Judecătorii Curții de Apel București au desființat în totalitate hotărârea Tribunalului București și au respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de fostul candidat la alegerile prezidențiale privind înlocuirea măsurii preventive, din arest preventiv în arest la domiciliu.
Potrivit minutei instanței:
„Admite contestația formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – DIICOT împotriva încheierii din camera de consiliu pronunțate de judecătorul de drepturi și libertăți al Tribunalului București – Secția I Penală.
Desființează în totalitate încheierea contestată și, pe fond, rejudecând:
Respinge ca neîntemeiată cererea intimatului-inculpat de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu. (…)
Definitivă.”
Decizia a fost pronunțată după ce cei doi magistrați din completul Curții de Apel București nu au reușit să ajungă la o soluție comună privind măsura preventivă aplicată lui Călin Georgescu. În aceste condiții, a fost necesară constituirea unui complet de divergență, prin participarea unui al treilea judecător.
Pe 13 octombrie, Tribunalul București admisese solicitarea lui Călin Georgescu de înlocuire a arestării preventive cu arestul la domiciliu, pentru o perioadă de 30 de zile. Hotărârea nu era definitivă și a fost contestată de procurorii DIICOT.
Prin soluția pronunțată vineri, instanța superioară a dat câștig de cauză procurorilor, astfel că fostul candidat la alegerile prezidențiale rămâne în arest preventiv.
Călin Georgescu se află în arest preventiv din 29 septembrie 2026, într-un dosar instrumentat de DIICOT, în care este acuzat de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și constituirea unui grup infracțional organizat.
Ancheta vizează o presupusă înșelăciune în urma căreia un om de afaceri ar fi fost prejudiciat cu aproximativ 1,1 milioane de euro, în contextul unei afaceri care presupunea obținerea unei finanțări pentru tranzacții cu metale prețioase.
Decizia Curții de Apel București privește exclusiv măsura preventivă și nu reprezintă o soluție asupra vinovăției. Călin Georgescu beneficiază de prezumția de nevinovăție.
O mizerie , sistemul mafiot îl vrea in arest
A venit si confirmarea ca este dosar politic.
Nu poti sa tii in arest un om pentru „presupusa inselaciune”.
De înșelăciune dovedită ar trebui condamnați cei ce-s în fruntea țării
Țară de iobagi !
Cred ca dictatura si coruptii din Romania i-l vor pe Calin arestat definitiv de frica ,Cred ca noua procuroare ce face parte din familia impostorului dictator a primit ordin ca Georgescu sa ramina in arest chiar cu dosare trucate ,masluite dar sa nu ramina in libertate