Doi români au murit, iar alte patru persoane au fost rănite după ce autoturismul în care se aflau a mers cu spatele pe o autostradă din Slovenia și a fost lovită de o autoutilitară. Un copil de cetățenie franceză este în stare critică.
Un grav accident de circulație s-a petrecut în noaptea de miercuri, 14 octombrie, în jurul orei 01:00, pe autostrada spre Maribor, în apropierea localității slovene Lukovica.
La volanul mașinii cu numere românești se afla un șofer de 28 de ani, care a ratat ieșirea spre zona de servicii, a oprit pe banda din dreapta și a început să dea cu spatele.
Autoturismul a fost izbit de o autoutilitară care venea din urmă, pe aceeași direcție de mers, al cărei conducător auto a fost luat prin surprindere de manevra periculoasă a românului.
Doi dintre pasagerii din mașină, cetățeni români, aflați pe bancheta din spate, au murit în urma impactului violent, iar un copil cu cetățenie franceză a fost grav rănit, fiind în stare critică la spital.
Șoferul român și femeia care se afla pe scaunul din dreapta au suferit răni ușoare, la fel ca șoferul autoutilitarei, un cetățean sloven, informează 24ur.com.
La locul tragediei au ajuns echipaje de pompieri, ambulanțe și patrule de poliție.
Salvatorii au încercat minute în șir să îi scoată pe cei doi români de pe bancheta din spate a mașinii distruse, dar când au reușit, din nefericire, nu s-a mai putut face nimic pentru ei.
Celelalte persoane rănite au fost îngrijite la fața locului și ulterior transportate la Centrul Clinic Universitar din Ljubljana, circulația pe autostrada spre Maribor fiind oprită temporar.
Polițiștii sloveni au transmis că adună probe pentru a reconstitui împrejurările gravului accident și pentru a stabili dacă faptele întrunesc elementele unei infracțiuni.
Lucrurile sunt, însă, cât se poate de clare în ceea ce privește vinovăția: în Slovenia, ca și în România, mersul cu spatele și întoarcere sunt interzise pe autostrăzi și drumurile expres.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F10%2Findex-30.jpg)
Sursa foto: Capturi 24ur.com