UPDATE. Trei morți la Spitalul Victor Babeș din București după o defecțiune la sistemul de oxigen al unității mobile ATI | VIDEO

UPDATE. Trei morți la Spitalul Victor Babeș din București după o defecțiune la sistemul de oxigen al unității mobile ATI | VIDEO
Sursa: MEDIAFAX FOTO/Dani Amariei
Publicat: 12/04/2021, 22:49
Actualizat: 12/04/2021, 23:30

Trei persoane au murit luni după ce alimentarea cu oxigen din unitatea mobilă ATI de la Spitalul Victor Babeș din București s-a oprit.

În unitatea mobilă de la Victor Babeș erau internați 8 pacienți. Cei cinci care au supraviețuit au fost transferați la alte spitale.

Vlad Voiculescu: „Mâine voi solicita un control asupra problemelor tehnice care au dus aici”

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a scris luni seara pe Facebook că s-a deplasat la Spitalul Victor Babeș din Capitală atunci când a aflat despre defecțiunea care a dus la moartea a trei pacienți internați la secția mobilă ATI.

El le-a transmis condoleanțe familiilor celor trei femei care au murit din cauza defecțiunii sistemului de oxigen și a anunțat că va solicita marți un control pentru a identifica problemele tehnice care au cauzat această situație. Citește mai mult…

Trei spitale au semnalat defecțiuni la TIR-urile ATI

Trei spitale din România au semnalat defecțiuni ale TIR-urilor folosite drept unități ATI mobile. În fapt, TIR-urile SMURD s-au defectat la scurt timp după punerea lor în funcțiune, așa cum s-a întâmplat și în cazul celui folosit la Spitalul „Victor babeș” din Capitală, acolo unde trei pacienți au decedat.

Doctorul Dorel Săndesc declara pentru Libertatea, pe 10 martie, faptul că la Spitalul de Boli Infecțioase a fost folosit un TIR-ATI care s-a defectat foarte repede. Citește mai mult…

Reprezentantul firmei care asigura mentenanța la Spitalul Victor Babeș este audiat

Una dintre ipotezele cercetate de anchetatori este că, din greșeală, o persoană a crescut presiunea din instalația de oxigen și în urma manevrei ar fi dus la blocarea ventilatoarelor, spun surse judiciare pentru GÂNDUL.RO.

Aceleași surse au declarat că persoana respectivă era acolo pentru a repara o mufă la un ventilator care nu încărca, iar medicul de gardă ar fi anunțat că presiunea ventilatoarelor este foarte înaltă.

DSU a anunțat, într-un comunicat de presă, că reprezentantul firmei cara asigură mentenanța aparatelor din unitatea ATI a refuzat să intre când a fost chemat să remedieze avaria, pe motiv că se teme de infecția cu COVID-19. Potrivit surselor GÂNDUL.RO, reprezentantul firmei este în acest moment audiat. Citește mai mult…

Surse judiciare: Pacientele decedate aveau vârste cuprinse între 66 și 84 de ani

Potrivit unor surse judiciare, cele trei femei care au decedat în urma defecțiunii de la Spitalul Victor Babeș din Capitală aveau vârste de 66, 84 și respectiv 74 ani. Acestea au decedat în jurul orei 17:30 – 18:10.

Gabriela Firea: „TIR-ul cu paturile de ATI avea mai multe defecțiuni”

Fostul primar al Capitalei, Gabriela Firea, a scris luni pe Facebook, după ce trei pacienți au murit în urma unei avarii la sistemul de oxigen la secția mobilă ATI de la Spitalul Victor Babeș din Capitală, că TIR-ul în care funcționa această unitate avea mai multe defecțiuni.

Gabriela Firea spune că în urmă cu doar câteva zile, instalația de oxigen ar fi fost schimbată, însă nu ar fi fost instalată în mod corespunzător. Citește mai mult…

Nicușor Dan: „Am sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 în legătură cu această situație”
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat luni seară, pe Facebook, după ce că trei pacienţi de la Spitalul Victor Babeş au decedat „în condiţii neclare”, că a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 în legătură cu această situaţie. Citește mai mult…
Anchetatorii ridică mai multe calculatoare de la Spitalul „Victor Babeș”

Polițiștii care anchetează cauzele morții celor trei pacienți cu COVID-19 în unitatea mobilă ATI de la Spitalul „Victor Babeș” ridică mai multe calculatoare din unitatea medicală, pentru a face percheziția informatică, au declarat pentru GÂNDUL surse judiciare.

Anchetatorii vor să stabilească dacă au fost respectate toate procedurile pentru punerea în funcțiune a aparatelor din unitatea mobilă ATI din curtea spitalului, dar și cum s-a comunicat în urma avariei produse la ventilatoarele din container, din cauza presiunii prea mari. Citește mai mult…

A fost deschis dosar penal în acest caz

Decesul celor trei pacienți de la Spitalul Victor Babeș din Capitală este cercetat de către procurorii Parchetului Tribunalului București, fiind deschis un dosar penal în acest caz. Autopsiile pacientelor, fiind vorba de trei femei, vor fi făcute de Institutul Național de Medicină Legală (INML).

