VIDEO | Bucureștii de odinioară: Cartierul Armenesc (DOCUMENTAR)

Publicat: 16/06/2022, 19:00
Actualizat: 16/06/2022, 19:12

Cartierul armenesc este o zonă de identitate a oraşului Bucureşti, situat între bulevardul Carol I – la sud și strada Maria Rosetti – la nord, Calea Moşilor – la est. Este un cartier vechi, plin de viață, cu cafenele, taverne cu grădini în curte, dar și multe locuri liniștite.

Comunitatea armenească a Bucureştiului a dat nume importante pentru istoria oraşului şi chiar pentru cea naţională. Dintre personalităţile cu ascendete armeneşti îi amintim pe: Manuc Bei, Spiru Haret, Theodor Aman, Krikor Zambaccian, Ana Aslan. Numele lor se leagă, într-un fel sau altul, de zona armenească din Bucureşti.

Încă din secolele XV-XVI, armenii au ajuns în zona de sud a țării. Aceștia erau mari negustori, meșteșugari sau comercianți. Astăzi, însă, comunitatea armenească numără nu mai mult de 1.000 de persoane, însă de-a lungul timpului a fost foarte prosperă, activă și bine închegată. Printr-o simplă plimbare în zonă, turiștii pot descoperi povestea formării comunității armenești din București.

Istoria negoțului din Capitală s-a legat, încă din Evul Mediu, de istoria armenilor. Aceștia au oferit Bucureștiului unii dintre cei mai pricepuți negustori. Deși armenii sunt acum într-un număr foarte mic în oraș, istoria acestora trăiește printr-un cartier extrem de important – Cartierul Armenesc.

Înainte să își construiască niște case sau meșteșuguri, armenii veniți pe teritoriul Bucureștiului și-au construit un lăcaș de cult. Aceasta a fost biserica din lemn a lui Manuc. Pe locul acesteia a fost ridicată, pe la jumătatea secolului al XVIII-lea actuala Biserică Armenească, un adevărat monument istoric, o dovadă a credinței puternice a poporului armean.

Locația nu este întâmplătoare

Locația Cartierului Armenesc nu este deloc întâmplătoare. Se află chiar de-a lungul Căii Moșilor, de la Biserica Armenească până la actuala Piață Obor. La sfârșitul secolului al XVII-lea, cum legislația națională nu le-a permis armenilor să lucreze în fabrici sau să se stabilească în mediul rural, au încercat să combine viața de oraș și comerțul.

Meseriașii armeni au început să își deschidă numeroase ateliere și prăvălii în această zonă, dar și măcelării, potcovării, cizmării și pielării.

Două dintre domeniile de negoț unde s-au afirmat armenii sunt negoțul cu tutun, dar și cel cu cafea. Astfel, la începutul secolului al XX-lea, din 80 de comercianți de cafea înregistrați în Capitală, nu mai puțin de 78 erau armeni.

Krikor Garabed a fost unul dintre cei mai renumiți comercianți de tutun din București. Acesta aducea în tutungeria sa de pe Podul Mogoșoaiei, actuala Calea Victoriei, cele mai fine soiuri de tutun de pe întregul glob. Armenii erau vestiți printre altele și pentru negoțul cu covoare orientale, dar și cu ceasuri.

Cu toate acestea, arhitectura neoromânească și stilul eclectic de la final de secol XIX, peisajul dominant dat de clădirile interbelice avangardiste, moderniste și patriarhale, sunt elementele care compun tabloul bucureștean al cartierului armenesc.

Biserica Armeneească

Așa cum am amintit și anterior, pe locul vechiului lăcaș de cult s-a format Biserica Armenească. Biserica este un monument foarte important pentru oraș și a fost o operă a arhitectului Dimitrie Maimarolu.

În aceeași incintă cu biserica se află Biblioteca Armenească și Monumentul general Andranic. Biserica a avut ca model Catedrala de la Vagharsapat din Armenia, iar construcţia a fost terminată la 6 septembrie 1915.

