VIDEO | Aeroporturile din București, unde ajung anual aproape șapte milioane de pasageri, se pregătesc pentru iarnă. “La fenomene de intensitate mare și agresive, toată flota va fi utilizată”

Publicat: 25/10/2022, 16:34

Aeroporturile Internaționale ”Henri Coandă” și ”Aurel Vlaicu” București au prezentat, marți, utilajele speciale cu care se va interveni la iarnă, pentru deszăpezirea și degivrarea pistelor, platformelor și a căilor de rulare. Pe cele două aeroporturi aterizează sau decolează anual peste 90.000 de curse, care transportă aproape șapte milioane de pasageri spre și dinspre 128 de destinații.

“Revista de front a tehnicii de deszăpezire şi degivrare este o prezentare care se face în fiecare an, o verificare care se face în prezența reprezentanților Autorităților Aeronautice Române”, a spus Valentin Iordache, purtătorul de cuvânt al Companiei Naționale Aeroporturi București.

Compania a dat spre folosință aproximativ 50 de utilaje implicate în deszăpezire. Utilajele folosite sunt concepute special pentru zona de aeroport, iar unele dintre ele au capacități extrem de mari și pot prinde viteze de până la 50 km/h în sarcină. Unele dintre acestea au fost achiziționate în ultimii 10 ani, însă mai sunt și echipamente vechi care sunt păstrate și folosite în caz de avarie.

“Avem și echipamente multifuncționale mai micuțe, care sunt concepute pentru a opera în jurul aeronavei sau în zone care necesită o atenție mai deosebită sau o manevrabilitate destul de mică, cu raze de virare destul de mici ”, a explicat Mihai Lazăr, șeful Serviciului Operațiuni Speciale de la Aeroportul Internațional ”Henri Coandă” București.

Mihai Lazăr a menționat că, în cazul în care există fenomene de intensitate mare și agresive, toată flota este utilizată. Mai mult, există un număr de aproximativ 250 de persoane care, în condițiile în care se activează planul de deszăpezire, sunt chemate la serviciu.

“Unii sunt în tură, alții vin de acasă prin suplimentarea turelor, avem niște mecanisme create de-a lungul anilor și perfectibile, care au dat roade în ultima perioadă”, a adăugat Mihai Lazăr.

Reprezentanții CNAB spun că stocurile de combustibil sunt asigurate pe ambele aeroporturi. Stocurile rămase din anul precedent au fost completate în acest an, până la plafonul indicat în planul de deszăpezire.

Pe Aeroportul Internaţional ”Henri Coandă” Bucureşti operează în prezent peste 40 de companii aeriene, care transportă pasageri către 128 de destinaţii.

În 2021, Aeroportul Internațional ”Henri Coandă” a înregistrat 6.914.610 de pasageri, în creștere cu 55,16% față de 2020, și 72.190 de aterizări și decolări, mai multe cu 38,06% față de anul anterior. Comparativ cu 2019, anul cu cel mai mare trafic pentru CNAB, datele indică o scădere de 53%.

Aeroportul Internațional ”Aurel Vlaicu” Băneasa a fost tranzitat, anul trecut, de 7.687 de pasageri, fiind operate 20.187 de aterizări și decolări.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Măcelarul din Teheran a murit! Drag popor al Iranului, bucură-te!". Cine sunt iranienii fericiți că...
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar...
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO „Vezi că te bat”. Miron Cozma s-a îmbrâncit cu liderul Asociației Victimelor Mineriadelor, după...
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Cum a aflat Monica Tatoiu că are CANCER! „Pierd un litru de sânge la trei...
ANIMAŢIE. "Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea". Trei prieteni, cursă nebună...
Breaking news despre Florin Piersic!
Care este singurul tip de carne complet interzis în România! Ce pățești dacă mănâci așa...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de...
Mandatul preşedintelui Zelenski expiră azi. De ce poate rămâne în continuare la conducerea Ucrainei, deşi...
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
S-a dat ordin pentru toate MAGAZINELE din România. Noua regulă este absolut OBLIGATORIE
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Ei sunt cei trei tineri care au murit în cumplitul accident din Iași. George și...
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este...
(P) Ceasuri Swatch inspirate de opere de artă
×