Anchetatorii fac deocamdată cercetări in rem, pentru fapte de ucidere din culpă, urmând să stabilească, după ce vor aduna probe, vor audia martori și vor primi rezultatele necropsiilor făcute de INML, ce persoane vor fi puse sub acuzare. Surse judicare spun că reprezentantul firmei de mentenanță este audiat de polițiști. Citește mai mult…

DSU: Reprezentantul firmei distribuitoare a ventilatoarelor a refuzat să intre în TIR

Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) a reacționat printr-o precizare de presă în urma decesului a trei pacienți internați în unitatea mobilă ATI de la Spitalul Victor Babeș din cauza unei defecțiuni la rețeaua de oxigen.

Potrivit DSU, personalul medical a anunțat de urgență echipa tehnică a spitalului că toate ventilatoarele din container au intrat în avarie din cauza presiunii prea mari.

DSU adaugă că reprezentantul companiei care distribuie ventilatoarele a sosit la fața locului, dar a refuzat să intre în TIR, cu toate că personalul medical i-a pus la dispoziție echipament de protecție. Citește mai mult…

Știrea inițială

Trei persoane au murit luni după ce alimentarea cu oxigen din unitatea mobilă ATI de la Spitalul Victor Babeș din București s-a oprit.

În unitatea mobilă de la Victor Babeș erau internați 8 pacienți. Cei cinci care au supraviețuit au fost transferați la alte spitale.

Toate cele trei victime sunt femei.

Potrivit surselor GÂNDUL, aproape 15 minute ar fi durat până când au fost aduse butelii de oxigen.

Cei trei pacienți care au decedat au intrat în stop cardiorespirator. Fără să primească oxigen, saturația acestor pacienți era sub 75.

Sursele citate menționează că cele trei victime erau în stare foarte gravă din cauza infectării cu COVID-19.

Unii medici din spital spun că ventilatoarele ar fi fost montate greșit.

Potrivit primelor informații, ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, s-ar fi aflat la Spitalul Victor Babeș, împreună cu un secretar de stat, în jurul orei 17:00.

Informația privind incidentul de la Spitalul Victor Babeș, confirmată de Ministerul Sănătății

Prin intermediul unui comunicat, reprezentanții Ministerului Sănătății au confirmat decesul celor trei pacienți de la Spitalul Victor Babeș din Capitală.

Instituția informează că pacienții care au supraviețuit au fost transferați la alte spitale din București și din apropiere.

„Ministerul Sănătații a fost informat, prin Centrul Operativ pentru Situații de Urgență, că trei pacienți și-au pierdut viața la Unitatea Mobilă de Terapie Intensivă, operaționalizată sub coordonarea Departamentului pentru Situații de Urgență (Ministerul Afacerilor Interne), operată tehnic de Institutului Național Victor Babeș (PMB / ASSMB).

Din primele informații transmise Centrului Operativ Pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Sănătății, defecțiunea a avut loc la instalația de oxigen a unității mobile.

Cinci pacienți au fost transferați rapid: unul într-o altă secție din spitalul Victor Babeș și ceilalți patru la Spitalul ROL2 de la Otopeni, Spitalul Clinic de Urgență «Bagdasar-Arseni» și Spitalul Floreasca.

Ministrul Sănătații a fost la fața locului și s-a informat despre starea pacienților și asupra cauzelor incidentului”, informează Ministerul Sănătății.

TIR-ul de Terapie Intensivă de la Victor Babeș a intrat în funcțiune sâmbătă dimineață.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un bărbat este obligat de instanță să-și plătească soția pentru toată munca depusă în casă,...
Ce s-a ales de Maria Sharapova. Considerată cândva cea mai frumoasă sportivă din lume, a...
FOTO. Așa arată tânăra care a apărut lângă un milionar și și-a mărit tariful, iar...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Un bărbat din Mureș a fost prins de polițiști în timp ce îşi viola fiica
Cu EA a înlocuit-o Pescobar pe Larisa Popa! Cine este noul manager de la Taverna...
Irina Loghin, luată cu Salvarea!
Misterul morţii avocatei Monica Cioată, dezlegat după 3 ani. Înregistrarea cu ultimele minute din viaţa femeii
"Plângea acolo lângă schit". Primele imagini cu Radu Ayan, copilul de 2 ani găsit după...
Cum a sărbătorit Vladimir Putin după ce a câștigat alegerile din Rusia. Liderul de la...
Vedete din România care s-au luat la trântă cu sticlele și au pierdut lupta! Imagini...
Acte auto pe care ești OBLIGAT să le ai în ORIGINAL, în mașină
Noul smartphone de la Google, Pixel 9, vine cu o serie de îmbunătăţiri şi caracteristici...
Un MARE savant AVERTIZEAZĂ: Se va ajunge la o luptă între mașinărie și om
Se poate reține PERMISUL PE NEDREPT. Este obligatoriu ca șoferii din ROMÂNIA să știe acest...
Cutremur la Antena 1. Schimbarea e fără precedent
Ce jurat a câștigat prima amuletă din sezonul 13 Chefi la cuțite: „Cineva a vrut...
"Plângea acolo lângă schit". Primele imagini cu Radu Ayan, copilul de 2 ani găsit după...
Nicolae Guță, părere sinceră despre vacanțele exotice. De ce nu a mers cântărețul niciodată în...
„Este un adult cu propriile planuri”. Cum se înțeleg, de fapt, Teo Trandafir și fiica...
BANCUL ZILEI. Bulă și Bubulina dorm. Întins pe tot patul, Bulă sforăie...
Coreea de Nord ar fi trimis Rusiei 7.000 de containere cu echipamente militare