Biserica are un plan bazilical trinavat, combinat cu o cruce greacă înscrisă. În interior, pictorul Bassano a realizat tablouri independente, de dimensiuni mari, pe pereţii laterali ai navei, dar şi pe semicalota sferică ce acoperă altarul deschis, fără tâmplă. În 1971, pictura murală a fost restaurată de către pictorul Eugen Profeta.

Casa Melik

Tot în această zonă se află și cea mai veche casă de locuit din București. Casa Melik este una dintre bijuteriile Cartierului Armenesc. Construită în jurul anului 1760, în stil specific românesc, cu un cerdac închis cu geamuri, a fost în proprietatea unui boier.

Urmașii acestuia au vândut casa în anul 1815, în schimbul a 1.400 de taleri, unui negustor armean pe nume Kevorg Narazetoglu. În cele din urmă, casa a ajuns în posesia arhitectului Iacob Melik.

Acesta era un puternic susținător al acțiunilor revoluționare din anul 1848. El a adăpostit în casă mai multe personalități pașoptiste, precum Ion C. Brătianu, C.A. Rosetti sau Ion Heliade Rădulescu.

Însă arhitectul Melik și soția sa au petrecut un deceniu în exil. După revenirea lor în țară, în anul 1857 s-au întors la casa de pe Strada Spătarului nr.22, acolo unde au stat până la moartea lor. Aceștia nu au avut moștenitori, iar casa a ajuns pe mâna comunităţii armene care trăia în zonă.

Imobilul a rezistat bombardamentelor atât din Primul, cât și din Al Doilea Război Mondial. Din anul 1921 și până în anul 1947 casa a adăpostit un azil, așa cum și-a dorit Ana Melik în testament.

Astăzi, Casa Melik este, de fapt, Muzeul Theodor Pallady, care adăposteşte colecţia soţilor Serafina şi Gheorghe Răuţ. Casa Melik, situată pe strada Spătarului la numărul 22, a fost declarată monument istoric.

Farmacia „Gheorghe Hotăranu”

Farmacia „Gheorghe Hotăranu” este cea mai veche farmacie din București. Ea a fost proiectată în stil neoromânesc de către arhitectul Statie Ciortan. Lucrarea a fost finalizată însă în anul 1925, de către antreprenorul italian Ernesto Mazzolini.

La interior s-au conservat aproape toate elementele de mobilier și dotările farmaceutice, comandate și realizate la Viena. În laboratorul de la subsol încă mai există rafturi cu eprubete, recipiente ceramice pictate cu înscrisul substanțelr pe care le conțineau și alte artefacte ce pot fi expuse astăzi într-un muzeu.

Acestea erau așezate mai întâi în dulapurile de la mezanin, pentru ca mai apoi să fie aranjate frumos pe etajerele cu geamuri din cristal și în sertarele de la parter. În etajele superioare ale clădirii locuia farmacistul Hotăranu, iar de acolo administra treburile zilnice ale farmaciei.

El a fost membru în comisia chimico-farmaceutică de pe lângă Ministerul Sănătății și Ocrotirilor Sociale, membru al Colegiului General al Farmaciștilor și societar al Oficiului de Aprovizionare Farmaceutic.

Schitul Dărvari

Schitul Dărvari a fost ridicat în anul 1834 de către Mihail Dărvari și soția sa, Elena. Aici a fost zidită o mică biserică din lemn, fără turlă, care poartă hramul Învierii Sfântului Lazăr, al Sfinților Împărați Constantin și Elena și al Sfinților Voievozi Mihail și Gavril.

Biserica servea ca loc de rugăciune pentru membrii familiei și ai apropiaților. Ulterior, curtea bisericii a fost împrejmuită cu ziduri înalte și groase, iar în partea de nord au fost construite mai multe chilii, în care stăteau preoții care slujeau lăcașul.

Marian Popescu
Marian Popescu este pasionat de tot ce înseamnă jurnalism, de-a lungul timpului activând în tv, radio și mai ales în presa online. După ce a absolvit o facultate de profil, a scris pentru site-uri precum antena1.ro (a1.ro), Observator.tv (actualul citeste mai mult