12 Ianuarie, calendarul zilei: Naya Rivera ar fi împlinit 39 de ani. Se sting Agatha Christie și Lisa Marie Presley
Gândul vă prezintă calendarul zilei de luni, 12 ianuarie. Iată care sunt cele mai importante evenimente consemnate de-a lungul timpului la această dată.
Naya Rivera a fost o actriță, cântăreață și model american, cel mai bine cunoscută pentru rolul Santana Lopez din serialul de succes Glee (2009–2015), unde a interpretat o elevă cu spirit puternic și umor tăios. Rolul i‑a adus recunoaștere internațională și numeroase premii și nominalizări. Născută pe 12 ianuarie 1987 în Valencia, California, Rivera a început să apară la televizor încă de la vârsta de 4 ani, jucând în sitcomul The Royal Family și având apariții în alte seriale populare înainte de consacrare. Pe lângă actorie, a lansat muzică și a fost implicată în proiecte de caritate. Naya Rivera a murit înecată, la doar 33 de ani, în timpul unei excursii cu barca împreună cu fiul ei, cel mic supravieţuind accidentului.
Agatha Christie a fost o scriitoare britanică celebră, considerată una dintre cele mai importante autoare de romane polițiste din toate timpurile și supranumită “Regina Crimei”. S‑a născut pe 15 septembrie 1890 în Torquay, Devon, în sud‑vestul Angliei, sub numele Agatha Mary Clarissa Miller, și a început să scrie încă din tinerețe, fiind încurajată de mama sa. Este renumită pentru 66 de romane polițiste și 14 colecții de povestiri, în care au apărut detectivi emblematici precum Hercule Poirot și Miss Marple. A scris și piese de teatru, cea mai faimoasă fiind The Mousetrap, care deține recordul pentru cel mai lung spectacol continuu jucat pe scena West End din Londra. Lucrările sale au fost traduse în peste 60 de limbi și s‑au vândut milioane de exemplare în întreaga lume, făcând‑o una dintre cele mai bine vândute autoare din istorie. Agatha Christie a murit pe 12 ianuarie 1976, la vârsta de 85 de ani, lăsând o moștenire durabilă în literatura de mister și crime.
Lisa Marie Presley a fost o cântăreață și compozitoare americană, fiica legendarului Elvis Presley și a Priscillei Presley, născută pe 1 februarie 1968 în Memphis, Tennessee. Crescută în lumina reflectoarelor, ea a moștenit celebra proprietate Graceland și a urmat o carieră artistică proprie, lansând mai multe albume și obținând recunoaștere pentru vocea și stilul său muzical. În viața personală, a fost căsătorită de patru ori, inclusiv cu Michael Jackson și cu Nicolas Cage, și a avut patru copii. Lisa Marie Presley a murit pe 12 ianuarie 2023, la vârsta de 54 de ani, în urma unui stop cardiac. Decesul ei a fost descris de cei apropiați și ca o consecință a durerii emoționale după pierderea fiului său, Benjamin Keough, care s-a sinucis la 27 de ani.
Alte evenimente semnificative petrecute în decursul anilor în această zi:
Nașteri 🎂
🎂1808: Christian Tell 🇷🇴✯ politician și general. În 1843, împreună cu Ion Ghica și Nicolae Bălcescu, a pus bazele societății secrete bucureștene Frăția, care a fost motorul revoluției de la 1848
🎂1876: Jack London 🇺🇸✒️ Opera sa are ca subiect existența crudă, sălbatică și spiritul de revoltă și aventură
🎂1893: Hermann Göring 🇩🇪☆ comandant militar, al doilea în ierarhia partidului național-socialist și a celui de-al Treilea Reich, după Hitler, și comandantul aviației militare, Luftwaffe. S-a sinucis în celula închisorii unde era deținut
🎂1893: Alfred Rosenberg 🇩🇪🗣 considerat drept inițiatorul unor importante elemente ideologice naziste, inclusiv teoria rasială, persecuția evreilor, Lebensraum, abolirea tratatului de la Versailles și opoziția față de arta modernă „degenerată”. A susținut și neopăgânismul. La procesele de la Nürnberg, a fost acuzat de crime de război, găsit vinovat, condamnat la moarte și executat prin spânzurare
🎂1910: Luise Rainer 🇩🇪🇺🇸🎬 dublă laureată a premiului Oscar, anii ’30
🎂1949: Haruki Murakami 🇯🇵✒️ Succesul romanului Pădurea norvegiană (ノルウェイの森 Noruwei no mori, titlul conține o trimitere intertextuală la piesa Norwegian Wood, de Beatles), devenit bestseller în 1987, l-a făcut cunoscut în lumea largă. Romanul a fost ecranizat în 2010, iar filmul se bucură de un succes impresionant în Japonia
🎂1951: Kirstie Alley 🇺🇸🎬 cunoscută datorită rolului său din serialul Cheers, în care a interpretat personajul Rebecca Howe (între 1987 – 1993), câtigând un Emmy în 1991
🎂1959: Per Gessle 🇸🇪🎸 A fost membru fondator al formației Gyllene Tider în 1978 și, împreună cu Marie Fredriksson, a format Roxette în 1986
