Test de cultură generală. Care este diferența dintre o migrenă și o durere de cap?
Mediafax Italia
ALERTĂ. Un CUNOSCUT MEZEL vândut într-o mare rețea de magazine este RETRAS din cauza Listeria!
Mediafax Spania
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!