Prima pagină » Actualitate » Cadavrul unei femei, cu mâinile legate, descoperit la Arad, într-un puț

Cadavrul unei femei, cu mâinile legate, descoperit la Arad, într-un puț

Cadavrul unei femei, cu mâinile legate, descoperit la Arad, într-un puț
Sursa FOTO - caracter ilustrativ: Facebook

Descoperire șocantă făcută în localitatea Lipova, din județul Arad. Cadavrul unei femei a fost găsit de instalatorul care verifica scurgerea într-un puț, în spatele unei clădiri aflate în renovare. 

Polițiștii orașului Lipova au fost sesizați sâmbătă după-amiază despre faptul că, în zona Băilor Lipova, a fost găsit un cadavru uman.

La fața locului s-a deplasat echipa operativă, formată din polițiști de investigații criminale și criminaliști, care au stabilit că cele relatate se confirmă, și că este vorba despre un cadavru aflat în stare avansată de descompunere.

Potrivit Antena 3, femeia era cu mâinile legate.

Dosar penal pentru ucidere din culpă

„Trupul neînsuflețit urmează a fi ridicat și transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală, în vederea stabilirii cauzei decesului și identității persoanei. În cauză a fost întocmit un dosar penal in rem, pentru ucidere din culpă, fiind informat și procurorul de serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova”, transmite Inspectoratul de Poliție Județean Arad.

Nu se știe încă în ce circumstanțe a ajuns cadavrul acolo, nici când s-a întâmplat acest lucru.


Citește și:

CADAVRUL unui român, descoperit într-o regiune din Italia: „În toți acești ani, nimeni nu a reușit să îl ajute”

Cadavrul unui tânăr spânzurat a fost descoperit în PĂDUREA MILIONARILOR din Voluntari, Ilfov

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Crin Antonescu: ⁠Unde ați fost, Ciucu și Bolojan, când PNL „lingea clanțe” la Cotroceni?
Digi24
„Copilul diavolului” în lumea interlopilor: Povestea singurei femei care a fost acceptată în yakuza, mult temuta mafie din Japonia
Cancan.ro
Câți bani a primit eliminata Maria Dumitru, de la Antena 1, pentru cele 17 săptămâni la Survivor
Prosport.ro
FOTO. Campioana Valentina Cambei, apariție provocatoare cu tatuajele de pe abdomen şi de pe coapsă la vedere
Adevarul
Barajele abandonate care sufocă râurile României. Peste 600 de bariere inutile au fost demolate pe râurile Europei, în 2025
Mediafax
Un important lider european își taie salariul la jumătate
Click
25 mai 1949, ziua în care comuniștii decid construirea Canalului Dunăre-Marea Neagră. Inițiativa construcției i-ar fi fost sugerată lui Gheorghe Gheorghiu-Dej chiar de către Stalin
Digi24
„Ceasul ticăie pentru Putin. Mai are 5 luni”. Avertismentul șefului serviciilor secrete estoniene privind pierderile uriașe ale Rusiei
Cancan.ro
Antena 1 l-a sancționat pe Gabi Tamaș pentru derapajele repetate. Adi Vasile a făcut anunțul
Ce se întâmplă doctore
Secretul lui Heidi Klum să ardă mai multe calorii, fără să meargă la sală. Cum se menține modelul la 52 de ani
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Codul Rutier 2026: Ce amendă iei dacă ești prins de radar cu 51 km/h în localitate?
Descopera.ro
Planul secret pentru revenirea lui Cuza la domnie
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Gheorghe: - Ioane, dacă eu m-aș însura cu soră-ta, noi doi ce-am fi?
Descopera.ro
Cel mai tânăr prim-ministru din istoria Franței a anunțat că intră în cursa prezidențială