Vizita emisarului specia al SUA în Rusia are loc în timp ce Donald Trump cântărește reluarea operațiunilor militare împotriva Iranului după alegerile intermediare din 3 noiembrie. Omologul rus al liderului de la Casa Albă a propus o întâlnire trilaterală la Summitul APEC din Shenzhen, programat pentru 18-19 noiembrie, unde s-ar putea decide soarta Ucrainei.
Miercuri, Steve Witkoff a aterizat în Sankt Petersburg, cu scopul de a se întâlni cu oficiali ruși, a anunțat Marco Rubio. Potrivit The Moscow Times, emisarul ar putea vorbi și cu Vladimir Putin despre încetarea războiului și eliberarea unor prizonieri americani din Rusia.
Jared Kushner, ginerele lui Trump, care a mai fost implicat în negocierile de pace dintre Rusia și Ucraina, nu l-a mai însoțit pe Steve Witkoff. Soțul Ivankăi Trump s-a îmbolnăvit recent de la gripă. Witkoff s-a întâlnit cu Zelenski înainte de a se deplasa spre Sankt Petersburg, ceea ce ar sugera că Washington menține un canal direct de discuții cu Kiev.
Emisarul își continuă sarcina de diplomat pentru a media negocierile pentru încetarea celui mai sângeros război european de după 1945, făcând naveta între Kiev și Moscova. În orașul unde s-a născut Vladimir Putin, Wikoff a fost întâmpinat de emisarul președinției ruse, Kirill Dmitriev.
Secretarul de Stat a confirmat că emisarul a purtat anterior discuții constructive cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, în cadrul unor discuții de la Oslo la care au participat lideri finlandezi și norvegieni, precum și reprezentanți NATO și UE.
Un oficial anonim a dezvăluit presei că Wiktkoff i-a propus liderului de la Kiev noi garanții de securitate pentru Ucraina, un plan economic pentru reconstrucție postbelică, o arhitectură de securitate europeană mai amplă și căi către negocieri directe trilaterale. Lui Zelenski i-a prezentat și propunerile din partea Moscovei pentru încheierea războiului.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F10%2Ftrum-putin-xi.png)
„Cei Trei Mari” care ar putea pune capăt celui mai distructiv război european de la cel de-al Doilea Război Mondial – Xi Jinping, Donald Trump Vladimir Putin
Pe 18 noiembrie, la Summitul APEC din Shenzhen, s-ar putea desfășura o întâlnire trilaterală între președintele american Donald Trump, președintele rus Vladimir Putin și președintele chinez Xi Jinping.
Liderul ucrainean nu va lua parte la acest summit, dar cei trei mari lideri vor discuta despre cum ar putea fi încheiat cel mai devastator război european de la cel de-al Doilea Război Mondial.
Ambasadorul ucrainean din Irak Ivan Dovanici a declarat marți pentru Kurdistan 24 că va depinde totuși de națiunea ucraineană dacă va accepta decizia luată la Summitul APEC, nu doar de președintele Zelenski.
Sursa Foto: Reuters