Prima pagină » Actualitate » Acțiunea „Zugrăveala”, declanșată în pușcării, de frica unui CONTROL de la Strasbourg. Comitetul pentru Prevenirea Torturii se întoarce în România

Acțiunea „Zugrăveala”, declanșată în pușcării, de frica unui CONTROL de la Strasbourg. Comitetul pentru Prevenirea Torturii se întoarce în România

În toate aresturile Poliției, dar și în penitenciare ar fi fost declanșată o amplă acțiune prin care celulele sunt zugrăvite de urgență, toalete vechi sunt înlocuite, iar acolo unde lipsesc, sunt cumpărate perne, pături și saltele. Surse judiciare au explicat, pentru Gândul, că în luna mai, în România urmează să ajungă, pentru control, membrii Comitetului European pentru Prevenirea Torturii și a Pedepselor sau Tratamentelor Inumane sau Degradante (CPT).

Ultima dată, Comitetul European pentru Prevenirea Torturii a venit în România în cursul anului 2021, în plină pandemie de COVID-19. Atunci, Comisia a întocmit un raport în care a menționat că, la nivelul unităților din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), condițiile găsite au fost considerate precare.

„Celulele dărăpănate și lipsite de echipament (spații de depozitare, mese și scaune), iar saltelele și lenjeria de pat erau uzate și infestate cu ploșnițe și gândaci. Au fost primite multe plângeri cu privire la accesul foarte limitat la apă caldă, precum și cu privire la încălzirea insuficientă a celulelor în timpul iernii. Mai mult, multe celule erau supraaglomerate sever, în special în Penitenciarele Craiova și Mărgineni, persoanele deseori aveau la dispoziție doar doi metri pătrați de spațiu de locuit fiecare. În plus, unitățile sanitare erau adesea într-o stare proastă, iar deținuților nu li se furnizau cantități adecvate de detergent și de produse de igienă”, s-a menționat în raportul din 2021.

Doar Arestul Central ar fi fost renovat

Aceleași condiții neconforme cu normele europene au fost identificate și în aresturile Poliției, la nivel național, în condițiile în care, în ultimii ani, doar Arestul Central al Poliției Capitalei ar fi fost cu adevărat renovat. În rest, ar mai exista celule cu toalete turcești, igrasie, mucegai, ploșnițe, gândaci și șobolani.

Surse judiciare au declarat, în exclusivitate pentru Gândul, că atât în închisori, cât și în aresturi a fost demarată o adevărată operațiune prin care spațiile de detenție sunt igienizate în regim de urgență, pentru ca, până în mai, condițiile să fie mult îmbunătățite. Sursele citate au precizat că fiecare arest și penitenciar în parte ar fi alocat pentru zugrăveală aproximativ 100.000 de lei.

Conform surselor Gândul, cele mai mari probleme ar exista la aresturile Poliției, deoarece închisorile au remediat, în ultimii ani, o mare parte din neajunsurile legate de condițiile de detenție.

Una dintre principalele probleme pe care le-ar putea provoca membrii Comitetului pentru Prevenirea Torturii ar fi eventualele sesizări transmise către parchete, în cazul în care condițiile descoperite ar fi interpretate drept „vătămătoare” pentru persoanele condamnate sau arestate preventiv.


CITEȘTE ȘI:

REGIZORUL care l-a pus pe iubitul Danielei Nane să sară de la înălțime ar fi abuzat sexual un actor mai tânăr. Kero și-a cerut, public, iertare

Întâlnirea CONSPIRATIVĂ cu ofițeri ruși a trădătorilor din Comandamentul ”Vlad Țepeș”, cu două zile înainte de primul tur al prezidențialelor din 2024

„Mâncătorul de femei” a făcut acțiune în instanță după ce s-a considerat DISCRIMINAT față de restul criminalilor. Lavric dă ca exemplu dosarul Elodia

Gheorghe DINCĂ are nevoie de 1.000 de ani ca să-și achite DATORIILE către rudele victimelor. Cât plătește lunar „monstrul din Caracal”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ar putea România să renunțe la dreptul de veto în UE? Explicațiile Oanei Țoiu
Digi24
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Cancan.ro
Ninge ca în mijlocul iernii în România! Orașul în care s-a depus deja strat de zăpădă
Prosport.ro
L-a învins pe Chivu și a anunțat că divorțează de Alina după 7 ani: „Am luat decizia împreună”
Adevarul
România, prinsă în capcana taxelor și a birocrației. Economist de top: „Suntem ca Nigeria”. Prăpastia dintre București și restul țării
Mediafax
Declarație surprinzătoare a lui Donald Trump despre Crimeea: „Este, fără îndoială, cea mai valoroasă parte a Ucrainei”
Click
„Gătesc din nevoie, pentru că mi-e foame!” Violeta Bănică, dezvăluiri savuroase. Ce a moștenit de la Andreea Marin și cum se înțelege cu fratele ei
Digi24
„De ce avem mai mulți gay decât femei în Guvern”. Diana Stoica (USR) a distribuit un mesaj controversat
Cancan.ro
Avem înregistrarea cu mesajul de adio al Mădălinei Apostol. Ultimele cuvinte înainte de tragedie
Ce se întâmplă doctore
Cine este doctoriţa celebră care a făcut accident în Alexandria? Ce le-a spus polițiștilor că a consumat înainte de a se urca la volan
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Tesla prezintă noua generație Roadster, cu tehnologii dezvoltate împreună cu SpaceX
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
De ce câinii de talie mare îmbătrânesc mai repede? Răspunsul se ascunde în gene
Mediafax Italia
SE GOLESC RAFTURILE! Anunțul care stârnește panica
Mediafax Spania
Scandal pentru sondajul electoral: ”Votul ascuns a existat întotdeauna”