Școala din România trebuie să redevină un spațiu al siguranței și al respectului, a declarat miercuri premierul Luca Niculescu. Șeful Guvernului a anunțat că are în vedere un plan concret de acţiune realizat împreună cu Ministerul de Interne, reprezentanţii părinţilor, asociaţiile de psihologi şi cadrele didactice, care prevede prezenţă activă şi preventivă în zonele şcolare, toleranţă zero faţă de violenţă şi de portul de arme albe şi sprijin psihologic real în fiecare şcoală unde este nevoie.
„Am participat astăzi, la Ministerul Educaţiei, la preluarea mandatului de către noul ministru, Sorin Costreie, şi de către ministrul delegat pentru învăţământul preuniversitar, Sorin-Gabriel Ionescu. Îi mulţumesc ministrului Mihai Dimian pentru efortul depus şi le doresc mult succes noilor miniştri, pentru că avem nevoie de o echipă puternică pentru a gestiona acest domeniu vital”, a scris Luca Niculescu pe Facebook.
Șeful Executivului precizează că, dincolo de predarea ştafetei, a pus pe masă urgenţele care nu mai suportă amânare, în special măsurile necesare în faţa recentelor drame din şcoli.
„Siguranţa elevilor şi a profesorilor este linia roşie de la care nu ne abatem. Avem în vedere un plan concret de acţiune, realizat împreună cu Ministerul de Interne, reprezentanţii părinţilor, asociaţiile de psihologi şi cadrele didactice: prezenţă activă şi preventivă în zonele şcolare, toleranţă zero faţă de violenţă şi de portul de arme albe şi sprijin psihologic real în fiecare şcoală unde este nevoie”, a explică premierul Niculescu.
Niculescu subliniază că şcoala din România trebuie să redevină un spaţiu al siguranţei şi al respectului.
El a mai anunţat că în paralel, merg înainte pe direcţiile majore de sprijin şi reformă: protejarea şi extinderea programelor pentru elevii vulnerabili („Masă sănătoasă”, „Şcoală după şcoală”) şi corectarea graduală a neajunsurilor legislative din trecut, în dialog deschis cu profesorii şi sindicatele.
„De asemenea, digitalizarea educaţiei este o componentă esenţială pentru reducerea decalajelor, pentru debirocratizare şi pentru pregătirea elevilor pentru economia viitorului. Tranziţia digitală din şcoli este legată direct de implementarea RO Wallet (portofelul digital), care va facilita accesul la documentele şcolare şi va simplifica relaţia dintre părinţi, elevi şi instituţiile de învăţământ”, mai spune Luca Niculescu.