🎂1959: Ralf Moeller 🇩🇪🎬 Cyborg (1989), Universal Soldier (1992), Conan the Adventurer (1997), Gladiator (2000)
🎂1984: Romeo Surdu 🇷🇴⚽️
🎂1987: Naya Rivera 🇺🇸🎬 cunoscută pentru rolul său în serialul Glee (2009-2015). A murit la doar 33 de ani înecată, după ce plecase cu barca pe lac alături de fiul ei, care avea 5 ani
🎂1993: Zayn Malik 🇬🇧🎤 One Direction
Decese 🕯
🕯️1665: Pierre de Fermat 🇫🇷🧮 cunoscut pentru contribuțiile sale vaste în diferite domenii ale matematicii, precursor al calculului diferențial, geometriei analitice și calculului probabilităților
🕯️1939: Hariclea Darclée 🇷🇴🎼 cântăreață română de operă cu voce de soprană, fiind prima interpretă a rolului Floria Tosca din opera Tosca de Giacomo Puccini, premiera operei având loc la data de 14 ianuarie 1900 la Teatrul Costanzi din Roma
🕯️1976: Agatha Christie 🇬🇧✒️ Operele sale, în principal cele ce au ca personaje principale pe Hercule Poirot sau Miss Jane Marple, au făcut ca Agatha Christie să fie numită „Regina Crimei”, fiind considerată ca unul dintre cei mai importanți și inovativi autori ai genului. A fost numită de către Guinness Book of World Records ca cel mai vândut scriitor al tuturor timpurilor, împreună cu William Shakespeare. UNESCO o consideră autorul individual tradus în cele mai multe limbi (cel puțin 56)
🕯️2003: Maurice Gibb 🇬🇧🎹 (Bee Gees)
🕯️2023: Lisa Marie Presley 🇺🇸🎤 unicul copil al lui Elvis și Priscilla Presley. A murit la 54 de ani, de infarct
Calendar 🗒
🗒1616: Orașul Belém, Brazilia, este fondat pe delta fluviului Amazon, de către căpitanul portughez Francisco Caldeira Castelo Branco
🗒1840: Eforia Școalelor dă actul prin care se decide că țiganii au dreptul de a învăța alături de toți ceilalți cetățeni
🗒1848: Revoluția de la 1848 izbucnește în Italia, la Palermo
🗒1878: Războiul de Independență: trupele române, ocupă Smârdanul, punct important în sistemul de apărare al Cetății Vidin
🗒1880: Olanda recunoaște independența României
🗒1888: Furtuna de zăpadă Schoolhouse Blizzard, numită și „Viscolul școlar” străbate statele americane din marile cîmpii. Cel puțin 200 de oameni surprinși de viscol sunt uciși, majoritatea elevi
🗒1920: Nava franceză de pasageri SS Afrique se află pe coasta franceză când pierde puterea motorului într-o furtună și se scufundă. Dintre cei 609 pasageri și membri ai echipajului, doar 34 supraviețuiesc. Accidentul este considerat unul dintre cele mai mari dezastre din istoria transportului cu abur francez
🗒1932: Are loc premiera filmului „Chemarea dragostei”, care prezintă povestea unei fete de țară sedusă de un boier cinic și aruncată în „vâltoarea metropolei”. Zbuciumul fecioarei abandonate era punctat de diverse arii de operă și pagini folclorice asigurate de popularul Zavaidoc
🗒1967: După moartea sa, corpul lui James Bedford, profesor american de psihologie la Universitatea din California, este pus în crioconservare. Decedatul este prima persoană care speră la o resuscitare în viitor în acest fel
🗒1984: În Egipt a reînceput procesul de restaurare a marilor piramide
🗒1990: Zi de doliu național în memoria victimelor Revoluției din decembrie 1989
🗒1990: La București se desfășoară un miting în care se cere reintroducerea pedepsei capitale; cu acea ocazie eșuează încercarea lui Dumitru Mazilu de a prelua conducerea Consiliului FSN și a-l înlătura pe Ion Iliescu de la putere
🗒1991: Congresul american aprobă demersul propus de președintele George W. Bush de a lua parte la confruntările militare din Golful Persic
🗒1995: La Trenton, New Jersey, are loc prima audiție a lucrării compozitorului de origine română Sabin Păutza, scrisă cu ocazia sărbătoririi zilei de naștere a lui Martin Luther King jr.
🗒1998: 19 țări europene, între care și România, semnează, la Paris, Protocolul privind interzicerea clonării umane
🗒1999: Greva minerilor din Valea Jiului. Liderii minerilor cer venirea președintelui Emil Constantinescu în Valea Jiului
🗒2004: Cel mai mare transatlantic din lume, RMS Queen Mary 2, își face călătoria inaugurală
🗒2010: Are loc cutremurul din Haiti, care a ucis între 220.000 și 300.000 de oameni și a distrus o mare parte din capitala Port-au-Prince
🗒2012: Proteste la București, pe măsură ce manifestările de două zile continuă împotriva măsurilor de austeritate economică ale președintelui Traian Băsescu. În numeroase orașe românești sunt raportate ciocniri între protestatari și ofițeri ai legii
CITEȘTE ȘI: