Vântul puternic a spulberat cenușa și oamenii disperati au filmat momentele și le-au postat pe rețelele de socializare în speranța că autoritățile se vor sesiza.
Nu este pentru prima dată când oamenii se confrunta cu aceasta siuație. De fiecare dată când bate vantul cenusa ajunge în curțile și chiar în casele lor. Ultima dată, termocentrala a fost amendată în vară pentru poluare cu 50.000 lei de Garda de Mediu Dolj.
Recent, aproape două sute de locuitori din cartierul Bariera Vâlcii și din împrejurimi au dat în judecată Primăria Craiova, Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate, Direcția Județeană de Mediu Dolj și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, după ce au ajuns la disperare din cauza cenușii provenite de la Termocentrale Craiova.
Oamenii nu mai suportă poluarea provocată de CET și acuză că s-au îmbolnăvit din cauza reziduurilor provenite de la centrală.