Prima pagină » Știri politice » Parlamentarii lui Dumnezeu vor banii lui Boc. „Eu sunt în relații bune cu Divinitatea, urmăriți-mi cariera politică”

Parlamentarii lui Dumnezeu vor banii lui Boc. „Eu sunt în relații bune cu Divinitatea, urmăriți-mi cariera politică”

Parlamentarii lui Dumnezeu vor banii lui Boc.
Parlamentarii au depus în acest an 1.640 de amendamente care vizează investițiile în biserici. Aleșii susțin că aceste amendamente au fost făcute la cererea comunităților locale, a cetățenilor, dar și a fețelor bisericești.

Când vine vorba de Biserică, parlamentarii se dovedesc a fi largi la pungă. La punga lui Boc însă căruia senatorii și deputații i-au amendat bugetul pentru 2012 de nu mai puțin 1.640 de ori pentru a obține fonduri pentru investițiile în lăcașurile de cult. Practic, 20% din cele peste 9.000 de amendamente depuse la bugetul pentru anul viitor au avut în vedere bisericile. Cele mai multe propuneri au venit din partea liberalilor și social-democraților, care au semnat la pachet zeci de cereri pentru direcționarea fondurilor către parohiile din teritoriu. Parlamentarii susțin că au acționat la cererea comunităților locale, a cetățenilor, dar și a fețelor bisericești, iar unii dintre ei nu se feresc să spună că „relația cu divinitatea” i-a ajutat în cariera politică și tot cu ajutorul lui Dumnezeu vor reuși să scoată banii de la Boc.

Câmpanu (UNPR): „Mie îmi place Malraux. Secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc. Sunt credincios”

„Mie îmi place Malraux”, spune senatorul UNPR, Liviu Câmpanu, amintindu-și unul dintre citatele sale preferate: „Secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc”.

„Sunt credincios. Mă duc la biserică cel puțin o dată pe lună și măcar o dată la trei luni merg la mănăstire”, precizează Câmpanu pentru gândul, enumerând investițiile pe care și le dorește: repararea acoperișurilor bisericilor din satele botoșănene Darabani și Ivancăuți și împrejmuirea Mănăstirii din Păltiniș. În total, 800.000 de lei pe care îi solicită din fondurile guvernului: „Eu mă duc la aceste biserici și văd cum stă să cadă acoperișul. Sunt lucruri pe care le văd cu ochii mei. Ce să facem, să așteptăm ca reparațiile să s efacă din banii credincioșilor? Omul dacă dă doi lei pentru el e mult”.

Chiar și așa, amendamentele din acest an sunt mult mai modeste decât la dezbaterea bugetului de anul trecut. În 2010, Liviu Câmpanu a semnat peste 50 de amendamente ce vizau lăcașele de cult: „Anul trecut nu a trecut niciunul. De data asta sunt mai realist”.

Nicula (PSD): „Divinitatea poate mă va ajuta să trec și aceste amendamente”

Senatorul PSD, Cosmin Nicula, crede că divinitatea îl va ajuta să treacă amendamentele depuse. „Eu sunt în relații bune cu Divinitatea, urmăriți-mi cariera politică. Divinitatea poate mă va ajuta să trec și aceste amendamente. Am depus amendamente pentru toate bisericile din Hunedoara, nu doar pentru cele din colegiul meu”, a declarat, pentru gândul, Nicula. El a adăugat că a depus în total 300 de amendamente, marea lor majoritatea fiind legate de ministerul condus de Elena Udrea și de cel al Sănătății.

Amendamentele pentru lăcașurile de cult le-a făcut la recomandarea episcopului, care i-a trimis o scrisoare. „Puteți să-l sunați pe episcopul județului Hunedoara, care a trimis o scrisoare tuturor parlamentarilor pentru a susține anumite lăcașuri de cult”, a precizat Cosmin Nicula.

Almăjanu (PNL): „Am trecut prin greutăți legate de sănătate și m-am apropiat mai mult de credință”

Problemele de sănătate l-au făcut pe deputatul liberal Marin Almăjanu să vadă cu alți ochi relația cu biserica. „Amendamentele au venit după discuțiile cu primarii și preoții din județul Teleorman, dar a fost și inițiativa mea. Să zic a fost 50 % – 50%. Sunt credincios, am trecut prin greutăți legate de sănătate și m-am apropiat mai mult de credință, am ținut și post”, a explicat deputatul PNL pentru gândul. El a adăugat că nu crede că aceste amendamente vor trece, aducându-le aminte colegilor de la PDL că liberalii le mai acceptau câte un amendament în legislatura trecută.

Liberalul Titi Holban a depus aceleași amendamente și anii trecuți fără mare succes. „Aceste amendamente mi le-au cerut oamenii, au venit preoții din localitățile respective la mine. Comunitățile sunt sărace și nu mai pot contribui la refacerea sau continuarea lucrărilor la aceste biserici și de aici încerc din bani de la buget să finanțăm aceste lucrări. Numărul de amendamente ține de necesitățile care sunt, eu am depus pentru bisericile din tot județul Buzău, din 89 de comune, iar într-o comună sunt 2, 3, 4 biserici”, a povestit istoria amendamentelor sale deputatul PNL.

Senatorul PSD Alexandru Cordoș susține că în perioada crizei economice Biserica a luat rolul social de la stat. „În ultima vreme, în această sărăcie, mai ales la sate și în orașele mici biserica se ocupă foarte mult de problemele oamenilor săraci. Statul nu mai face față cerințelor sociale și biserica a preluat acest rol. Spre exemplu, la Cluj Napoca, biserica are un centru de îngrijire a bolnavilor aflați în ultimele zile de viață pentru că statul îi trimite acasă. De asemenea, există cantine pe lângă biserici. Biserica a luat rolul social de la stat în ultima perioadă”, a declarat, pentru gândul, senatorul PSD.

Belancurecu (PSD): În Tulcea, „a fost o invazie a diverselor curente, secte. O întărire a Bisericii Ortodoxe în zonă este binevenită”

Colega sa de partid, senatorul Doina Silistru a cerut suplimentarea sumei prevăzută la capitolul „Susținerea cultelor” cu 920.000 de lei pentru următoarea unități de cult din județul Vaslui. Împreună cu senatorul PSD, Cristea Victor a mai cerut suplimentarea sumelor pentru unitățile de cult din Vaslui cu încă 180.000 de lei. Doina Silistru a declarat, pentru gândul, că nu știe dacă aceste amendamente vor fi aprobate, dar că „aceste lăcașuri de cult trebuie terminate”.

Nici senatorul PSD Elena Mitrea nu se așteaptă ca amendamentale sale să aibă succes. „Am un amendament pentru biserici, dar nu este ceva politic. Sunt nevoile comunității locale pe care noi circulând în teritoriu, este evident că le știm. Este vorba și de construcția unor grădinițe, de amenajarea unor biblioteci nu sunt doar biserici. La cum se pune problema și la ce deficit avem nu se așteaptă cineva ca aceste amendamente să treacă, dar dacă nu am fi făcut critica ar fi fost pe partea aceasta de dezinzeres. Este un exercițiu pe care trebuie să-l facem””, a precizat, pentru gândul, senatorul Mitrea.

Senatorul PSD, Trifon Belancurecu, susține că a depus amendamente pentru sprijinirea Bisericii Ortodoxe în lupta cu sectele. „Amendamentele mele vizează și domenii precum educația și cultura, nu le-am făcut de papară, ci cu bună intenție. Județul Tulcea și spațiul nord-dobrogean a avut de suferit în anii 90 sub aspectul investițiilor pentru Biserica Ortodoxă. A fost o invazie a diverselor curente, secte, care au încercat să profite de o anumită stare de lucruri în zonă. O întărire a Bisericii Ortodoxe în zonă este binevenită”, a subliniat, pentru gândul, senatorul PSD.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Trump l-a sunat pe Putin ca să discute de Iran. Președintele SUA spune că războiul este „aproape terminat”
Digi24
„Mușamalizare masivă a CIA”. Cum și de ce ar fi încercat serviciile secrete americane să bage sub preș „Sindromul Havana”
Cancan.ro
Zodiile cu noroc uriaș de bani în săptămâna 9-15 martie. Belșugul bate la ușă
Prosport.ro
FOTO. Adriana Petrescu e prinsă în Dubai. Ea duce o viață separat de soțul ei, Dan Petrescu: „Am vrut să-i asigur pe toți că sunt în siguranță”
Adevarul
Planul diabolic cu care Iranul poate ruina lumea cu toată opoziția SUA. General NATO: „Tot ce au nevoie sunt niște bărci și mine”
Mediafax
Bărbați de vârstă mijlocie: Aceste două chimicale comune vă accelerează îmbătrânirea
Click
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Digi24
Sondaj. Ce partide ar vota românii la alegerile parlamentare: AUR rămâne pe primul loc, dar este în scădere
Cancan.ro
Localitatea din România în care poți cumpăra o casă cu doar 6200 de euro. Are apă, canalizare și gaze
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Andrada, fosta soție a lui Dan Alexa! Cu ce se ocupă în prezent tânăra? Au divorțat cu scandal după ce l-a înșelat cu Alex Bodi
Ciao.ro
Parada posterioarelor! Imagini de neratat cu cei mai mulați colanți ai vedetelor din România
Promotor.ro
Noul Cod Rutier 2026: Este legal să faci stânga în sensul giratoriu de pe banda din dreapta?
Descopera.ro
A fost descoperită o galaxie cu tentacule! Ce înseamnă asta?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Iubitule, te-am văzut vorbind cu una!
Descopera.ro
Familia unui bărbat care s-a sinucis acuză că Gemini, Inteligența Artificială de la Google, i-a sugerat să treacă în „lumea digitală”